Astăzi se dă startul, în mod oficial, la campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Primul tur al alegerilor pentru funcția de președinte al României va avea loc în data de 2 noiembrie 2014, campania electorală urmând să se încheie pe 1 noiembrie a.c., la ora 7:00. În alegerile prezidențiale s-au înscris 14 candidați, iar în ordinea în care vor apărea pe buletinele de vot, aceștia sunt Kelemen Hunor, Klaus Iohannis, Dan Diaconescu, Victor Ponta, William Brînză, Elena Udrea, Mirel Mircea Amariței, Teodor Meleșcanu, Gheorghe Funar, Zsolt Szilagyi, Monica Macovei, Constantin Rotaru, Călin Popescu Tăriceanu și Corneliu Vadim Tudor.
Pentru alegerile prezidențiale, în județul Suceava vor fi amenajate 553 de secții de votare, la fel ca la europarlamentare. Pentru organizarea alegerilor pentru funcția de președinte al României a fost alocată suma de 2,98 milioane de lei (29,8 miliarde de lei vechi), din care 2,51 milioane de lei vor fi folosiți pentru plata personalului. Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, a declarat recent că pregătirile pentru alegerile prezidențiale de anul acesta sunt în grafic. Sinescu a mai precizat că primarii localităților din județ au stabilit prin decizie până la data de 27 septembrie a.c. locurile speciale pentru afișajul electoral.
La alegerile pentru funcția de președinte al României sunt așteptați la urne, potrivit listelor electorale permanente, 581.309 de suceveni, cu 1.796 mai mulți decât la scrutinul pentru alegerile europarlamentare.
Nechifor: Victor Ponta va putea face acea echipă puternică la nivel național în care și președinția și Guvernul României să fie de aceeași parte a baricadei
La startul campaniei electorale, liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că aceste alegeri prezidențiale sunt cele mai importante alegeri din ultimii 25 de ani. „Asta deoarece până acum s-au succedat la guvernare mai multe cupluri președinte – premier și cred că odată ce va fi ales Victor Ponta președinte va putea face acea echipă puternică la nivel național în care și președinția și Guvernul României să fie de fapt de aceeași parte a baricadei, de partea românilor”, a spus Nechifor. El a spus că această construcție cu Victor Ponta președinte poate conduce România în următorii 10 ani.
„Asta înseamnă două mandate de președinte, două mandate de creștere economică, două mandate de relații corecte la nivel administrativ și politic. Și cel mai mare argument pentru acest lucru este stabilitatea pe care o putem oferi noi, România, ca partener, atât pentru Uniunea European și pentru NATO, dar și pentru alți parteneri strategici din lumea întreagă”, a afirmat liderul PSD Suceava.
Cătălin Nechifor a subliniat că Victor Ponta a reușit, de când este premier, să consolideze relațiile internaționale ale României, prin vizitele oficiale pe care le-a avut în SUA, Germania, dar și în țări asiatice precum China sau Kazahstan sau la reuniuni ale NATO și Uniunii Europene.
„Asta demonstrează că România revine ca un jucător important în relațiile internaționale și, de fapt, de acest lucru se leagă și dezvoltarea noastră. Pentru că odată ce suntem parte a unor structuri internaționale, odată ce suntem situați într-un teritoriu complex, cu multe dificultăți, dezvoltarea țării noastre ține cont de ceea ce poate fi adus din afară, și fonduri europene, și investiții străine directe, dar și relații comerciale care pot fi duse într-un plan mai dezvoltat cu țările care sunt doritoare să ne fie partenere în acest context global”, a mai spus Nechifor.
Flutur: România are nevoie de un președinte de dreapta, ferm și echilibrat, așa cum este Klaus Iohannis
La rândul său, președintele PDL Suceava și copreședinte al Alianței Creștin Liberale la nivelul județului, senatorul Gheorghe Flutur, a declarat că liberalii și democrat-liberalii vor avea o campanie pozitivă și civilizată, în care va fi făcut cunoscut programul candidatului ACL la funcția de președinte al României, Klaus Iohannis, „România lucrului bine făcut”. Flutur a spus că PDL și PNL lucrează ca o singură echipă la nivelul întregii țări, iar dorința ACL este de a prezenta o alternativă de normalitate și o gândire pozitivă care să stimuleze dezvoltarea economică a României „printr-un program foarte bine articulat” al lui Klaus Iohannis pentru următorii zece ani.
