Triaj epidemiologic

Peste 340 de preșcolari și elevi din județ cu râie, păduchi și diverse micoze



Râia, păduchii și micozele reprezintă o problemă de sănătate persistentă în rândul copiilor suceveni, arată datele centralizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) în urma unor controale medicale efectuate în unitățile de învățământ din județ, după vacanța de iarnă.
Potrivit unui raport dat publicității ieri de conducerea instituției, peste 340 de preșcolari și elevi au fost depistați cu scabie (râie), pediculoză (păduchi) și diverse micoze la triajul epidemiologic efectuat în luna ianuarie, odată cu reînceperea cursurilor.
Datele centralizate de DSP Suceava arată că, din cei 88.894 de preșcolari și elevi (din 594 de unități de învățământ – creșe, grădinițe, școli gimnaziale, licee) verificați luna trecută, 1.021 au fost depistați cu diferite boli contagioase. Astfel, 545 aveau angină (amigdalită), testele de laborator efectuate ulterior arătând că în patru cazuri afecțiunea era determinată de streptococ. În aceste situații, copiilor li s-a stabilit un tratament specific, pentru a se evita complicațiile grave (cardiace și reumatismale) date de o asemenea infecție.
Tratament gratuit pentru copiii cu râie, păduchi și angină cu streptococ
Triajul epidemiologic a mai scos la iveală 239 de cazuri de pediculoză și nouă de scabie. Totodată, la control au fost depistați 112 copii cu anumite boli infecțioase, precum virozele respiratorii. De asemenea, au fost descoperiți 101 copii cu diferite micoze și alți nouă cu varicelă. Alți doi copii sufereau de boală diareică acută, au mai constatat medicii care i-au examinat.
De menționat că minorii depistați la triajul epidemiologic cu păduchi, râie și diverse micoze provin atât de la țară, cât și de la oraș.
Tratamentul preșcolarilor și al elevilor identificați cu angină cu streptococ, râie și păduchi a fost asigurat de Direcția de Sănătate Publică, medicația fiind ridicată de la sediul instituției de medicii de familie și cei din rețeaua școlară.
În cazurile de pediculoză, pe lângă deparazitarea celor afectați, responsabilii DSP au recomandat și măsuri de decontaminare a persoanelor din anturaj. După efectuarea tratamentului, la un nou control, doctorii au descoperit că 37 dintre copii nu scăpaseră încă de păduchi, în schimb nici unul nu mai avea râie.



Recomandări