Liderul PSD și al Senatului României, Mircea Geoană, a fost prezent, ieri, în municipiul Suceava, însoțit de cinci miniștri ai Guvernului, respectiv ministrul Administrației și Internelor, vicepremierul Dan Nica, ministrul Muncii, Marian Sîrbu, ministrul Agriculturii, Ilie Sîrbu, ministrul pentru IMM-uri, Constantin Niță, și ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Victor Ponta, alături de care a mai fost prezent și Viorel Hrebenciuc.
Vizita s-a axat pe întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri, agricultori, pensionari, precum și cu primarii, consilierii locali și județeni și șefi de instituții descentralizate ai PSD.
Mîrza acuză conducerea CJ Suceava că îi șantajează pe primarii PSD
Prima întâlnire a lui Mircea Geoană a fost cu reprezentanții PSD din administrația locală și județeană, unde liderul PSD Suceava, Gavril Mîrza, i-a transmis acestuia că primarii social democrați sunt amenințați de actuala conducere PD-L a Consiliului Județean că nu vor mai primi fonduri în situația în care se implică în campania electorală pentru europarlamentare. Mîrza a precizat că mai multor primari PSD li s-a sugerat că ar fi mai bine să plece în concedii pe perioada campaniei electorale. „În această perioadă de campanie sunt amenințați direct și li se sugerează să plece în concediu sau să aibă grijă cum lucrează în campanie, pentru că vor avea probleme. Nu cred că este normal să se facă diferență între oamenii a două partide care în momentul de față guvernează România”, a spus Mîrza.
Geoană vrea o discuție „bărbătească” cu băncile pentru repornirea creditării
Prezent la întâlnirea cu oamenii de afaceri suceveni de la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură, la care a participat și ministrul IMM-urilor, Constantin Niță, Mircea Geoană a precizat că actualul Guvern ar trebui să poarte o discuție „bărbătească” cu reprezentanții băncilor din România în vederea reluării acordării creditelor și pentru scăderea dobânzilor.
Geoană a precizat că 13 din cele 20 de miliarde de euro pe care statul român le împrumută de la Fondul Monetar Internațional sunt destinate băncilor străine din România, în schimbul reluării creditării. „20 de miliarde de euro înseamnă împovărarea României, ca și a economiei și societății pe un număr relativ mare de ani. Ne-am împovărat, o să-i plătim, dar aș vrea să văd măcar un grafic, când o să ne putem aștepta la repornirea creditării și la scăderea ratei dobânzii”, a declarat Mircea Geoană, care a adăugat că în momentul de față firmelor românești le este aproape imposibil să mai contracteze un credit. În aceste condiții, el a precizat că actualii guvernanți trebuie să aibă o discuție „bărbătească și cu ușile închise” cu reprezentanții băncilor, astfel încât folosirea celor 13 miliarde de euro să producă rezultate.
Geoană a precizat că o altă metodă de a relansa economia națională este și eficientizarea cheltuirii banilor publici. El a declarat că în continuare, în România, eficiența cheltuirii fondurilor guvernamentale este „lamentabilă”.
El a arătat că după ce România va încheia acordul cu Comisia Europeană, cinci ministere și agenții guvernamentale vor fi monitorizate în vederea observării modului în care se cheltuiesc banii publici. „Primul minister care va fi monitorizat este cel al transporturilor. Asta, deoarece aici este locul în care se scurg cele mai multe resurse”, a spus Geoană.
„APIA a fost populată cu toate pipițele”
Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că slaba dezvoltare a agriculturii din România este cauzată de neatragerea fondurilor europene de care România a dispus în ultimii ani. Geoană a arătat că unul dintre motivele pentru slaba absorbție a fondurilor europene în domeniul agriculturii a fost „popularea” Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) cu „toate pipițele”.
Geoană a fost prezent duminică la o întâlnire cu agricultorii din județul Suceava, la care a fost prezent și ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, ocazie cu care a criticat „politica bezmetică” din acest domeniu de activitate din ultimii patru ani. „Avem un potențial agricol prea puțin valorificat. Și am ajuns ca după 200 de ani, sau chiar 500 de ani, când nu erau sisteme de irigație, să răsuflăm ușurați că a venit o ploaie și a oprit seceta, măcar temporar”, a precizat Geoană. El a arătat că dacă la sfârșitul anului 2004 în România existau 1,5 milioane de hectare irigate, în momentul de față suprafața irigată este de doar 60.000 de hectare. „Și asta s-a întâmplat după patru ani de zile de politică bezmetică în domeniul agriculturii”, a spus liderul PSD.
