Echipa locală de handbal, CS Universitatea Suceava a reușit să câștige primul turneu de pregătire pe care l-a desfășurat în această vară, chiar pe teren propriu, la sala LPS. Studenții s-au ales cu trofeul memorial „Mihai Mironiuc” după patru victorii, 44 – 34 cu CSM Oradea, 38 – 33 cu CSM Medgidia, 33 – 30 cu CSU Transilvania Cluj-Napoca, 53 – 31 cu Universitatea II Suceava și un rezultat de egalitate, 33 – 33 cu HC Minaur Baia Mare.
Poziția a doua în clasament a revenit nou promovatei CSU Transilvania Cluj-Napoca, care a învins în ultimul meci Minaurul din Baia Mare, scor 31 – 27 și se anunță una din surprizele noului sezon. Pe ultima poziție a podiumului s-a situat CSM Medgidia, care a învins sâmbătă Oradea, scor 31 – 24, în continuarea clasamentului poziționându-se Minaur Baia Mare, CSM Oradea și Universitatea II Suceava. Deși a ocupat ultimul loc, echipa secundă a Universității a demonstrat că are resursele necesare pentru a crește în valoare, câțiva dintre jucători dovedind că pot fi o soluție de rezervă pentru lotul cu care studenții vor aborda în acest an Liga Națională și Challenge Cup.
Antrenorul Petru Ghervan este de părere că echipa a doua a crescut de la meci la meci, mai ales sub aspectul așezării în teren și a cunoașterii specifice pentru posturile de joc, lucru ce va duce la un lot mai numeros și competitiv pentru clubul sucevean.
Adomnicăi, cel mai bun marcator, Pralea, cel mai bun portar La finalul ediției cu numărul patru a Memorialului „Mihai Mironiuc”, pe lângă premierea echipelor, organizatorii au nominalizat și premiat câțiva jucători ce s-au evidențiat în teren de-a lungul celor trei zile. Printre aceștia s-au aflat și doi componenți ai Universității Suceava, Cristian Adomnicăi fiind declarat cel mai bun marcator al turneului, în timp ce Bogdan Pralea s-a ales cu titlul de cel mai bun portar. Cel mai tehnic jucător al competiției a fost ales Marian Raul, de la CSU Transilvania Cluj-Napoca, în timp ce Andrei Buciuman, de la HC Minaur Baia Mare a primit titlul de cel mai bun jucător de perspectivă.
În ciuda oboselii n-au fost accidentări majore Din fericire, această competiție nu a consemnat nici o accidentare gravă în tabăra studenților, dar nici a celorlalte echipe și asta în ciuda oboselii acumulate pe parcursul celor cinci meciuri în doar trei zile, pe care le-a disputat fiecare formație prezentă. Turneul s-a dovedit mult mai tare decât se aștepta, unul cu meciuri strânse în care fair-play-ul și dorința de pregătire au fost peste ambițiile și orgoliile din teren.
Universitatea este în creștere de formă Pe parcursul celor trei zile, prima echipă a Sucevei a demonstrat că este pe drumul cel bun în ce privește pregătirea, de la meci la meci demonstrând o creștere de formă, așa cum și-au planificat cei doi antrenori, Petru Ghervan și Leonard Bibirig.
„Vom continua proiectul propus pe care ni l-am propus pe patru ani și de aceea ne dorim ca și în acest an să prindem un loc de cupă europeană. Totuși va fi mult mai greu deoarece am trecut foarte rapid de la poziția de outsider, la echipă cu pretenții, fapt pentru care toți adversarii vor face eforturi mai mari pentru a ne învinge. Deși este evidentă creșterea echipei la nivelul rezultatelor și a valorilor individuale, din păcate acest lucru nu se întâmplă și la capitolul buget, fapt ce sper că nu va duce la anumite discrepanțe în planul pe care-l avem, mă refer aici la nemulțumiri în lot sau plecări de jucători”, a menționat Petru Ghervan.
Handbal
Universitatea Suceava a câștigat Memorialul “Mihai Mironiuc”






