Tinerii hocheiști ai echipei Clubului Sportiv Municipal din Suceava au avut duminică și ieri un ultim test, pe teren propriu, din Campionatul Național pentru Juniori II, în compania echipei HC Bikak Târgul Secuiesc.
În ciuda diferenței de gabarit, forță, dar și de ani, sucevenii au început foarte bine meciul de duminică seară, prima repriză terminându-se cu un avantaj minim de un gol, asta după ce sportivii CSM-ului au avut destul de multe ocazii de a concretiza în poarta oaspeților. Din păcate, următoarele două reprize nu au mai semănat cu prima, jucătorii din Târgul Secuiesc impunându-se cu scorul de 11 – 0.
În cel de-al doilea meci, disputat ieri dimineață, cum era de așteptat, oaspeții s-au impus din nou, de această dată cu scorul de 13 – 0.
Din păcate, și la acest meciuri jucătorii au avut probleme în controlarea pucului, deoarece gheața nu s-a prezentat în cele mai bune condiții, în ciuda eforturilor angajaților de la patinoar de a o aduce la o calitate bună.
La patinoar, mașina de întreținut gheața (rolba) este defectă de la începutul sezonului. Totuși, în această săptămână se încearcă repararea ei și darea în folosință până la Memorialul „Ștefan Tomovici”, ce se va desfășura la finalul săptămânii.
„Băieții au avut și momente bune de joc, dar vârsta și forța mult mai mare a adversarilor și-a spus cuvântul. Din păcate, o parte din jucătorii noștri, mai ales cei mici, încă nu au experiența necesară să ducă un joc de la început la final, dar sunt convins că acest lucru se va rezolva pe parcurs, odată cu creșterea numărului de meciuri disputate”, a declarat antrenorul formației CSM Suceava, Constantin Curelaru.
Totuși, la finalul acestei săptămâni, tinerii hocheiști ai CSM-ului vor avea ocazia să-și măsoare forțele cu jucători de aceeași vârstă cu ei, chiar pe teren propriu, la turneul memorial „Ștefan Tomovici”, competiție la care și-au anunțat prezența echipe precum Steaua București, Olimpia Ploiești, Magic Buzău și foarte probabil, Chimistul București.






