„Bolnăvire cu cori”
„Încă din luna Septemvrie 1886 s-au ivit în Suceava mai multe cazuri de bolnăvire cu cori. Deși boala aceasta, care acuma e epidemică în Suceava, nu e până întru atâta de periculoasă, totuși s-au întâmplat mai multe cazuri de moarte, mai ales în familiile sărmane, care nu vor nemică să știe despre medici, ci tot numai cu bosgoane și leacuri băbești vor să scape pre cei bolnavi din gura morții”.
„Revista Politică”, Anul I, nr. 12, Noiemvrie 1886.
„Bunuri de larg consum”
„Lucrătorii secției de bunuri de larg consum de la întreprinderea «21 Decembrie» Rădăuți au raportat îndeplinirea tuturor angajamentelor. Astfel echipa condusă de Mihaiuc Pavel a produs, peste angajamentul luat, 40 sobe de tablă, 200 buc. balamale diferite, 5 cuptoare simple, o clocitoare mecanică. Colectivul întreprinderii a reușit să reducă prețul de cost pe luna octombrie cu 5,5 % față de sarcina planificată, iar printr-o folosire rațională a materiei prime și a materialelor a economisit suma de 292.000 lei. La aceasta s-a mai adăugat 1.120.000 lei economisiți prin reducerea cheltuielilor neproductive cît și prin accelerarea mijloacelor circulante”.
„Zori Noi”, Anul XIII, nr. 3401, Suceava, Noiembrie 1958.