Dezvoltare

Bugetul de investiții al Primăriei Suceava, cu 80% mai mare decât anul trecut

Primarul Sucevei, Ion Lungu
Primarul Sucevei, Ion Lungu

Municipiul Suceava va avea anul acesta probabil cel mai mare buget de investiții din istoria postdecembristă, de aproape 40 de milioane de euro, cea mai mare parte din bani provenind din accesarea de fonduri europene, dar și din creditele angajate anterior de municipalitate, care nu au putut fi accesate până acum.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că, datorită acestora, bugetul anului 2019 va fi mai mare, per total, decât cel din 2018, cu 25,77%: „Chiar dacă veniturile proprii sunt cam aceleași ca și anul trecut, la fel și banii care vin de la bugetul de stat, creșterea vine din investiții. Investițiile din 2019 sunt cu 80% mai mari decât anul trecut, bugetul alocat fiind de aproximativ 38,7 milioane de euro. Cea mai mare parte din bani sunt din fonduri europene – pentru autobuze electrice, infrastructură etc., dar avem și o serie de investiții proprii – Podul Unirii, gaz metan, noua bază pentru transportul public, sera floricolă și altele. Creșterea ponderii investițiilor în buget duce la o creștere finală de aproximativ 25% față de cel de anul trecut”.
Ca pondere în buget, cele mai mari sume alocate sunt pentru transportul public – 18,47% (include proiectul european de aducere a autobuzelor electrice și realizarea noii baze de transport public local), 11,81% – dezvoltare publică (extindere rețele gaz metan, ape, pod etc.).
Un capitol foarte important este cel de Străzi, pentru care s-a alocat 10,98% din bugetul total, încât pentru asfaltări și reparații stradale vor fi disponibili 30 de milioane de lei doar pentru străzi și 4 milioane de lei pentru semnalizare rutieră.
Capitolul Învățământ este pe locul IV ca finanțare la bugetul Sucevei – 9,67%, în condițiile în care salariile profesorilor nu mai trec prin primărie.
Primarul Ion Lungu a spus că, fără urmă de îndoială, bugetul Sucevei pe 2019 este unul al dezvoltării – „un buget care are în componență peste 20% investiții este un buget al dezvoltării, or noi ne apropiem de 40% cu sumele destinate dezvoltării”.
Mare parte dintre lucrările propuse a fi făcute anul acesta sau pe parcursul a doi-trei ani, în funcție de finanțare, nu pot fi demarate până când nu se aprobă bugetul local, care depinde de aprobarea finală a celui de stat și de publicarea sa în Monitorul Oficial.
În schimb, lucrările finanțate din credite vor putea fi demarate mai devreme, majoritatea fiind deja licitate și adjudecate – podul peste apa Sucevei, noua bază de transport electric, sera floricolă.
Edilul Sucevei a precizat că, în cel mai bun caz, bugetul municipiului reședință de județ va putea fi votat în prima decadă a lunii martie.

Recomandări

Guvernul alocă județului Suceava mai puțin de jumătate din banii de care are nevoie pentru refacerea Broșteniului după inundații

Șoldan: „Drumul Talienilor dintre Suceava și Neamț are potențialul să devină un traseu la fel de cunoscut și apreciat precum Transfăgărășan, Transalpina sau TransRarău”

Șoldan: „Drumul Talienilor dintre Suceava și Neamț are potențialul să devină un traseu la fel de cunoscut și apreciat precum TransRarău, Transalpina sau Transfăgărășan”
Șoldan: „Drumul Talienilor dintre Suceava și Neamț are potențialul să devină un traseu la fel de cunoscut și apreciat precum TransRarău, Transalpina sau Transfăgărășan”

Au început lucrările pentru asfaltarea străzii Sucevei din Fălticeni, de la intrarea în municipiu până la ocolul silvic

Gheorghe Șoldan după alocarea a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”

Gheorghe Șoldan după alocare a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”
Gheorghe Șoldan după alocare a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”