Geoană a precizat că nu este normal ca după doi ani de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană și după încă doi ani de la integrare, România să nu poată absorbi fondurile pe care le are alocate pentru dezvoltarea agriculturii.
„Nu este posibil să avem o Agenție de Plăți și Intervenții în Agricultură care a fost populată cu toate pipițele”, a afirmat Mircea Geoană.
El a mai spus că alocarea fondurilor pentru dezvoltarea satelor și agriculturii nu mai trebuie să se facă pe criterii politice, arătând că actualul ministru al Agriculturii, Ilie Sârbu, va promova un plan strategic pe termen mediu pentru stimularea investițiilor în mediul rural. „Banii se dau către primării pe culori politice. Și după aia ne mirăm că nu se adună investiții într-un program coerent de dezvoltare a agriculturii”, a mai spus Geoană.
Promisiuni pentru introducerea unui tarif social la încălzire
La întâlnirea cu pensionarii suceveni, la care a fost prezent și ministrul muncii, Marian Sîrbu, liderul PSD a anunțat că una dintre măsurile pe care social democrații intenționează să le promoveze în cadrul coaliției de guvernământ este introducerea unui tarif social, pentru pensionari, la energia electrică și termică. „Datorită crizei, nevoia de energie electrică și termică, de gaze naturale a scăzut foarte mult în economie. Și la nivelul coaliției avem o conversație, un pic în contradictoriu, cu faptul că avem în acest moment energie electrică și termică în surplus, deci o cantitate suficientă de gaze de la intern pentru a acoperi o parte din necesarul economiei, dar și al populației”, a explicat Geoană. În aceste condiții, el a arătat că în momentul de față se caută o formulă prin care pensionarii României ar putea beneficia de un tarif social, în funcție de pensiile pe care le primesc, astfel încât tarifele la energia termică și cea electrică să fie mai mici cu aproximativ 30% în iarna viitoare.
Geoană acuză PD-L că recurge la intimidarea aleșilor social democrați pentru a bloca victoria PSD în alegeri
Liderul social democrat Mircea Geoană i-a acuzat pe partenerii de guvernare democrat-liberali că recurg la intimidarea aleșilor locali ai PSD în „încercarea disperată” de a bloca inevitabilul, și anume victoria PSD la alegerile europarlamentare din 7 iunie și la alegerile prezidențiale din toamnă. Geoană a declarat că acest lucru se întâmplă în mai multe județe din țară unde PD-L a câștigat puterea locală, exemplificând cu Suceava.
„Vreau să dau un semnal de încurajare pentru colegii mei din organizația de la Suceava și să le spun că, indiferent cât de brutală ar fi presiunea pe care liderii județeni o fac asupra primarilor noștri, intimidările și încercările de șantaj, care se fac la adresa aleșilor locali PSD din acest județ și din alte județe în care reprezentanți în principal de la PD-L au cucerit puterea locală, vor fi respinse cu multă fermitate. Prezența noastră la Suceava reprezintă un mesaj extrem de clar: nu putem accepta intimidare și șantaj la adresa aleșilor locali PSD. Vreau să spun că este în acest moment o încercare deliberată a PD-L, o încercare disperată de a bloca inevitabilul, victoria PSD în aceste alegeri și la alegerile prezidențiale din toamnă. Vreau să dau o veste bună pentru noi și mai proastă pentru dânșii: inevitabilul se va produce și PSD va câștiga aceste alegeri”, a spus Geoană.
Săgeți către democrat-liberalii suceveni
Președintele PSD nu a scăpat prilejul de a arunca săgeți spre democrat-liberalii suceveni, făcând referiri ironice la manifestarea „Hora Bucovinei”, desfășurată la Bucșoaia în urmă cu o săptămână, unde organizatorii au scris numele Bucovinei pe muntele din apropiere din țarcuri pentru oi, sau la recordurile mondiale realizate la Suceava cu oul încondeiat și pasca uriașă.