„Pentru sănătatea societății românești este nevoie de echilibru. Dacă PSD are astăzi majoritatea în Parlament și Guvern, este nevoie de un președinte de dreapta, ferm și echilibrat, care să fie capabil să pună la masa dialogului toate forțele politice”, a spus Flutur. El a precizat că ACL își dorește ca întreaga Românie să arate precum Sibiul, oraș condus în ultimii 14 ani de Klaus Iohannis. El a subliniat că exemplul Sibiului este unul pe care candidatul ACL îl oferă pentru întreaga țară, „dar și o șansă uriașă”. „Noi nu credem că românii nemulțumiți în proporție covârșitoare de Guvernul Ponta vor să-l premieze pe acesta și să-l facă președinte. Dacă nu a făcut nimic la Guvern, nu va face nimic nici ca președinte”, a încheiat Gheorghe Flutur.
Popovici îi cheamă pe suceveni alături de Elena Udrea pentru a construi „România frumoasă”
Liderul PMP Suceava, Corneliu Popovici, ne-a declarat că pe parcursul acestei campanii electorale, membrii acestei formațiuni politice vor face cunoscut programul politic al candidatului Elena Udrea, care are două componente principale, reindustrializarea României și dezvoltarea agriculturii.
„Pe perioada celor 30 de zile de campanie electorală, Organizația Județeană Suceava a PMP va aduce la cunoștința locuitorilor județului Suceava faptul că Elena Udrea este candidatul cel mai bun pentru redresarea României, din toate punctele de vedere. Programul politic lansat de candidatul PMP are două priorități, și anume reindustrializarea României și dezvoltarea agriculturii. Legat de primul punct, nu a fost întâmplătoare locația aleasă de lansare și expunere a acestui program, deoarece scheletul Uzinelor Republica din București este rezultatul guvernărilor pesediste din ’90 încoace și până în prezent, care nu au făcut altceva decât să distrugă fabricile și uzinele, să le taie și să le transforme în fier vechi”, a explicat Popovici.
Făcând referire la al doilea punct din programul Elenei Udrea, respectiv dezvoltarea agriculturii românești, liderul PMP Suceava a subliniat faptul că România are aproximativ 15 milioane de hectare de teren agricol, care, din punct de vedere al calității, este pe locul al doilea în Europa. Corneliu Popovici a arătat că această suprafață de teren ar putea asigura hrana a peste 80 de milioane de oameni.
„Astea sunt două puncte foarte importante pe care le avem în vedere și dorim să le punem în aplicare. Despre ele s-a vorbit în multe campanii electorale, însă au rămas doar la nivelul de sloganuri electorale sau de declarații politice de campanie, iar ulterior nu s-a mai întâmplat nimic. Iar Elena Udrea a demonstrat în anii cât a fost ministru că are capacitatea și puterea de muncă pentru a lăsa ceva în urmă și de a duce lucrurile la bun sfârșit. De aceea noi vom cere electoratului sucevean să vină lângă Elena Udrea, iar împreună să construim ceea ce noi denumim o Românie frumoasă în care locuitorii să aibă asigurat traiul de zi cu zi, copiii să poată să meargă la școală și să aibă manuale și tot ceea ce le este necesar, iar studenții să facă o facultate și să-și găsească un loc de muncă în România”, a mai spus Popovici. El a mai adăugat că cele două puncte principale din programul Elenei Udrea pot contribui la creșterea cu adevărat a numărului locurilor de muncă, „și nu așa cum a promis PSD în 2012, un milion de locuri de muncă, iar după trei ani de guvernare Ponta în locul acestora numărul șomerilor a crescut cu 80.000”.


