Triere politică

Mîrza declară că în România mai merg bine doar „afacerile portocalii”

Senatorul PSD de Suceava Gavril Mîrza apreciază că în România singurele afaceri care mai merg sunt cele derulate de oamenii principalului partid aflat la guvernare cu clientela politică a PD-L. Gavril Mîrza a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că în țară nu mai funcționează normal nici un sector de activitate, că nu merge economia, iar premierul Boc se ocupă „foarte serios” de maneliști. „Singurul lucru care merge în România sunt afacerile de partid, atât la nivel național, cât și județean și local. Și de lansarea brand-ului turistic al României în China s-a ocupat tot o firmă de familie portocalie, încă de familie prezidențială. Cel care a organizat toată treaba este prietenul fiicei președintelui. Iată încrengătura de păianjen a afacerilor portocalii, în disprețul populației. Pentru ei afaceri profitabile, iar poporul de rând este îndemnat, de cel care reprezintă România, să plece, iar țara să rămână câtorva portocalii: președinte, premier, Udrea și familiile lor, să se simtă ei bine. Sărăcia e partea celor mulți”, a spus Mîrza.
Premierul dorit de PSD: exclus PD-L
În opinia senatorului PSD, starea de nemulțumire a populației față de politica guvernamentală este în creștere, ceea ce face ca PSD să fie foarte preocupat de schimbarea Guvernului, în această toamnă. Mîrza consideră că „haosul a ajuns politică de stat” și că „această stare a fost foarte bine gândită și minuțios aplicată pentru că în haos forțele politice portocalii își pot face de cap”.
„Haosul și ducerea la sărăcie a populației este politica guvernamentală. Sărăcești poporul până la limita suportabilității, iar când vor veni alegerile revii cu pensia la nivelul care a fost și cu mita portocalie cu găleți, zahăr, ulei și pelerine și iar ne trezim la putere cu forța portocalie. Cred că a sosit vremea ca românii să se trezească și să nu se mai lase ademeniți de «atenții»”, a spus Mîrza.
Soluția văzută de PSD este căderea Guvernului, în urma moțiunii de cenzură, instalarea unui guvern de tranziție cu un premier tehnocrat sau politic, dar nu din PD-L și alegeri în primăvară, atât generale, cât și pentru președinții de consilii județene.
„Și guvernările neputincioase de la județe trebuie să dispară. Aici afacerile portocalii sunt și mai înfloritoare, se vinde patrimoniul instituțiilor județene pentru clientela de partid. Ei știu că multe zile n-or să mai aibă și vor să-și țină promisiunile față de clientela politică, dând pe nimic patrimoniul instituțiilor județene”, a mai spus Gavril Mîrza.

Recomandări

Deputatul Petru Negrea îi atrage atenția premierului Bolojan asupra situației economice tot mai apăsătoare cu care se confruntă românii

Petru Negrea îl invită pe Ilie Bolojan să meargă cu maşina între Suceava și Câmpulung Moldovenesc pentru a vedea cât de importantă este centura Humorului
Petru Negrea îl invită pe Ilie Bolojan să meargă cu maşina între Suceava și Câmpulung Moldovenesc pentru a vedea cât de importantă este centura Humorului

Florin Pușcașu consideră că firmele românești au nevoie de un sistem de impozitare mai mic și predictibil și de o descentralizare a serviciilor publice

Veronica Grosu solicită Guvernului luarea de măsuri urgente pentru susținerea românilor care au credite la bănci

Deputatul AUR Petru Negrea: „Guvernul tratează Parlamentul ca pe o simplă anexă, ignorând românii și dezbaterea democratică”