Campania de vaccinare gratuită împotriva gripei a populației cu risc crescut de îmbolnăvire va debuta după data de 15 noiembrie, urmând ca până atunci Ministerul Sănătății să distribuie în județ dozele necesare. La Suceava, conducerea Direcției de Sănătate Publică a solicitat ministerului de resort 35.000 de doze de ser, care vor fi împărțite medicilor de familie și spitalelor, în vederea vaccinării populației incluse în categoriile de risc.
Deși aparent banală, gripa poate da numeroase complicații
Gripa este una dintre cele mai frecvente infecții virale în sezonul rece. Deși aparent banală, ea poate fi însoțită de numeroase complicații, motiv pentru care este recomandat să se efectueze profilaxia prin vaccinare la persoanele cu risc crescut de îmbolnăvire. Serul antigripal asigură o protecție timp de șase luni, ceea ce acoperă sezonul rece, octombrie-martie. În momentul de față, afecțiunile respiratorii de sezon afectează săptămânal aproximativ 3.000 de suceveni, arată datele centralizate la nivel județean de DSP.
Astfel, potrivit evidențelor, în săptămâna 27 octombrie-2 noiembrie, 2.307 suceveni au fost diagnosticați cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare.
Majoritatea îmbolnăvirilor de sezon, înregistrate în rândul copiilor
Cele mai multe cazuri, respectiv 780, au fost înregistrate la copiii cu vârste între 5 și 14 ani, categorie de vârstă urmată de 15-49 ani, cu 474 cazuri, 2-4 ani, cu 457 cazuri, 0-1 an, cu 295 cazuri, 50-64 de ani, cu 183 cazuri și 65 de ani și peste, cu 118 cazuri.
În săptămâna 27 octombrie – 2 noiembrie, alte 464 persoane din județ au fost diagnosticate cu pneumonii. Cele mai multe îmbolnăviri, în număr de 114, s-au înregistrat la grupa de vârstă 5-14 ani, urmată de grupa 15-49 ani, cu 106 de cazuri, 2-4 ani, cu 93 cazuri, 50-64 ani, cu 57 cazuri, 65 ani și peste, cu 54 cazuri și 0-1 an, cu 40 cazuri. Până în prezent, în județ nu a fost semnalat nici un caz compatibil cu gripa.