Gata de luptă

Băișanu și Ursaciuc, prima întâlnire în public înaintea alegerilor din octombrie

Alexandru Băișanu: „S-a spus că am condus partidul discreționar, dar nu am făcut altceva decât să respect deciziile luate în Biroul Permanent Județean”
Alexandru Băișanu: „S-a spus că am condus partidul discreționar, dar nu am făcut altceva decât să respect deciziile luate în Biroul Permanent Județean”

Adunarea Generală a Organizației Municipale Suceava a PNL care a avut loc ieri, în sala mare a Casei de Cultură, a reprezentat un soi de preludiu al alegerilor din 5 octombrie, când se va stabili noua conducere a Organizației Județene Suceava a PNL. În afara membrilor organizației locale Suceava, în calitate de invitați au participat toți cei patru deputați ai PNL, Dumitru Pardău, Radu Surugiu, Constantin Galan și Alexandru Băișanu, dar și o mare parte dintre primarii și viceprimarii din județ. Mai voalat sau mai direct, aceștia și-au prezentat opțiunile pentru funcția de președinte al organizației județene a partidului, foarte rare fiind cazurile în care balanța nu a fost înclinată către una din cele două tabere.
Deputatul Galan, luat în balon pentru „greșeli gramaticale”
De la ședința de ieri nu au lipsit nici câteva momente mai puțin ortodoxe, confruntarea ducându-se, evident, între cele două tabere.
Contrar uzanțelor, ședința Adunării Generale a Organizației Municipale Suceava a PNL a fost condusă de președintele de la județ, Alexandru Băișanu. Acesta i-a invitat la microfon, rând pe rând, pe toți invitații, iar primele scântei au apărut odată ce a vorbit deputatul Constantin Galan, aflat în tabăra adversă.
„Suntem de un an la guvernare. Voi ați simțit ceva pentru dumneavoastră? Eu unul nu am simțit mai nimic. Așteptat mai multe. Când ceilalți au venit la guvernare, în 24 de ore și-au pus oamenii în funcții. Mă oprește lumea pe stradă și mă întreabă că nu se cunoaște nimic”, a arătat deputatul Constantin Galan.
„L-am aplaudat pe domnul Ursaciuc, dar pe domnul Galan nu-l pot aplauda pentru că face greșeli gramaticale. Se vede de la distanță că sunt mai frumos decât el, iar despre inteligență nici nu poate exista grad de comparație”, a spus Băișanu cu referire la discursul colegului său din Parlament, pe care l-a rugat „să pună osul la treabă”.
Din partea adversarilor replica a venit de la Ioan Pavăl, primarul comunei Dumbrăveni. „Vă rugăm să nu mai faceți mișto de noi, pentru că am adus voturi pentru partid. Colegii mei sunt supărați, eu sunt doar frustrat față de modul în care vă comportați”, a arătat Ioan Pavăl.
Îndemn la echilibru și unitate în PNL
Nu toată ședința a fost pigmentată cu astfel de schimburi de replici. Au fost și membri PNL care au făcut apel la unitate și la echilibru. Adrian Popoiu, primarul din Siret, aflat în tabăra pro-Ursaciuc, a declarat că-și dorește la conducere o echipă unită, care să facă mai multe pentru partid, dar care să sprijine mai mult administrațiile locale, în special cele liberale.
De la Rădăuți a vorbit, printre alții, și Petru Carcalete, fost șef al Inspectoratului Școlar Județean. „Constat că e o ședință de campanie electorală internă, și asta, într-un fel, este bine, dar problema este că această luptă nu trebuie dusă în fața presei. De aceea, îi rog pe cei doi candidați să nu se mai atace și să fie constructivi. Pledez pentru unitate și pentru ca rufele să nu fie spălate în public”, a menționat Carcalete.
Și primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, a adoptat o poziție de neutralitate și s-a declarat supărat pe membrii PNL care au obținut funcții importante, dar nu s-au implicat suficient în a-i sprijini pe cei care au luptat să le aducă voturi în campania electorală, fără a nominaliza nici o persoană în acest sens.
O altă critică a fost aceea că liberalii suceveni nu au reușit să-și impună propriii oameni, iar unii dintre șefii instituțiilor descentralizate au fost numiți de la București sau Iași.
Băișanu: „Opoziția dumneavoastră este un îndemn la rațiune și moderație”
Spre finalul întâlnirii a luat cuvântul și Alexandru Băișanu, președintele Organizației Județene Suceava a PNL și candidat pentru un al doilea mandat la alegerile din 5 octombrie.
„Opoziția dumneavoastră, și mă refer aici la jumătate din organizațiile din Gura Humorului și Siret, este un îndemn la echilibru, rațiune și moderație. S-a spus că am condus partidul discreționar, dar nu am făcut altceva decât să respect deciziile luate în Biroul Permanent Județean. Important este ca și după aceste alegeri să rămânem uniți, pentru că dacă vom fi dezbinați nu vom reuși nimic”, a concluzionat Alexandru Băișanu.
Marius Ursaciuc: „O candidatură nu este un atentat la unitatea partidului”
Invitat pe scenă pentru a doua oară, primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, singurul contracandidat al lui Băișanu, anunțat până acum, pentru funcția de președinte al Organizației Județene Suceava a PNL, a spus că el crede în valorile partidului și în valorile votului, dar fără a uita să amintească faptul că membrii de partid acționează cu teamă.
„O candidatură nu este un atentat la unitatea partidului. Am alergat prin acest județ și am simțit frică, și asta nu este normal. Mă chemau oamenii în beciuri, prin parcări sau prin mașini pentru a discuta cu mine, iar așa ceva nu poate să însemne decât faptul că oamenilor le este frică. Să vă ajute Dumnezeu să faceți ce e mai bun pentru PNL pe data de 5 octombrie”, a fost mesajul de final al lui Marius Ursaciuc.

