Social democrații suceveni îi somează pe prefectul Ștefan Alexandru Băișanu și pe președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, să înceteze cu disputele politice și cu „luptele meschine” pentru imagine și să dărâme „gardul de sârmă ghimpată” ce desparte cele două instituții, „spre binele locuitorilor din județ”. Vicepreședintele organizației județene a PSD, Corneliu Popovici, candidat la Senat pe colegiul Rădăuți, a declarat că este nevoie ca în județ să se reinstaureze starea de normalitate instituțională, astfel încât Prefectura și Consiliul Județean să funcționeze în interesul cetățenilor.
„Nimănui nu-i face plăcere să amintească de dezastrul din 2006, din Arbore în special, dar dacă mergem acolo astăzi o să vedem că oamenii care au avut de suferit atunci au un acoperiș deasupra capului. Somăm ca disputele politice să înceteze imediat și vă transmitem mesajul oamenilor aflați la necaz care ne-au trecut pragul de atâtea ori, și mă refer la oameni din Gura Solcii, Ulma, Brodina, Straja, Țibeni, și care ne-au spus „a venit iarna, în afară de Dumnezeu cine se mai gândește la noi?”. De aceea cerem ca gardul de sârmă ghimpată dintre Prefectură Consiliul Județean să fie dărâmat încă o dată”, a declarat Popovici.
„Nu este posibil ca prin județ să treacă miniștri, președinte, premier, copiii președintelui și după aceea să se lase liniștea” Vicepreședintele PSD Suceava a amintit de disputele dintre Flutur și Băișanu pe tema repartizării celor 36 de milioane de lei alocate de guvern pentru refacerea infrastructurii distruse de inundații, arătând că întârzierea mare cu care au venit banii a făcut ca unele obiective afectate să se găsească exact în același stadiu ca în urmă cu două luni. Popovici a dat exemplul podului de la Marginea și a podului de la Todirești.
„Din nefericire, banii nu au ajuns acolo unde trebuie și, pe baza unor dispute care se poartă între cele două instituții, că-i dăm într-o parte sau în cealaltă, că-i dăm la ai noștri sau ai voștri, acești bani sunt și astăzi în contul Consiliului Județean, iar iarna ne bate la ușă, infrastructura nu este refăcută, casele nu sunt reconstruite, iar oamenii ne cer ajutorul. Nu este posibil ca în perioada inundațiilor să treacă prin județ miniștri, președinte, premier, copiii președintelui și după aceea să se lase liniștea. La podul de la Marginea nu s-a mișcat un ac față de situația în care l-a lăsat apa acum două luni. Lângă podul de la Todirești nici măcar un alt pod secundar de trecere nu este făcut, iar locuitorii își pun viața în pericol folosind același pod pentru că nu au altă modalitate de a traversa râul Soloneț”, a mai spus Popovici.






