Premieră

Noul laborator pentru testare Covid-19 al DSP Suceava și-a început ieri activitatea



Dr. Silvia Filipiuc în noul laborator de biologie moleculară al DSP
Dr. Silvia Filipiuc în noul laborator de biologie moleculară al DSP

Identificarea virusului SARS-Cov-2 (noul coronavirus) la sucevenii suspecți de infectare se realizează acum în noul laborator de biologie moleculară al Direcției de Sănătate Publică Suceava, amenajat de la zero într-un spațiu din cadrul laboratorului de serologie al instituției. Primele analize au fost efectuate ieri, pe probe recoltate de la persoane suspecte de infectare cu Covid-19 din zona Sucevița.
În laboratorul coordonat de dr. Silvia Filipiuc, medic primar medicină de laborator, mai lucrează un biochimist, un bioinginer și doi asistenți de laborator.
Dr. Filipiuc a explicat, ieri, că sistemul de Real Time PCR de detecție moleculară, cu sistem optic modular și complet integrat, efectuează amplificarea acizilor nucleici, detecția semnalului fluorescent și analiza datelor obținute. Medicul a arătat că este vorba despre o platformă în sistem deschis, la care se pot folosi kit-uri de detecție de la diverși producători.
Alt avantaj al liniei de testare primită de DSP Suceava de la Ministerul Sănătății este că protocolul de extracție automată a acizilor nucleici nu permite contaminarea încrucișată, având decontaminare automată după fiecare protocol de extracție.
Capacitatea de lucru a liniei de testare este de 1-32 de probe pe un ciclu de procesare, care are mai multe etape, astfel că într-o zi de lucru de 8 ore se pot lucra 64 de probe.
Important de reținut, toate probele pozitive Covid-19 se păstrează la DSP, la o temperatură de minus 80 de grade Celsius, minimum 2 ani, astfel că în caz de contestații se pot efectua oricând contraprobe la un alt laborator.
Medicul Silvia Filipiuc a declarat că pentru validarea testării echipa laboratorului de la DSP Suceava a lucrat 10 probe în paralel cu laboratorul de biologie moleculară al Centrul Regional de Sănătate Publică Iași. „Rezultatele probelor lucrate de noi și cele lucrate de laboratorul din Iași au avut reproductibilitate perfectă”, a precizat dr. Filipic. Ea a mai spus că funcționarea laboratorului de biologie moleculară a fost avizată de Ministerul Sănătății, „care a inclus în acest program DSP Suceava, alături de alte câteva spitale și DSP-uri, cele mai multe din centre universitare cu facultăți de medicină”. Programul a fost publicat în Monitorul Oficial din 13 mai a.c..
Beneficiarii acestui program național de sănătate sunt persoanele suspecte de infecție cu Covid-19, contacții lor sau persoanele simptomatice, conform metodologiei stabilite de Ministerul Sănătății.




Recomandări

Polițiștii bat drumul la Neamț, cu probe de sânge și urină, deși un analizator de droguri este plătit și a ajuns la Suceava de la finele anului trecut

Polițiștii bat drumul la Neamț, cu probe de sânge și urină, deși un analizator de droguri este plătit și a ajuns la Suceava de la finele anului trecut
Polițiștii bat drumul la Neamț, cu probe de sânge și urină, deși un analizator de droguri este plătit și a ajuns la Suceava de la finele anului trecut

Ce s-a întâmplat cu miile de amenzi din pandemia de Covid-19, în valoare totală de peste 5 milioane de euro, aplicate de DSP Suceava

Șoldan anunță încă un proiect de trei milioane de euro pentru dotarea Spitalului Județean Suceava cu aparatură performantă

Primul titlu de profesor universitar al unui medic de la Spitalul Clinic de Urgență Suceava a fost obținut de dr. Roxana Filip