Scărmăneală printre copii

Două mame s-au luat la bătaie în fața școlii de unde își luau copiii



Bătaie între mame
Bătaie între mame

Două femei, una în vârstă de 39 de ani și una de 37 de ani, au fost protagonistele unui incident șocant, practic o bătaie în stradă.
Bomboana pe colivă este că cele două s-au încăierat în fața Școlii Gimnaziale Iaslovăț, unde veniseră să își ia copiii de la cursuri. Scărmăneala din stradă nu putea să scape neînregistrată video, astfel că pe internet au început să circule imagini care surprind încăierarea.
Pe imaginile surprinse la fața locului se vede cum una dintre femei este la pământ, iar cealaltă se află peste ea și o lovește. În agresiune intervine și un copil, probabil al mamei căzute la pământ, minor care o lovește pe cealaltă femeie. Doi adulți aflați pe stradă au intervenit și le-au despărțit pe cele două. Pe imagini se mai observă cum una dintre femei lovește furioasă cu piciorul în mașina celeilalte de mai multe ori. În scurt timp, la fața locului ajunge și un echipaj de poliție.
Pe 4 octombrie, în jurul orei 17.00, polițiștii de la Iaslovăț au fost sesizați de Dorina B., în vârstă de 37 de ani, care a relatat că vecina Estera P., de 39 de ani, a lovit-o cu palma în zona feței.
Victima a relatat verbal faptul că a venit la școală pentru a-și lua copiii, moment în care, când a ieșit din curtea unității de învățământ, pe stradă, a fost abordată de o consăteană pe care o cunoaște și, pe fondul unor discuții avute în contradictoriu, a fost împinsă și a căzut.
Victima nu a solicitat ambulanța la fața locului, spunând că își va scoate ulterior certificat medico-legal privind leziunile suferite.
Cealaltă femeie susține și ea că a fost lovită și le-a spus polițiștilor că își va scoate la rândul ei certificat medico-legal, considerându-se ea victimă.
Se pare că cele două s-au luat la bătaie pe fondul unei stări tensionate mai vechi, dar și din cauza unui conflict spontan legat de un loc de parcare din fața școlii.
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a declarat că polițiștii de la Postul comunal Iaslovăț au deschis conform procedurilor dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”, iar cercetările continuă pentru a se stabili exact ce s-a întâmplat.
Ancheta penală va avea continuitate doar dacă victimele vor merge mai departe cu plângerile și vor avea certificate medico-legale care să ateste că au suferit leziuni.
Imaginile video care surprind agresiunea pot fi urmărite pe site-ul cotidianului nostru, atașate la acest material.




Recomandări