CAS

Sucevenii au consumat într-o lună medicamente subvenționate de aproape 12 milioane de lei

Purtătorul de cuvânt al CAS Suceava, Anda Sălăgean

Sucevenii care s-au tratat în luna mai la domiciliu au consumat medicamente subvenționate de stat în valoare de 11.785.945,2 lei, indică o statistică întocmită de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava și dată publicității ieri, de purtătorul de cuvânt al instituției, Anda Sălăgean. Potrivit raportului, din suma menționată, 9.234.838,69 de lei reprezintă contravaloarea medicamentelor gratuite și compensate pentru tratament în ambulatoriu, iar 2.551.106,51 de lei contravaloarea medicamentelor gratuite din cadrul programelor de sănătate.
Fondurile totale de 11.785.945,2 lei, cheltuite în mai pentru sucevenii care s-au tratat acasă pe banii statului, au însemnat practic 99.910 rețete eliberate, cu o valoare medie pe rețetă de 117,97 de lei.
Aceeași statistică a CAS mai arată că, în mai, pentru tratamentul la domiciliu cu medicamente compensate 100% pentru unele boli cronice, altele decât cele cuprinse în programele naționale de sănătate, s-au cheltuit 3.964.396,65 de lei, reprezentând 33,64% din valoarea totală a cheltuielilor pentru medicamente gratuite și compensate în ambulatoriu.
82.889,16 lei, decontați pentru terapia unei singure persoane
În tabloul acestor cheltuieli trebuie spus că pacienții cu afecțiuni reumatologice și bolnavii psihici au beneficiat de cele mai scumpe tratamente subvenționate 100% de stat. Astfel, în mai, 745 de suceveni cu afecțiuni reumatologice au beneficiat de medicamente în valoare de 1.069.696,26 de lei, în timp ce 3.814 persoane cu boli psihice au primit medicamente în valoare de 917.826,86 de lei.
După aceste categorii de pacienți, în topul celor mai mari consumatori de medicamente gratuite urmează pacienții cu afecțiuni ale ficatului, ciroze și hepatite cronice – 881.798,77 de lei (314 persoane), cu boli neurologice – 656.762,16 lei (3.040 de persoane), cei suferind de cancer – 144.228,09 lei (208 persoane), cei cu glaucom 105.755,57 de lei (1.091 de persoane), cei cu boli endocrine – 92.153,54 de lei (562 de persoane), cei cu boala Gaucher – 82.889,16 lei (o persoană), cei cu insuficiență renală cronică – 10.507,17 lei (13 persoane), cei cu boli cardiace – 2.693,99 de lei (138 de persoane), cei cu boli dermatologice – 85,08 lei (trei persoane).
De menționat că, prin comparație, sucevenii care s-au tratat în luna aprilie la domiciliu au consumat medicamente subvenționate de stat în valoare de 11.385.394,84 de lei.

Recomandări

Instituțiile publice și firmele au solicitat, din ianuarie 2025, decontarea a peste 7 milioane de euro pentru concediile medicale ale angajaților

Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar mai stau o lună, la ”meditație”, după gratii