Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 19 ian 2018 - Anul XXIII, nr. 14 (6724)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9715 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5614 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Rezultat

Ancheta în cazul pacientei cu peritonită, decedată în spital, a stabilit că cei opt medici care au examinat-o au acţionat corect

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

care a murit în data de 4 ianuarie a.c., în Spitalul de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava, a anunţat, ieri, rezultatul verificărilor. Comisia de anchetă a fost formată din medicii-şefi ai secţiilor care au avut legătură cu cazul: doctorii Valeriu Gavrilovici - Chirurgie, Dorin Stănescu – ATI, Gabriela Creţeanu – Diabet, Liviu Cîrlan – UPU şi şeful Oficiului juridic, Dana Manciuc.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Suceava, dr. Mihai Ardeleanu, a declarat, ieri, în conferinţă de presă, că au fost audiaţi cei opt medici care i-au acordat asistenţă medicală Cristinei Ungureanu – dr. Loredana Ştirbu, în Unitatea de Primiri Urgenţe, dr. Mircea Badea - Gastroenterologie, dr. Monica Popescu – Radiologie şi Imagistică, dr. Aman Nasie – Chirurgie generală, dr. Ruslan Gorceag şi dr. Dănuţ Bărbunc – Anestezie Terapie Intensivă, dr. Ramona Caziuc - Diabet Zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice şi dr. Andreea Botezan – Anatomie Patologică şi au fost analizate toate documentele medicale din acest caz.

Obiectivele comisiei au fost verificarea şi analizarea modului de respectare a procedurilor şi protocoalelor privind furnizarea serviciilor medicale de către medicii care au acordat asistenţă medicală pe toată durata internării pacientei; a cauzelor şi împrejurărilor care au determinat stabilirea diagnosticului, precum şi conduita terapeutică stabilite de medicii implicaţi în consulturile interdisciplinare. De asemenea, au fost analizate timpul de răspuns la solicitarea de consult interdisciplinar şi paraclinic, modul de monitorizare în cadrul secţiei ATI şi identificarea nominală a tuturor medicilor care au avut de-a face cu acest caz pe parcursul celor 22 de ore de internare.

 

”Pacienta a fost refractară la tratament datorită bolilor care au fost neglijate anterior prezentării la spital”

Concluziile comisiei de anchetă sunt că nu au fost identificate eventuale încălcări ale procedurilor interne privind furnizarea serviciilor medicale de către medicii care au acordat asistenţă medicală, pe toată durata internării pacientei. ”Cauzele şi împrejurările care au determinat stabilirea diagnosticului, precum şi conduita terapeutică, stabilită de către medicii implicaţi în consultul interdisciplinar, au fost determinate de tabloul clinic şi paraclinic cu care pacienta s-a prezentat în UPU”, a citat dr. Ardeleanu din raport. De asemenea, timpul de răspuns la consultul interdisciplinar consemnat în foaia de observaţie nu arată eventuale încălcări sau abateri de la procedurile şi normele legale.

”Afecţiunea, un diabet zaharat neglijat, a dus la mascarea simptomatologiei şi a semnelor de iritaţie peritoneală”, consideră medicii care au investigat cazul. Din anchetă a rezultat că femeia a fost internată în secţia ATI, prin secţia Diabet, pentru reechilibrare, a fost monitorizată permanent în ceea ce priveşte pulsul, tensiunea arterială, glicemia, saturaţia în O2 şi diureza şi i-a fost administrat tratament pentru reechilibrare volemică şi metabolică. ”Pacienta a fost refractară la tratament datorită bolilor care au fost neglijate anterior prezentării la spital. Evoluţia cazului a fost nefavorabilă, în ciuda terapiei instituite şi susţinute. Pe parcursul internării nu au fost identificate alte elemente care să indice sau să sugereze prezumţia rezonabilă pentru un nou diagnostic care să antreneze o altă conduită terapeutică. Decesul a survenit pe fondul degradării parametrilor vitali, în contextul afecţiunilor multiple şi în tabloul clinic descris în cuprinsul foii de observaţie”, a apreciat comisia.

În concluzie, ”în momentul de faţă, nu găsim nici o fisură în protocoalele şi procedurile care au fost respectate întocmai”, a declarat dr. Ardeleanu.

Din declaraţiile membrilor comisiei prezenţi la conferinţa de presă – dr. Stănescu şi dr. Gavrilovici, a reieşit că foaia de observaţie din UPU consemnează în mod clar declaraţia pacientei la prezentare, că de două săptămâni nu se simţea bine, iar hepatita cronică, luată în calcul iniţial de medici, a fost consemnată în foaia echipajului de pe ambulanţa cu care a venit la spital, de asemenea pe baza declaraţiei bolnavei şi familiei. După efectuarea analizelor medicale, în jurul orei 01.00, hepatita a fost înlăturată ca ipoteză de lucru. Glicemia uriaşă, de 720 mg/dl, şi cetoacidoza severă, prezente la internare, au fost provocate, potrivit comisiei de anchetă, de un diabet zaharat neglijat de bolnavă. Diabetul ar fi mascat semnele şi simptomele de iritaţie peritoneală, iar peritonita a fost depistată abia la necropsie.

 

Fiul pacientei decedate: ”Voi face o anchetă paralelă cu cea a spitalului”

Peritonita purulentă generalizată, consemnată în certificatul de constatare a decesului, arată că vechimea acesteia era ”de cel puţin câteva zile”, fiind vorba despre o afecţiune care evoluează stadial, a precizat dr. Valeriu Gavrilovici. La consultul efectuat de chirurgul Aman Nasie în UPU, în noaptea internării, pacienta nu ar fi prezentat simptome de abdomen acut chirurgical.

În ceea ce priveşte examenul ecografic, medicul radiolog a indicat prezenţa unei lame de lichid de 2 cm, care însă a fost pusă pe seama hepatitei declarate la internare.

Sub tratament, a scăzut şi glicemia, de la 720 mg/dl la prezentarea în UPU, la 576 mg/dl după câteva ore de la internare (la ora 4.00) şi apoi la 250 mg/dl, dar din păcate asta nu a ajutat-o pe Cristina Ungureanu. La 22 de ore de la venirea la spital a murit. Examenul anatomo-patologic a stabilit drept cauză o peritonită purulentă generalizată, provocată de apendicită. După investigaţiile efectuate în acest caz, medicii au ajuns la concluzia că secţionarea apendicelui şi apariţia peritonitei au fost anterioare prezentării Cristinei Ungureanu la spital, iar diabetul despre care nu ştia că îl are a mascat simptomele de abdomen acut.

De cealaltă parte, fiul Cristinei Ungureanu, Vincent Tecuceanu, a declarat, ieri, că nu îl surprinde rezultatul anchetei pentru că ”spitalul are întotdeauna dreptate”. ”Voi face o anchetă paralelă cu cea a spitalului deoarece mi se pare inadmisibil să fie necesar să mori pentru a avea un diagnostic corect”, a mai spus tânărul. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ancheta în cazul pacientei cu peritonită, decedată în spital, a stabilit că cei opt medici care au examinat-o au acţionat corect.
 Vizualizări articol: 4069 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ancheta în cazul pacientei cu peritonită, decedată în spital, a stabilit că cei opt medici care au examinat-o au acţionat corect0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei