Democrat-liberalii suceveni intră în tranșee, considerând astfel începută “bătălia” pentru câștigarea alegerilor europarlamentare din data de 7 iunie. Semnalul de mobilizare a fost dat la ședința Consiliului de Coordonare Județean al PD-L, care s-a desfășurat sâmbătă, în sala mare a Casei de Cultură din municipiul Suceava, sală plină ochi cu membri și simpatizanți ai partidului.
“Mă uit în ochii dumneavoastră și vă spun că nimeni nu a câștigat doar pentru că e frumos și deștept, ci datorită PD-L. De aceea, astăzi PD-L vă cere mobilizare pentru câștigarea alegerilor europarlamentare. Este un lucru pe care vi-l cer la modul cel mai serios”, le-a spus liderul organizației județene a PD-L, Gheorghe Flutur, de la tribuna reuniunii primarilor, consilierilor locali și județeni, dar și parlamentarilor prezenți în sală.
El le-a explicat primarilor că au o mare responsabilitate în aceste alegeri, îndeosebi pentru a convinge populația să se prezinte la vot. Flutur a vorbit despre importanța alegerilor europarlamentare, spunând că acestea reprezintă “o repetiție generală pentru alegerile prezidențiale din toamnă” și încercând să-și convingă “armata” că de scorul din iunie depinde și poziționarea viitoare a organizației județene a PD-L.
El a arătat că plasarea candidatului PD-L Suceava, Petru Luhan, pe locul opt pe lista la nivel național reprezintă o recunoaștere a rezultatelor obținute de democrat-liberalii suceveni la alegerile locale și parlamentare de anul trecut.
Flutur: “Parteneriatul PD-L cu președintele Băsescu ne obligă să turăm motoarele de pe acum”
“Parteneriatul PD-L cu președintele Băsescu este un parteneriat care ne obligă să turăm motoarele de pe acum. Pentru noi, ca organizație, va conta ce scor vom face la Suceava la europarlamentare, dacă vrem să ridicăm glasul și să cerem în continuare ceva”, a menționat Gheorghe Flutur.
El le-a cerut democrat-liberalilor suceveni “implicare totală” în campania electorală și le-a dat câteva teme pe care să le abordeze pentru a convinge electoratul să voteze lista PD-L: proiectele de 500 de milioane de euro pe care le derulează administrația județeană a PD-L în folosul cetățenilor, bani preponderent atrași de la Uniunea Europeană, investițiile în infrastructură și în drumuri îndeosebi, pensia minimă garantată de 300 de lei din aprilie, care va crește la 350 de lei din toamnă.
“E important ca oamenii să știe că cel mai mare partid european este Partidul Popular European – PPE, din a cărui familie facem parte și noi, PD-L. Am avut cel mai mare număr de europarlamentari și până acum și trebuie să-l avem și de acum încolo. De aceea vă cer mobilizare la vot, chiar dacă termenul este prea milităros”, a spus Flutur.
El le-a mai transmis oamenilor săi să respecte parteneriatul cu PSD la guvernare, deși PSD și PD-L sunt adversari politici la europarlamentare, și să nu-i atace pe social democrați.
Lungu: “Ținta PD-L la nivel de județ va fi câștigarea a cel puțin 50% din voturi”
La rândul său, coordonatorul campaniei PD-L la nivel de județ, Ion Lungu, a făcut apel la mobilizarea la vot, în condițiile în care se anunță un absenteism major. Lungu a subliniat că ultimul sondaj de opinie arată o prezență la vot de doar 20%, cu 9,5% mai mică decât la precedentele alegeri europarlamentare.
“De aceea este obligatoriu ca toți membrii și simpatizanții să ne mobilizăm votanții la vot și acest rol îl au în primul rând aleșii locali. Mai avem un adversar care nu depinde de noi, criza economică, iar acest lucru va duce la o neîncredere a populației în clasa politică. De aceea, cred că avem nevoie să facem o mobilizare totală și să ne implicăm în campanie”, a spus Lungu.
El a arătat că această campanie va fi una atipică, în condițiile în care principalul adversar al PD-L, PSD, se află la guvernare alături de democrat-liberali, dar crede că PD-L se va poziționa înaintea social democraților. Ținta PD-L la nivel de județ va fi câștigarea a cel puțin 50% din voturi.
“Este bine să păstrăm acel procent pe care l-am avut la alegerile pentru Consiliul Județean, atunci când am luat în jur de 50%. E foarte important ca în localitățile din județ ca țintă să obținem numărul de voturi pe care l-am obținut în primul tur al alegerilor locale”, a menționat Lungu.
El a spus că democrat-liberalii au destule atuuri, amintind de proiectele administrației județene, dar și de cele ale primarilor PD-L.
Pardău: “Avem puterea să convingem”
Prim-vicepreședintele PD-L Suceava, deputatul Dumitru Pardău, și vicepreședintele Vasile Tofan au vorbit despre calitățile candidatului Petru Luhan, care reprezintă adevărate atuuri în fața contracandidaților.
“Să știți că avem pentru cine ne bate, un om de-al nostru, un parlamentar de nivel euroopt cu cifra octanică puternică și tânăr și băiat prezentabil și deștept”, a spus Tofan.
Pardău a subliniat că plasarea lui Luhan pe un loc eligibil se datorează muncii membrilor și simpatizanților PD-L, arătând că tocmai de aceea PD-L Suceava trebuie să obțină la aceste alegeri un scor foarte bun. “Aceste lucru se datorează muncii dumneavoastră din anii precedenți, din campaniile electorale trecute, muncii domnului Flutur și, să nu ne ferim, influenței domnului Gheorghe Flutur ca lider național al PD-L. Practic, echipa a reușit să aibă și succese. Sunt convins că nu vom dezamăgi nici de această dată și vom fi cei mai buni la nivel județean și național. Suntem oamenii care am demonstrat că avem puterea să-i convingem pe vecinii noștri, colegii noștri de serviciu, oamenii care locuiesc în județ că ceea ce ne propunem noi este lucrul cel mai bun pe care și-l poate propune o forță politică în acest moment în județ”, a spus Pardău.
Bălan: “Suntem privilegiați că avem pe listă un sucevean pentru Parlamentul European”
Secretarul general al PD-L Suceava, deputatul Ioan Bălan, component al staff-ului de campanie pentru alegerile europarlamentare, a ținut să întărească ideea că prezența pe lista PD-L a unui sucevean reprezintă un avantaj pentru democrat-liberalii suceveni, arătând astfel membrilor și simpatizanților partidului că au pentru ce lupta.
“Sunt mândru pentru că fac parte dintr-o organizație premiantă, una dintre organizațiile PD-L puternice din țară. Și asta, datorită muncii dumneavoastră. Avem nevoie să vă implicați ca și până acum în activitățile organizației, pentru a ne menține pe podium, pentru că asta ne ajută la nivel central atunci când se iau hotărâri cu privire la organizații. Suntem privilegiați că avem pe listă un sucevean care ne va reprezenta în Parlamentul European”, a spus Bălan.






