Liderul grupului PNL din Consiliul Local Suceava, Lucian Harșovschi, a anunțat că liberalii solicită înființarea unei comisii de analiză care să ofere deliberativului local informații clare despre situația actuală a SC Termica SA. Lucian Harșovschi a arătat că această comisie ar trebui să-i informeze cât mai repede pe consilierii locali despre starea actuală și reală a SC Termica SA, dar și despre starea managementului și a administratorului special de la această societate aflată în insolvență. „Trebuie să vedem dacă s-au făcut toate demersurile pentru reducerea cheltuielilor, în așa fel încât sucevenii să primească apă caldă la robinete și căldură”, a spus Harșovschi.
El a arătat că sucevenii racordați la sistemul centralizat trăiesc cu teama că vor rămâne fără căldură și apă caldă, dar și sub amenințarea că li se va reduce cantitatea de agent termic ce le va fi furnizată. „De asemenea, se înmulțesc cererile de faliment pentru Termica și dacă se va întâmpla acest lucru se vor sista transportul și distribuția agentului termic”, a atras atenția Lucian Harșovschi. El a amintit că primarul Ion Lungu a fost mandatat printr-o hotărâre adoptată în noiembrie 2013 ca în termen de maxim 30 de zile să prezinte Consiliului Local dacă a reușit sau nu să obțină de la Guvernul condus de Victor Ponta „și de la majoritatea PSD” o ordonanță de urgență pentru înființarea unui sistem public de transport și distribuție a agentului termic, astfel încât sucevenii să nu rămână fără căldură și apă caldă. El a subliniat că liberalii solicită primarului Sucevei, Prefecturii și actualei majorități create în jurul PSD în Consiliul Local să facă toate demersurile la Guvernul României pentru emiterea acestei ordonanțe de urgență.
„Dacă vor fi scoși pe ușă, să intre pe geam, pentru că o fac pentru suceveni. Este un lucru necesar ca sucevenii să nu mai stea în frig. În paralel solicităm colegilor care funcționează în noua majoritate din Consiliul Local în jurul PSD să demareze o nouă procedură de licitație pentru concesionarea serviciului de transport public și distribuție a agentului termic. Și asta pentru ca Primăria Suceava să scape de această povară a Termica și de povara distribuției agentului termic”, a spus Harșovschi.
El a mai adăugat că în cursul anului trecut, pentru Termica Suceava s-au alocat 300 de miliarde de lei vechi, bani care s-ar fi putut folosi pentru alte investiții în municipiul Suceava.