Marius Ursaciuc: „Mă chemau oamenii în beciuri, prin parcări sau prin mașini pentru a discuta cu mine, iar așa ceva nu poate să însemne decât faptul că oamenilor le este frică”
Marius Ursaciuc: „Mă chemau oamenii în beciuri, prin parcări sau prin mașini pentru a discuta cu mine, iar așa ceva nu poate să însemne decât faptul că oamenilor le este frică”
Băișanu și Ursaciuc, prima întâlnire în public înaintea alegerilor din octombrie
Băișanu și Ursaciuc, prima întâlnire în public înaintea alegerilor din octombrie
Alexandru Băișanu: „S-a spus că am condus partidul discreționar, dar nu am făcut altceva decât să respect deciziile luate în Biroul Permanent Județean”
Alexandru Băișanu: „S-a spus că am condus partidul discreționar, dar nu am făcut altceva decât să respect deciziile luate în Biroul Permanent Județean”

Recomandări

Deputatul AUR Florin Pușcașu îi solicită premierului Bolojan să micșoreze TVA la energie electrică și gaz la 5%

Deputatul AUR Florin Pușcașu îi solită premierului Bolojan să micșoreze TVA la energie electrică și gaz la 5%
Deputatul AUR Florin Pușcașu îi solită premierului Bolojan să micșoreze TVA la energie electrică și gaz la 5%

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”

Șase consilieri județeni au fost votați să facă parte din Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP), dar fără indemnizații

Peste 60 de copii și tineri au participat la „Peripeții de vară”, alături de echipa Salvamont Suceava, la Muzeul Arta Lemnului

Peste 60 de copii și tineri au participat la „Peripeții de vară”, alături de echipa Salvamont Suceava, la Muzeul Arta Lemnului. Foto Țăran Daniel Robert
Peste 60 de copii și tineri au participat la „Peripeții de vară”, alături de echipa Salvamont Suceava, la Muzeul Arta Lemnului. Foto Țăran Daniel Robert