Președintele organizației județene a PSD, Gavril Mîrza, candidat la Senat în colegiul Fălticeni, propune celorlalte partide care și-au avansat candidați la alegerile parlamentare din 30 noiembrie să stabilească de comun acord un program de dezbateri cu candidații pe fiecare colegiu în parte.
Mîrza consideră că în acest fel oamenii vor înțelege mai bine ofertele fiecăruia, le vor putea compara și își vor putea exprima votul în cunoștință de cauză.
„Sesizez că prin fel de fel de comunicate de presă, prin fel de fel de lucruri puse în gura candidaților, vin să răstoarne munții Bucovinei sau de mâine va curge miere prin șanțurile din județul Suceava. Fiecare vine cu declarații care mai de care mai promițătoare, de belșug și bunăstare. În felul acesta zic eu că populația poate să compare ce are unul, ce are altul ca și idei ca și program și ca și mod de a se prezenta. Sens în care propun o discuție a tuturor liderilor partidelor politice cu conducerile posturilor de televiziune pentru a stabili dezbateri publice. Atunci o să se vadă, mergând pe arborele genealogic, unde sunt rădăcinile și originile candidaților. Ale unora de la PD-L s-ar putea să se găsească prin PSD sau prin țările din jur”, a conchis președintele PSD Suceava.
Provocare
Mîrza propune dezbateri față în față pe fiecare colegiu în parte





