Universitatea Suceava

Tehnologii avansate pentru sprijinul persoanelor cu dizabilități, propuse de studenții de la „Hard & Soft”

Concursul Internațional Studențesc de Calculatoare „Hard & Soft”, ediția 26

Studenți din țară și din străinătate s-au confruntat cu provocări tehnice de actualitate și sarcini spectaculoase în cadrul ediției din acest an a Concursul Internațional Studențesc de Calculatoare „Hard & Soft”, aflat la a XXVI-a ediție, de la Universitatea „Ștefan cel Mare”.
După o săptămână maraton în care au construit de la zero proiecte conform temei propuse de organizatori, vineri, înholul corpului E, echipajele și-au prezentat rezultatul muncii lor în fața juraților, a profesorilor, colegilor și a pasionaților de știință, electronică, automatică și programare.
Echipele formate din câte 4 studenți au încercat să rezolve sarcini cu un grad ridicat de complexitate, ce le-au testat competențetehnice hardware, software și de relaționare.
Potrivit prof. univ. dr. ing. Adrian Graur, „juriul a fost cel care a stabilit tema proiectului. Acesta este condus pentru a 17-a oară de profesorul Timothy Hall, de la Universitatea din Limerick, Irlanda. Juriul stabilește tema concursului inspirându-se din ultimele provocări lansate de tehnologiile de avangardă din domeniul nostru. Tema din acest an face referire la «internetul lucrurilor», internet of things, respectiv echipamentul realizat, robotul, trebuie să fie capabil să interacționeze, să supravegheze și să intervină în lucrul cu persoanele cu dizabilități, copii, adulți sau bătrâni. (..) Evident, temele pe care le-a propus și le va propune juriul vor fi din cele impuse de evoluția pe care o are tehnologia pe plan mondial”.
Studenți din țară și din străinătate
La ediția 2019 a concursului s-au înscris 15 echipaje din Cluj-Napoca, Iași, Oradea, București, Timișoara, Suceava, Cernăuți și Vinița – Ucraina, Chișinău – Republica Moldova, Novi Sad – Republica Serbia și Ilmenau – Germania.
Studenții au dezvoltat sisteme care vin în sprijinul copiilor cu dizabilități fizice sau emoționale, a bătrânilor sau a celor care au nevoie de ajutor pentru a duce o viață normală. Aceștia au mărturisit că tema din acest an a fost una foarte permisivă, a lăsat mai multă libertate participanților și i-a pus față în față cu provocări complexe și de actualitate.
Echipa de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a dezvoltat proiectul Connected grandma, un sistem prin care se pot supraveghea de la distanță persoanele în vârstă.
„Suntem destul de obosiți, am avut o noapte lungă, cu doar trei ore de somn, dar într-un final am reușit și acesta este prototipul nostru, 100% funcțional. Noi am creat un sistem pentru persoanele care au nevoie de ajutor special, respectiv persoanele în vârstă. Avem un smartwatch care monitorizează semnele vitale ale persoanei în vârstă, pulsul, pașii, somnul, temperatura corpului, umiditatea etc. Avem și un roboțel pe care îl putem seta în modul autonom, el se va plimba prin casă și poate detecta eventuale pericole – scurgeri de gaz, flacără deschisă – situații în care trimite o alertă către utilizator. Acesta poate accesa robotul pentru a vedea în timp real ce se întâmplă și ce face persoana de care are grijă”, ne-a povestit Beniamin, student la Cluj-Napoca.
Și echipa din Oradea a mărturisit că a avut parte de o săptămână maraton, pentru ediția din acest an a competiției realizând un robot care să-i ajute pe părinți să-și supravegheze copiii cu ușurință, de la distanță.
„Noi am făcut un robot care să vină în sprijinul părinților, care urmărește copilul, analizează mișcările lui și transmite părintelui date și imagini video despre acesta. Am primit luni tema și până vineri, la ora 3 dimineață, am tot lucrat, am modificat, am făcut teste. A fost o săptămână foarte productivă”, au spus studenții.
Roboțelul Wipo este rezultatul a cinci zile de muncă a echipajului Suceava 2. ”Am primit un kit de robot, iar noi am ales să ne axăm pe copiii cu dezechilibre psihice care nu pot comunica cu ușurință, nu se pot deschide în fața anumitor persoanelor. Copilul se joacă cu roboțelul realizat de noi și prin intermediul robotului poate să vorbească cu medicul său, de exemplu. Medicul comunică cu cel mic prin intermediul robotului, iar copilul s-ar putea deschide mai mult în fața roboțelului decât a medicului”, au explicat tinerii de la USV.
Competiția „Hard&Soft” a debutat în anul 1994 și este organizată de Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare”.
De-a lungul timpului echipe din principalele centre universitare din România, alături de reprezentanți ai mai multor universități partenere din Europa, până astăzi peste 1.100de studenți, au participat la „Hard&Soft”, la Suceava.

Tehnologii avansate pentru sprijinul persoanelor cu dizabilități, propuse de studenții de la „Hard & Soft”
Tehnologii avansate pentru sprijinul persoanelor cu dizabilități, propuse de studenții de la „Hard & Soft”
Tehnologii avansate pentru sprijinul persoanelor cu dizabilități, propuse de studenții de la „Hard & Soft”
Tehnologii avansate pentru sprijinul persoanelor cu dizabilități, propuse de studenții de la „Hard & Soft”
Tehnologii avansate pentru sprijinul persoanelor cu dizabilități, propuse de studenții de la „Hard & Soft”
Tehnologii avansate pentru sprijinul persoanelor cu dizabilități, propuse de studenții de la „Hard & Soft”
Tehnologii avansate pentru sprijinul persoanelor cu dizabilități, propuse de studenții de la „Hard & Soft”
Tehnologii avansate pentru sprijinul persoanelor cu dizabilități, propuse de studenții de la „Hard & Soft”
Tehnologii avansate pentru sprijinul persoanelor cu dizabilități, propuse de studenții de la „Hard & Soft”
Tehnologii avansate pentru sprijinul persoanelor cu dizabilități, propuse de studenții de la „Hard & Soft”
Tehnologii avansate pentru sprijinul persoanelor cu dizabilități, propuse de studenții de la „Hard & Soft”
Tehnologii avansate pentru sprijinul persoanelor cu dizabilități, propuse de studenții de la „Hard & Soft”
Concursul Internațional Studențesc de Calculatoare „Hard & Soft”, ediția 26
Concursul Internațional Studențesc de Calculatoare „Hard & Soft”, ediția 26

Recomandări

„La un ceai cu specialiștii”, un eveniment legat de incluziunea studenților și angajaților cu dizabilități din USV

Elevi și profesori, instruiți pentru un mediu sigur, la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mareˮ din Cajvana

Lansarea proiectului „Educational University Romanian-Ukrainian Cross-Border Cooperation plus Virtual and Inclusive Environment – UNIV.E.R-U+VI”