Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 19 mar 2009 - Anul XIV, nr. 64 (4050)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Handbal

Universitatea, la un punct de un loc de cupe europene

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO
Handbaliştii echipei locale de handbal, CS Universitatea Suceava au reuşit aseară, o nouă victorie pe teren propriu, de această dată în faţa celor de la HCM Poli Izometal Timişoara, scor 36 – 25. Cu acest succes, studenţii s-au apropiat la doar un punct de locul şase, ocupat de formaţia HC Odorhei.  Elevii antrenorului Petru Ghervan şi Leonard Bibirig au avut un început mai slab de meci, astfel că după trei ratări ale studenţilor, oaspeţii conduceau cu 3 – 1. După numai un minut, sucevenii egalează şi trec pentru a doua oară la conducere, scor 4 – 3. Urmează o perioadă mai bună în jocul Universităţii, care se duce la cinci goluri diferenţă, în minutul 12, scor 9 – 4. Până la finalul reprizei, studenţii se duc din nou la patru goluri, dar de fiecare dată oaspeţii revin şi scorul pauzei este 17 – 15.

 

Pralea, evoluţie de excepţie

Jocul echilibrat persistă şi în primele zece minute din repriza secundă, când Timişoara se apropie la doar un gol de suceveni, scor 20 – 19, în minutul 36. Pe fondul unui joc destul de dur, oaspeţii rămân în patru oameni, moment de care Universitatea profită şi se distanţează din nou la patru goluri, scor 23 – 19. Ultima răbufnire a timişorenilor avea să se consume în minutul 41, atunci când au venit din nou la două goluri, 23 – 21. Din acel moment, jocul a curs numai într-o direcţie, mai exact spre poarta oaspeţilor, aici o mare contribuţie având-o şi portarul Bogdan Pralea, cel care pe parcursul partidei a avut nu mai puţin de 21 de intervenţii salvatoare, majoritatea consumându-se în partea secundă.

Cu toate că în ultimele 10 minute au evoluat mai mult jucătorii din linia a doua, diferenţa s-a menţinut, ba chiar s-a mărit, partida încheindu-se la o diferenţă destul de mare, scor 36 – 25.

În celelalte partide ale etapei s-au înregistrat rezultatele, Ştiinţa Bacău - CSM Medgidia 28-22, Dinamo - HC Odorhei 33-26, UCM Reşiţa - U Cluj 36-29, CSM Oradea - HCM Constanţa 27-40, Minaur Baia Mare - CS Piteşti 30-22 şi Pandurii Târgu Jiu - Steaua 31-33.

 

Clasament Liga Naţională de Handbal

1. HCM Constanţa                  20        17        0          3          580      470      34
2. UCM Reşiţa                        20        15        1          4          609      526      31
3. Dinamo Baumit Bucureşti     20        14        2          4          612      569      30
4. Steaua MFA Bucureşti        20        12        2          6          633      573      26
5. Ştiinţa Bacău                       20        13        0          7          580      559      26
6. HC Odorhei            20        11        1          8          556      549      23
7. CS Universitatea Suceava    20        10        2          8          594      542      22
8. Universitatea Cluj                20        8          2          10        582      607      18
9. Energia Pandurii Tg. Jiu        20        7          3          10        522      530      17
10. HC Minaur Baia Mare       20        8          1          11        500      545      17
11. CSM Medgidia                 20        7          1          12        517      536      15
12. HCM Poli. Timişoara         20        5          3          12        506      546      13
13. CSM D&C Oradea           20        2          0          18        552      672      4
14. CS H&V Piteşti                 20        1          2          17        493      609      4
În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Universitatea, la un punct de un loc de cupe europene.
 Vizualizări articol: 1374 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.50/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.5 din 2 voturi
Universitatea, la un punct de un loc de cupe europene4.552

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Clasamente

Loc
Echipa
J
V
E
I
P
G
  • 1.  Otelul Galati  18  12  3   3    39p 9  
  • 2.  FC Timisoara  18  8   10  0    34p 9  
  • 3.  FC Vaslui  18  9   5   4    32p 7  
  • 4.  Rapid  18  8   6   4    30p 16 
  • 5.  Gaz Metan  18  8   6   4    30p 7  
  • 6.  Steaua  18  8   5   5    29p 9  
  • 7.  Dinamo  18  8   5   5    29p 9  
  • 8.  CFR Cluj  18  7   6   5    27p 6  
  • 9.  Astra Ploiesti  18  4   9   5    21p -1 
  • 10.  U Craiova  18  5   5   8    20p 2  
  • 11.  Gloria Bistrita  18  5   5   8    20p -5 
  • 12.  FC Braşov  18  4   8   6    20p -6 
  • 13.  FCM Tg. Mures  18  5   5   8    20p -9 
  • 14.  U Cluj  18  5   5   8    20p -12
  • 15.  Pandurii Tg. Jiu  18  4   6   8    18p -8 
  • 16.  Victoria Branesti  18  4   6   8    18p -8 
  • 17.  Unirea Urziceni  18  4   6   8    18p -10
  • 18.  Sp. Studentesc  18  3   1   14   10p -15
  • 1.  Ceahlăul PN  15  10  5   0    35p 24 
  • 2.  Săgeata Năvodari  15  11  1   3    34p 18 
  • 3.  Concordia  15  9   4   2    31p 13 
  • 4.  FC Botoşani  15  7   4   4    25p 9  
  • 5.  Viitorul C-ta  15  6   6   3    24p 2  
  • 6.  Dunărea Galaţi  15  6   4   5    22p 11 
  • 7.  Astra II Ploieşti  15  6   4   5    22p 0  
  • 8.  Farul Constanţa  15  5   5   5    20p -2 
  • 9.  Gloria Buzău  15  4   6   5    18p -2 
  • 10.  Delta Tulcea  15  5   3   7    18p -5 
  • 11.  CS Otopeni  15  5   3   7    18p -7 
  • 12.  FC Snagov  15  5   2   8    17p -12
  • 13.  Juventus Buc  15  3   5   7    14p -8 
  • 14.  Steaua II  15  4   2   9    14p -10
  • 15.  Dinamo II  15  4   2   9    14p -16
  • 16.  CF Brăila  15  0   4   11    4p -15
  • 1.  Voinţa Sibiu  14  8   6   0    30p 12 
  • 2.  Petrolul Ploieşti  14  9   1   4    28p 12 
  • 3.  Dacia Mioveni  14  8   4   2    28p 8  
  • 4.  FC Bihor Oradea  14  8   2   4    26p 7  
  • 5.  FCM UTA Arad  14  7   3   4    24p 7  
  • 6.  Politehnica Iaşi  14  6   3   5    21p 8  
  • 7.  Alro Slatina  13  5   4   4    19p 3  
  • 8.  Gaz Metan CFR  14  4   5   5    17p -3 
  • 9.  FC Argeş Piteşti  14  5   2   7    17p -4 
  • 10.  CSM Rmn-Vâlcea  14  5   1   8    16p -1 
  • 11.  Arieşul Turda  14  4   3   7    15p -7 
  • 12.  Mureşul Deva  14  3   4   7    13p -7 
  • 13.  ACU Arad  14  3   4   7    13p -9 
  • 14.  Unirea Alba-Iulia  14  3   3   8    12p -11
  • 15.  FC Silvania ŞS  13  3   1   9    10p -15
  • 16.  Minerul Lupeni  0   0   0   0     0p 0  

Detalii clasamente

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Sport local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei