Schimb

Lungu i-a luat locul lui Gospodaru la PD-L Suceava

Ion Lungu a preluat conducerea PD-L la nivelul municipiului Suceava
Ion Lungu a preluat conducerea PD-L la nivelul municipiului Suceava

Președintele Organizației Municipale Suceava a PD-L, doctorul Dan Gabriel Gospodaru, a renunțat la funcție în favoarea primarului de Suceava, Ion Lungu.
Lungu a anunțat, ieri, într-o conferință de presă, că doctorul Gospodaru s-a retras din fruntea organizației pentru a-și concentra toată atenția asupra alegerilor parlamentare din toamnă, când va candida pentru un mandat de deputat în Colegiul Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc.
Biroul Permanent Județean al PD-L a decis, în aceste condiții, ca Ion Lungu să preia, cu titlu interimar, conducerea partidului la nivelul municipiului Suceava. „Această alegere mă onorează, dar este și o responsabilitate enormă”, a declarat Lungu.
PD-L vrea în Suceava doi deputați și un senator
Noul președinte a arătat că se bazează pe votul politic exprimat în Suceava la alegerile locale, când PD-L a câștigat detașat, ca la alegerile parlamentare candidații PD-L să obțină un scor peste 50 la sută în două colegii la Camera Deputaților și unul de Senat. Conducerea partidului și cei trei candidați pe care îi va desemna PD-L vor pune la punct o strategie comună, cu un mesaj unitar, cu care speră să obțină majoritatea voturilor sucevenilor.
Deocamdată, nu se știe cu exactitate cine se va bate pentru PD-L la Senat, în municipiul Suceava. Constantin Gheorghe s-a retras din cursă, iar Orest Onofrei, în ciuda declarațiilor date de liderii PD-L, nu a confirmat niciodată până acum că ar candida sub semnul trandafirului și încă nu a încheiat socotelile cu Guvernul PNL care l-a pus în funcție.
Pentru Camera Deputaților, în Colegiul Suceava 1 (centru) candidează Marius Vătafu, iar în Colegiul Suceava est (Burdujeni) candidează Ioan Bălan.

Recomandări

Spitalul Suceava va avea curând saloane ATI cu camere video, a anunțat deputatul Emanuel Ungureanu, după o discuție cu Gheorghe Șoldan

Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan
Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a dat asigurări liberalului Dumitru Mihalescul că va aloca 500.000 de lei pentru termoficarea din Rădăuți