Candidatul PNL pentru un mandat de deputat pe colegiul Gura Humorului-Câmpulung Moldovenesc, omul de afaceri Philip Rozopol, este hotărât să-i învețe pe cei care au afaceri în domeniul agroturismului să facă și mai mulți bani prin dezvoltarea unor activități conexe legate de meșteșugărit. El a arătat că se pot scoate câștiguri frumoase din meșteșugul lemnului. Rozopol a și exemplificat acest lucru într-o conferință de presă. Omul de afaceri liberal a prezentat o bucățică de scândură din brad care, după cum s-a exprimat el, „de obicei la munte se dă cu piciorul, se aruncă, se joacă un câine cu ea în gură”, care costă 10 bani și care, prelucrată, poate aduce câștiguri de 15 euro.
Rozopol a arătat că din bucățica respectivă de scândură se pot face ascuțitori, brelocuri, suporturi pentru creioane, jucării. El a și prezentat astfel de produse în conferința de presă, oprindu-se la o jucărie care reprezenta un clovn.
„Această jucărică ecologică este și simpatică, face parte din eșichierul politic, dă din mâini și din picioare și costă 25 de lei. Avionul din lemn a fost monopolizat de fiul meu și nu am putut să-l iau din mâinile lui. Ce vreau să accentuez prin prezentarea aceasta, chiar dacă vi s-a părut puțin caraghioasă, este că e extrem de important să reușim să canalizăm producătorii din zona de munte spre asemenea activități”, a spus Rozopol.
Fonduri nerambursabile pentru activități meșteșugărești
El a precizat că o persoană poate face zilnic 50 de asemenea jucărioare, câștigul fiind de 150 de euro. Rozopol a subliniat că o astfel de afacere se poate dezvolta cu investiții minime, arătând că se pot accesa fonduri nerambursabile de până la 200.000 de euro pentru achiziționarea de utilaje, scule și unelte necesare desfășurării activității meșteșugărești. El a arătat că pentru a avea succes deplin este important de pătruns pe piața externă.
„Ceea ce mai pot oamenii să facă și ne lipsește nouă acum este câștigarea unor piețe externe, pentru că la final toate au un brand. 20% din preț îl reprezintă brandul care în cazul jucăriilor pe care le-am prezentat aici se numește „Bartolucci”. De ce nu s-ar chema Bucovina? Trebuie să ne creștem vizibilitatea pe piață, iar pentru asta există bani nerambursabili și trebuie să-i învățăm pe oameni cum să-i ia. Târgurile de turism de până acum fie promovează mâncare, fie facilități de turism și am sesizat o alunecare spre facilități de turism extern. Voi propune și un brand pe această temă, să ne promovăm în așa fel încât să revenim pe turismul intern de 12 luni”, a mai spus Rozopol.
Exercițiu
Rozopol a demonstrat că dintr-o scândurică de 10 bani se pot scoate 15 euro






