DSP

Inspectorii sanitari au intensificat acțiunile de control la unitățile care cazează turiști și organizează mese festive de Paște

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava a intensificat acțiunile de control la hotelurile, restaurantele și pensiunile care cazează turiști și organizează mese festive de Paște.
Inspectorii instituției vor să afle dacă unitățile care oferă cazare asigură curățenia în camere, dispun de cele trei rânduri obligatorii de lenjerie și dacă aceasta este spălată și dezinfectată cum trebuie.
De asemenea, ei sunt interesați să afle cum sunt păstrate alimentele, modul și locul în care acestea vor fi prelucrate. Și personalul angajat va face obiectul verificărilor, inspectorii sanitari urmărind dacă salariații au analizele la zi și dacă dețin noțiunile fundamentale de igienă.
Cel puțin trei unități de alimentație publică din județ vor fi verificate zilnic, până de Paște, a anunțat ieri conducerea DSP Suceava. „Toate echipele sunt în teren. Ne axăm pe unitățile din Putna, Sucevița, Voroneț, Mănăstirea Humorului. Ne vom deplasa și în celelalte zone, dar acolo verificările se vor face prin sondaj”, a spus directorul Direcției de Sănătate Publică Suceava, dr. Ludovic Abiței.

Recomandări

Stocuri de masă lemnoasă uitate în pădure și alte nereguli, descoperite de Garda Forestieră Suceava în urma unor acțiuni de control

Garda Forestiera Suceava continuă verificările pe drumurile publice, în păduri și la depozitele de material lemnos

Garda Forestiera Suceava continua verificările pe drumurile publice, în păduri și la depozitele de material lemnos
Garda Forestiera Suceava continua verificările pe drumurile publice, în păduri și la depozitele de material lemnos

Amenzi de peste 100.000 de lei, la unități care deservesc turiști. Un patron care a refuzat controlul a încasat cea mai mare amendă

Minunea Învierii Domnului – tradiții și obiceiuri pascale”, ediția a II-a, în zeci de unități preșcolare din județul Suceava

,,Minunea Învierii Domnului - tradiții și obiceiuri pascale”, ediția a II-a, în zeci de unități preșcolare din județul Suceava
,,Minunea Învierii Domnului - tradiții și obiceiuri pascale”, ediția a II-a, în zeci de unități preșcolare din județul Suceava

Inspectorii sanitari au început supravegherea pentru poliomielită, rujeolă, difterie și alte câteva boli, în contextul crizei refugiaților