Declarații

„Suceava a fost net superioară la toate capitolele”



Petru Ghervan și Eliodor Voica
Petru Ghervan și Eliodor Voica

La finalul meciului câștigat de Universitatea, antrenorul oaspeților, Eliodor Voica, a felicitat echipa gazdă, recunoscând în același timp superioritatea arătată de aceasta în teren. Mai mult, acesta a pus jocul slab al elevilor săi pe seama pregătirii fizice precare, dar și a schimbărilor de generații care au loc în lotul bucureștean. „A fost un meci foarte greu, câștigat meritat de Suceava, care a fost net superioară la toate capitolele. Pregătirea fizică precară pe care o avem la acest moment ne-a făcut să pierdem meciul. Noi la Dinamo avem alte pretenții, vrem să schimbăm ritmul și să formăm o echipă tânără care să se alinieze la handbalul modern. Avem ceva probleme financiare în acest moment, dar sperăm să se rezolve cât mai repede”, a declarat antrenorul celor de la Dinamo București, Eliodor Voica.
„Era vital să câștigăm cu Dinamo” De cealaltă parte, tehnicianul universitarilor, Petru Ghervan, este de părere că această victorie este foarte importantă, mai ales pentru că a fost obținută în fața unei echipe care are același obiectiv ca Suceava, clasarea pe un loc de cupă europeană.
„Era vital să obținem punctele în fața unei echipe care luptă, la fel ca și noi, pentru un loc de cupele europene. Nu trebuie să fim prea entuziaști, cu toate că este o victorie meritată și importantă. A fost un meci destul de bun în anumite momente, dar și cu multe greșeli de cealaltă parte și de aceea trebuie să analizăm foarte bine ce avem de pus la punct pentru meciurile din Challenge Cup”, a declarat Petru Ghervan.
Prestația arbitrilor a fost una slabă Modul de arbitraj al cuplului Barbu/Nica nu a fost nici pe placul celor doi antrenori, nici al spectatorilor, aceștia din urmă sancționând de fiecare dată greșelile celor doi cu fluierături și huiduieli. Antrenorul oaspeților, Eliodor Voica, crede că nici una dintre echipe nu a fost avantajată, arbitrii greșind și de o parte și de cealaltă.
„Chiar comentam cu domnul profesor Ghervan în timpul meciului și amândoi am rămas fără cuvinte. Au fost greșeli și de o parte și de cealaltă, însă nu cred că vreo echipă a fost avantajată. Ca să spun așa, s-a greșit echitabil”, a adăugat Eliodor Voica.
Antrenorul Universității, Petru Ghervan, a încercat să scuze prestația cavalerilor fluierului, punând-o pe seama evenimentelor cauzate de moartea lui Marian Cozma.
„Până la urmă trebuie să-i înțelegem și pe arbitri. Și ei au fost la înmormântare aseară. Important este că nici o echipă nu a fost dezavantajată, deși s-au constatat pe alocuri anumite erori mai mari sau mai mici”, a menționat antrenorul sucevean.




Recomandări

Doi frați din Putna, olimpici naționali și cu rezultate foarte bune la rugby, unde impresionează prin viteză și fizic

Doi frați din Putna, olimpici naționali și cu rezultate foarte bune la rugby, unde impresionează prin viteză și fizic
Doi frați din Putna, olimpici naționali și cu rezultate foarte bune la rugby, unde impresionează prin viteză și fizic