20 Ianuarie 2015



„Împotmoliți în mlaștina birocrației”
„Împotmoliți în mlaștina birocrației”

„Problemă judiciară”
Prin unificarea administrativă din 1925, au fost trecute de la circumscripția județului Vatra Dornei două comuni din Ardeal, și anume Coșna și Cârlibaba Nouă, cum și judecătoria Șaru Dornei, din vechiul regat. Înalta Curte de Casație se fixase asupra principiului că în comunele ce aparțineau vechiului regat să se aplice codul român, iar celor provenite din Ardeal, cel ardelean, astfel încât la judecătoria Vatra Dornei se aplicau mai multe legiuni. Legea de extindere din 1 Octombrie 1938, ridică problema dacă în comunele Coșna și Cârlibaba Nouă, cari provin din Ardeal, ar trebui să se aplice mai departe legea transilvăneană. Judecătoria mixtă Vatra Dornei, în fața căreia s’a pus această chestiune, este de părere că extinderea legislației înglobează întregul teritoriu al județelor, care țin de jurisdicția Curții de apel Cernăuți și că intențiunea legiuitorilor a fost o unificare integrală, nedorindu-se, în nici un caz, eliminarea comunelor Coșna și Cârlibaba Nouă de la aplicarea legiunilor extinse”.
„Suceava”, Anul I, nr. 8, Ianuarie 1939.
„Împotmoliți în mlaștina birocrației”
Există unii funcționari adînc împotmoliți în mlaștina călduță a birocrației, care și-au alcătuit o veritabilă artă din «pasarea» sistematică a propriilor lor obligații de serviciu. Asemenea indivizi și-au stabilit și proporții: pe cît posibil să rezolve doar 50 la sută din hîrtiile și problemele ce le sînt adresate nemijlocit. Pe celelalte le «pasează» colegilor ori instituțiilor similare cu «n-avem așa ceva», «nu e de competența noastră», «adresați-vă la ușa X», «nu ne ocupăm», etc. și așa oamenii, sau inofensiva hîrtie intrată pe mîna birocratului comod, umblă pe drumuri fără nici un rezultat, mult și bine”.
„Zori Noi”, Anul XXIV, nr. 6868, Suceava, Ianuarie 1970.



Recomandări

Școala Gimnazială Todirești, în „scenariul galben”. Toate celelalte școli din județ, în „scenariul verde”

Școala Gimnazială Todirești, în „scenariul galben”. Toate celelalte școli din județ, în „scenariul verde”
Școala Gimnazială Todirești, în „scenariul galben”. Toate celelalte școli din județ, în „scenariul verde”