Un bărbat în vârstă de 57 ani, din localitatea Grămești, a ajuns miercuri la Spitalul Județean de Urgență după ce s-a intoxicat cu antigel. Vasile B. a încercat să se sinucidă pe fondul unei depresii, după o ceartă cu soția. El a luat câteva guri dintr-o sticlă cu antigel, gestul său fiind descoperit la scurt timp de familie, care a solicitat o ambulanță pentru a-l transporta la spital.
Având în vedere cantitatea destul de mare de antigel ingerată și potențialul toxic ridicat al acestei substanțe, bărbatul a fost internat la Nefrologie, unde a fost supus unor ședințe de dializă, a informat ieri purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență, dr. Tiberius Brădățan. Medicul a arătat că pacientul era conștient la momentul internării, însă în următoarele zile sunt așteptate complicații renale și hepatice.
Potrivit medicilor, substanța folosită pentru a preveni înghețarea apei în radiatoarele automobilelor conține etilen-glicol, care este foarte toxic. Ingerat, acesta provoacă insuficiență renală sau hepatică, fiind suficienți și 40-50 de mililitri pentru ca intoxicația să se producă. Antidotul antigelului este alcoolul, iar medicii recomandă ca imediat după ce s-a ingerat această substanță să se bea tărie. Totuși, prezentarea la medic este obligatorie pentru evaluarea consecințelor intoxicației.