Echipa de handbal a Universității Suceava s-a impus categoric în fața Științei Bacău, în derby-ul Moldovei din Liga Națională, scor 30 – 22, după ce la pauză sucevenii aveau deja 17 – 10. Partida contând pentru etapa a treia din retur se anunța una de “totul sau nimic” și asta pentru că ambele echipe erau în căutare de puncte, mai ales universitarii, care, în cazul unui eșec, pierdeau teren în lupta pentru primele cinci locuri. Elevii antrenorilor Petru Ghervan și Leonard Bibirig au intrat foarte montați în teren, fapt ce s-a văzut și pe tabelă, după ce au controlat jocul pe toată durata celor două reprize. După patru minute echilibrate, sucevenii au reușit să se distanțeze la patru goluri în minutul 13, scor 6 – 2, aici un rol decisiv avându-l portarul Bogdan Pralea, care a făcut probabil cea mai bună repriză de când este la Suceava, după ce a apărat trei lovituri de la 7 metri, dar și foarte multe mingi, de cele mai multe ori chiar dacă era rămas singur cu adversarul.
Studenții nu au mai greșit foarte mult în atac și și-au mărit avantajul pe tabelă în prima fază la cinci, opt și mai apoi la nouă goluri, astfel că în minutul 24, scorul era 15 – 6 în favoarea Universității.
Văzând neputința elevilor lor, antrenorii oaspeților Gabriel Armanu și Stelian Bursuc au cerut time-out, dar nici minutul de odihnă nu a potolit setea de goluri a sucevenilor, care au continuat cu succes asediul la poarta Bacăului. În ultimele cinci minute ale reprizei, oaspeții reușesc trei goluri consecutive, dar diferența rămâne în continuare destul de mare, studenții intrând la vestiare cu un avantaj de șapte goluri, scor 17 – 10.
Partea a doua a jocului începe cu câteva intervenții salvatoare ale portarului Iulian Andrei, din care una după un 7 metri, dar cu toate acestea, băcăuanii înscriu de trei ori, față de numai un gol al sucevenilor și astfel se apropie la cinci goluri, scor 18 – 13, în minutul 34. În continuarea întâlnirii jocul este destul de echilibrat, diferența de cinci șase goluri menținându-se până în minutul 50.
Minutul 42 avea să aducă și două eliminări gratuite, frații Ignat ieșind din teren după ce au avut un contact mai dur și au început să se împingă chiar în fața arbitrului.
Oaspeții au avut o ultimă tresărire și s-au apropiat la patru goluri în minutul 52, scor 25 – 21, ultimele șapte minute aparținându-le sucevenilor, care au făcut un tur de forță, marcând de cinci ori, față de numai o reușită a oaspeților, scor final 30 – 22.
Universitatea câștigă astfel două puncte foarte importante în compania unei echipe clasate mult mai bine și se menține în lupta pentru primele cinci locuri. Pentru studenți au reușit să marcheze sportivii Bibirig (2), Ignat(7), Chiruț (2), Adomnicăi (3), Gavriloaia (3), Țuțu (2), Mitrea (7), Dospinescu (3) și Ignat (1).
Clasamentul Ligii Naționale de Handbal
1. HCM Constanța 16 13 0 3 443 380 26
2. UCM Reșița 16 12 1 3 486 417 25
3. Dinamo București 16 10 2 4 483 465 22
4. Știința Municipal Bacău 16 11 0 5 468 449 22
5. Steaua MFA București 16 9 2 5 507 446 20
6. HC Odorhei 16 9 1 6 430 431 19
7. CS Universitatea Suceava 16 7 2 7 462 436 16
8. Universitatea Cluj 16 6 2 8 461 497 14
9. Energia Pandurii Tg. Jiu 16 5 3 8 419 424 13
10. Univ. Poli. Timișoara 16 6 1 9 408 421 13
11. CSM Medgidia 16 5 3 8 413 426 13
12. HC Minaur Baia Mare 16 6 1 9 400 438 13
13. CS H&V Pitești 16 1 2 13 405 471 4
14. CSM D&C Oradea 16 2 0 14 438 522 4





