Din nou evlavioasă plecăciune Cuviosului Dimitrie

Niciodată în tot cursul anului liturgic bisericesc nu întâlnim mai multă apropiere duhovnicească, mai multă nădejde manifestată pe Colina Bucuriei ce duce către altarul Catedralei Patriarhale, mai mare îmbrăţişare tainică oferită Sfântului Cuvios Dimitrie Cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ca în zilele şi ceasurile sărbătoririi lui de către ierarhi, preoţi şi credincioşi. De la slujbe, cântări, rugăciuni obişnuite, gesturi şi până la făcliile şi florile purtate în mâini cu multă bucurie, toate mărturisesc că suntem martorii unei minuni negrăite, unei mărturii autentice, care schimbă ritmul sufocant al cetăţii şi dă sens tuturor lucrurilor, un sens profund. Toate se mişcă în jurul cinstirii sfântului ocrotitor. Toate sunt pentru el şi către el, pentru că cei care aşteaptă să se închine moaştelor sale ştiu că prin el vin darurile de la Hristos Domnul, prin el şi prin alţii asemenea lui care locuiesc acolo sus, în patria cea cerească, şi ne ocrotesc pe noi. Sărbătoarea Cuviosului Dimitrie are parfumul marilor sărbători şi pelerinaje de sfinţi din istoria Bisericii noastre dreptmăritoare. Moaştele Sfântului Ocrotitor al Bucureştilor dimpreună cu celelalte odoare purtate pe „Calea Sfinţilor“ sunt semne simţite ale prezenţei Harului Sfântului Duh şi aduc în comuniune de gând şi de rugă sute de mii de credincioşi care, în fiecare an, jertfitori şi răbdători, îşi petrec paşii către cei în care şi-au pus mare nădejde pentru pacea şi bucuria lor, dar şi cei dragi pe care îi poartă cu ei în gând înaintea acestor prieteni ai lui Dumnezeu. Dumnezeu a hotărât ca moaştele Sfântului Dimitrie Cel Nou să fie descoperite în mod minunat, la fel cum au fost descoperite şi moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. O lumină strălucitoare, care se arăta mai ales noaptea, vestea trecătorilor că acolo, în apa Lomului, este o comoară ascunsă. Era de fapt o comoară mai valoroasă decât pungile cu aur sau pietrele preţioase. Cuviosul Dimitrie s-a arătat unei fete oarbe, spunând că, dacă părinţii ei vor scoate sfintele sale moaşte, ea se va vindeca. Aşa s-au aflat moaştele Cuviosului Dimitrie. În mod minunat, după semne şi întâmplări care au rămas în istoria locului, moaştele Cuviosului Dimitrie au ajuns la Bucureşti, în anul 1774, şi au fost aşezate în Catedrala Mitropolitană de atunci a Ţării Româneşti, devenită în anul 1925, în mod provizoriu, Catedrală Patriarhală. De atunci şi până astăzi, el face nenumărate minuni. A fost un om de o rară şi profundă credinţă, de o mare gingăşie şi autentică modestie, un trăitor ales şi un om de o mare sensibilitate. Prin sfinţenia sa, prin smerenia sa, prin lucrarea sa necontenită în adâncul inimii noastre, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ne adună în jurul sfintelor sale moaşte. Cu Sfântul Dimitrie ne întâlnim în această smerenie patericală, el lucrând cu fiecare închinător la racla sa, în ascuns, smerindu-se. În jurul raclei Sfântului Cuvios Dimitrie s-au întâmplat nenumărate minuni, iar veghetorii clerici şi mireni mărturisesc aceasta an de an. Am întâlnit oameni care mărturisesc că Sfântul Dimitrie i-a ajutat, că au simţit ajutorul şi împlinirea rugăciunilor prin mijlocirea lui. Sunt foarte multe persoane care vin să-i mulţumească, să-i aducă flori, sau persoane care vin permanent la slujbă aici. Toate acestea arată că oamenii simt folosul mijlocirii, al lucrării sfinţilor.

Pentru aceasta, când stăm în preajma sfinţilor, trebuie să trăim momente de linişte şi rugăciune. Nu putem petrece oricum timpul întâlnirii cu sfinţii. Cei care îşi îndreaptă paşii către baldachinul ce acoperă sfintele moaşte poartă permanent o cărticică de rugăciuni cu ei şi mintea lor se îndreaptă către viaţa şi petrecerea sfinţilor.În zilele hramurilor se desfăşoară privegheri, Liturghii arhiereşti aproape în fiecare zi sunt prezente, pe lângă corurile catedralei: Corala „Nicolae Lungu“ şi Grupul psaltic „Tronos“, diferite coruri, cum este cel al elevilor seminarişti, cel al studenţilor teologi, care împodobesc cu prezenţa şi cu lucrarea lor aceste clipe sfinte închinate Sfinţilor Dimitrie pe Dealul Patriarhiei.

În fiecare an, de sărbătoarea sa, odoarele sale sunt acoperite cu un veşmânt nou, frumos, împodobit cu broderii şi icoane. În această privinţă, se păstrează o rânduială ca veşmintele sfântului să fie înnoite nu numai la sărbătoarea sa, ci şi la praznicele mari ale Ortodoxiei, iar veşmintele vechi să fie dăruite unor mănăstiri sau biserici pentru a fi cinstite.

Veşmântul este schimbat de slujitorii Catedralei Patriarhale, cu evlavie şi rugăciune, cântându-se troparul sfântului. Doar mâna Sfântului Dimitrie este lăsată dincolo de veşmânt, astfel încât toţi credincioşii care cinstesc sfintele moaşte pot săruta unul dintre degetele sfântului.Acestea toate sunt aduse ca prinos de cinstire pentru ocrotitorul cetăţii Bucureştilor. Viaţa şi petrecerea sfinţilor trebuie să fie prezente permanent în preocupările noastre. Atât de grăbiţi în lumea aceasta în care trăim noi, cu atâtea şi atâtea probleme, trebuie întotdeauna să găsim timp pentru a reveni pe drumul care duce către Împărăţia lui Dumnezeu. Iar sfinţii ne arată tocmai acest lucru! Acesta este modelul lor, exemplul pe care îl arată şi pe care îl căutăm permanent şi de care avem nevoie. Cei care nu se folosesc de acest exemplu, care nu-l caută sub diferite forme, nu se vor putea bucura întru Împărăţia lui Dumnezeu.

(Arhimandrit Timotei Aioanei)