Un tir scăpat de sub control de șofer a plonjat în curtea unei case, ieri, la intrarea în municipiul Câmpulung Moldovenesc dinspre Vama. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că bărbatul de la volan, un bucureștean în vârstă de 55 de ani, era băut. Vehiculul greu a provocat ceva pagube în curte și s-a oprit aproape de peretele casei.
Din cercetările polițiștilor rezultă că șoferul a intrat cu viteză neadaptată într-o curbă, cauză din care nu a mai putut stăpâni mașina. Vehiculul greu a trecut peste balustradă, a zburat peste rigolă și ajuns în curtea casei.
Din fericire, nu au fost victime, iar șoferul a scăpat și el fără leziuni.
În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat că șoferul avea o concentrație de 0,29 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Așadar, sub limita de 0,40 mg/l, pentru care se întocmește dosar penal. În aceste condiții, șoferul urma să scape cu amenzi, pentru neadaptarea vitezei în curbă și pentru conducere sub influența alcoolului, plus suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.






