În cel mai scurt timp, toți sucevenii asigurați sau nu vor avea un dosar electronic de sănătate care va fi întocmit cu ocazia unui prim consult, indiferent dacă acesta se face la medicul de familie, în ambulatoriu sau la spital.
Din acel moment, toate datele existente în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), un sistem care înregistrează toate serviciile medicale pe care statul le plătește, cum ar fi internările, rețetele și analizele, vor fi adunate în dosarul electronic de sănătate. Practic, acest dosar va conține toate informațiile medicale care, în mod normal, sunt înregistrate în fișele și foile de observație sau în registrele de consultații ale pacienților, iar la el vor au acces numai proprietarii datelor, adică bolnavii și doctorii care-i tratează. Totuși, aceștia din urmă nu-l vor putea deschide și vizualiza fără acordul pacientului decât în caz de urgență.
Dosarul electronic de sănătate va cuprinde toate informațiile medicale ale bolnavului considerate vitale: alergii, grupa de sânge, boli cronice, proteze, dispozitive, internări și ultimele prescripții. Din punct de vedere medical, acest dosar poate fi accesat de toți doctorii care au cod de parafă, sunt specialiști și au semnătură electronică.
Pacientul poate să vadă cine i-a accesat dosarul, ora, ziua și IP-ul calculatorului de pe care s-a făcut acest lucru
Accesul la dosarul electronic de sănătate se poate face pe baza cardului de asigurări de sănătate (care va fi și el cât de curând implementat) sau prin matricea de securitate și semnătură electronică. Matricea de securitate este elementul alternativ la card, care reprezintă combinații de cifre de pe orizontală și diagonală și este proprietatea pacientului. Ea va fi dată bolnavului de orice medic, inclusiv de spital, ambulatoriu sau de familie. Unul dintre avantajele implementării sistemului este că pacientul poate să vadă cine i-a accesat dosarul, ora, ziua și IP-ul calculatorului de pe care s-a făcut acest lucru, dar și de ce servicii medicale a beneficiat, lucru extrem de important întrucât ar putea stopa fraudele din sectorul sanitar.
Dosarul electronic de sănătate va fi implementat peste tot în țară, iar medicii din județ învață deja cum să-l folosească.
La Spitalul Suceava, instruirea doctorilor care-l vor utiliza începe din această săptămână, a informat ieri directorul adjunct medical al unității sanitare, dr. Tiberius Brădățan. Potrivit medicului, nu există un termen limită de introducere a dosarului electronic de sănătate, însă acesta va deveni operațional odată cu achiziția de către spital a unui soft special, care să fie unificat cu softul deja existent, de management al spitalului. Dacă dosarul ar fi implementat mai devreme, explică dr. Tiberius Brădățan, medicii și-ar dubla volumul de muncă întrucât ar introduce de două ori aceleași date, o dată în softul special și o dată în softul curent.
Cu un singur click, doctorii pot afla întregul istoric medical al pacientului
“Pentru pacienții care se vor prezenta la ambulatoriu sau la urgențe și au dosarul gol, medicii spitalului vor completa odată cu datele personale și primele date medicale, referitoare la consult sau internare, inițializând astfel dosarul. Dacă pacientul are deja un dosar, ei nu vor face decât să folosească datele deja existente în el, dacă și bolnavul este de acord, și să-l completeze cu serviciile pe care ei la rândul lor le-au oferit pacientului. Pentru a fi cu adevărat util, dosarul trebuie să fie actualizat, adică să cuprindă și istoricul medical al bolnavului, nu doar serviciile medicale de care acesta a beneficiat odată cu implementarea sistemului. Cineva va trebui să introducă toate aceste informații în dosar. Altfel, doar copiii care se vor naște după implementarea sistemului vor avea un dosar electronic de sănătate complet”, a mai spus directorul adjunct medical al Spitalului Suceava.
Proiectul în cadrul căruia sunt realizate dosarele electronice de sănătate este susținut din fonduri europene și costă 18 milioane de euro. Potrivit ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, fraudarea în sectorul sanitar nu va mai fi posibilă după ce dosarul electronic al pacientului și cardul național de sănătate vor începe să fie utilizate pe scară largă.
În aproape toate țările UE, starea de sănătate a cetățenilor este monitorizată digital pe parcursul întregii vieți. Astfel, atunci când oamenii merg la doctor, acesta poate vizualiza printr-un simplu click întregul lor istoric medical.
Schimbări majore
Medicii de la Spitalul Suceava lucrează la implementarea dosarului electronic al pacientului