„Vreau să spun că nu ne-a interesat faptul că în această campanie unii se luptă cu recordurile mondiale și alții se luptă cu doamnele sau domnișoarele din politică. Și eu aș putea să spun că pe dealurile Bucovinei s-ar putea face cu ușurință orice fel de desen și orice fel de scriere cu bordurile de la București sau aș putea spune văzând afișele foarte mari cu anumiți candidați independenți că poate ne apucăm să cultivăm marijuana ca soluție pentru agricultură, dar nu am să fac acest lucru pentru că suntem serioși, probleme sunt mult mai profunde și lumea așteaptă de la cel mai serios și mai competent partid din România soluții reale și răspunsuri reale la problemele grave de acum”, a declarat Mircea Geoană.
„Discuția cu privire la salariile și pensiile mici trebuie repornită”
Geoană consideră că discuția cu privire la salariile și pensiile mici trebuie să fie repornită. „Nu în mod inutil ministrul Muncii, eu și colegii mei din PSD am insistat și am obținut în acordul cu FMI și vom insista și vom obține și în acordul cu Comisia Europeană să prevedem posibilitatea continuării creșterii salariilor și pensiilor mici. Știm că sunt limitări pe anvelopa globală bugetară dar cred că în interiorul acestei anvelope va trebui să găsim resurse de a-i sprijini pe cei cu salarii și cu pensii mici. Continui să cred că acesta este un lucru bun și din punct de vedere social și este un lucru foarte bun și din punct de vedere economic, pentru că el ar contribui la stimularea pieței interne și la repornirea consumului în economie”, a explicat liderul PSD.
Nica promite sprijin pentru primăriile aflate la un pas de faliment
Vicepremierul Dan Nica a promis sprijin pentru primăriile sucevene aflate la un pas de faliment.
Este vorba de acele primării din localitățile afectate de inundațiile de anul trecut, primării care au contractat lucrările de refacere a infrastructurii dar care nu le-au achitat nici până în prezent. „Din păcate promisiunile făcute primarilor i-au adus în situație disperată, pentru că au fost practic obligați să antameze lucrări de valori foarte mari, după care nu le-au mai dat nici un fel de bani și acum avem un număr important de primării din Suceava care se află practic în situație de faliment. În situație de faliment sunt și firmele care au lucrat. Au crezut că este o chestiune serioasă, dar au fost părăsiți și abandonați. Este nevoie de o soluție de urgență pentru că nu putem accepta ca primăriile să intre în faliment cu conturi blocate”, a spus vicepremierul, care duminică a avut o întâlnire cu primarii din județ.
Nica s-a referit și la situația din învățământ, unde fosta guvernare a demarat investiții numeroase fără să se gândească dacă ele pot fi susținute financiar. „Am stabilit un plan de acțiune care să poată permite pe de o parte alocarea fondurilor necesare acolo unde lucrurile pot fi reparate pentru că a existat o bază legală dar și o analiză la nivelul Guvernului pentru a decide ce facem cu acele lucrări în care și statul a fost angajat și în care nu există nici un fel de responsabilitate. Cred că nu a existat o dezordine și un jaf mai mare decât cel din educație în ceea ce privește cheltuirea banului public și modul iresponsabil de alocare a acestor resurse a fost mult peste ce putea să-și imagineze oricine”, a spus Nica.
Niță pregătește apariția unui nou tip de societate comercială: „SRL starter”
Ministrul cu IMM-urile, Constantin Niță, a anunțat la Suceava că va propune înființarea unui nou tip de societate comercială: societate comercială cu răspundere limitată starter cu capital social de un euro. Acest tip de societate poate fi înființat doar de către cei care nu au mai avut niciodată o societate comercială.
Pentru înființarea „SRL starter” vor fi impuse o serie de condiții printre care obligativitatea stabilirii unui plan financiar cu asistență din partea unui expert contabil care să garanteze soliditatea afacerii și obligativitatea transformării societății starter în SRL obișnuit după cinci ani, dar cu condiția să aibă un capital social de 50.000 de euro și constituirea unei rezerve minime obligatorii a firmei reprezentând circa 25% din profitul anual.
„Evident că vom prevedea în perioada de trei ani responsabilitatea fondatorilor firmei în caz de faliment. Nu-i lăsăm așa, le acordăm niște facilități, dar sigur și ei trebuie să răspundă pentru o perioadă de trei ani. În cei cinci ani, având în vedere facilitățile care li se dau, ei au obligativitatea să-și crească cifra de afaceri sau capitalul social”, a spus Niță.




