Numărul copiilor afectați de hepatită A în zona Rădăuți a ajuns la 40, arată ultimul bilanț întocmit de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava și dat publicității de purtătorul de cuvânt al instituției, Adrian Popescu. Potrivit responsabilului de relațiile cu presa, în cursul săptămânii trecute au fost semnalate șapte îmbolnăviri noi în rândul copiilor, câte două la Marginea și Horodnic de Sus și trei la Arbore, toți pacienții fiind internați.
În total, până la această oră, focarul de hepatită A din zona Rădăuți numără 15 cazuri la Marginea, 12 la Horodnic de Sus și 13 la Arbore, bolnavii având vârste între 3 și 15 ani. În momentul de față, în spital se mai află 14 dintre cei 40 de copii incluși în focarul de hepatită A care a izbucnit în zona Rădăuți la finele lunii iunie.
Pentru a limita numărul de cazuri din cele trei localități afectate, specialiștii DSP Suceava au administrat deocamdată 142 de doze de vaccin antihepatitic de tip A la persoanele care au venit în contact cu pacienții.
Fântâni cu apă contaminată în cele trei localități afectate de hepatită A
De asemenea, au fost distribuite substanțe clorigene și s-a efectuat dezinfecția a șase fântâni, după ce probele de apă recoltate din aceste surse au ieșit necorespunzătoare atât chimic, cât și bacteriologic. La un nou control pe această linie, efectuat săptămâna trecută, autoritățile au constatat însă că apa din fântânile respective continuă să fie contaminată. În aceste condiții, s-a suplimentat cantitatea de substanțe clorigene și s-a dispus o altă dezinfecție.
Adrian Popescu a avertizat ieri că deși focarul din zona Rădăuți a izbucnit din cauza lipsei de igienă, apa necorespunzătoare poate fi un factor suplimentar de risc și a recomandat populației să-și ia măsuri de precauție.
Hepatita A, supranumită și boala mâinilor murdare, este o infecție a ficatului extrem de contagioasă, provocată de virusul hepatitic A, care alterează capacitatea ficatului de a funcționa. Virusul hepatitei A se poate transmite prin alimente, în special fructe și legume crude care nu au fost bine spălate înainte de consum, prin apă contaminată sau prin contactul direct cu persoanele bolnave, chiar dacă sunt asimptomatice.
Cea mai bună metodǎ de prevenire a hepatitei A este vaccinarea. Alte măsuri de prevenire a bolii se bazează pe respectarea igienei (spălarea mâinilor înainte de masă și după folosirea toaletei), folosirea apei de băut numai din rețeaua controlată sau din fântâni igienice.