Impact violent

Accident cu trei răniți, după ce o șoferiță a scăpat mașina de sub control

După impact cele două mașini au ieșit în decor

O conducătoare auto în vârstă de 43 de ani care a pătruns cu autoturismul pe contrasens a provocat un accident rutier în urma căruia ea și încă două persoane au ajuns la spital. Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 14.30, pe DN 2H, în apropiere de Milișăuți, în condiții de ninsoare, pe un carosabil umed.
Din primele cercetări efectuate de polițiști rezultă că Doina M., o femeie în vârstă de 43 de ani, din Horodnic de Sus, aflată la volanul unui VW Passat, care circula pe direcția Rădăuți – Suceava, a pierdut controlul asupra volanului într-o curbă la stânga, mașina intrând pe contrasens și lovind violent un autoturism Mazda, condus de un șofer în vârstă de 23 de ani, din Vaslui.
La fața locului au intervenit două autospeciale de la Serviciul de Ambulanță și una SMURD. Echipajele au găsit ambele mașini ieșite în decor. Cei doi conducători auto și o femeie în vârstă de 62 de ani, pasageră în VW, acuzau leziuni.
Cei trei oameni nu erau încarcerați și erau conștienți, fiind transportați la Spitalul municipal Rădăuți.
Primele evaluări medicale au indicat că nimeni nu a fost rănit grav.
Accidentul de ieri este doar ultimul dintr-un șir parcă interminabil de accidente care au loc pe DN 2H, în zona Milișăuți. Mulți șoferi acuză că drumul reasfaltat relativ recent are un grad de aderență scăzut, ceea ce ar contribui la numărul mare de accidente.

După impact cele două mașini au ieșit în decor
După impact cele două mașini au ieșit în decor
Accident cu trei răniți, după ce o șoferiță a scăpat mașina de sub control
Accident cu trei răniți, după ce o șoferiță a scăpat mașina de sub control
Accident cu trei răniți, după ce o șoferiță a scăpat mașina de sub control
Accident cu trei răniți, după ce o șoferiță a scăpat mașina de sub control
Accident cu trei răniți, după ce o șoferiță a scăpat mașina de sub control
Accident cu trei răniți, după ce o șoferiță a scăpat mașina de sub control
Accident cu trei răniți, după ce o șoferiță a scăpat mașina de sub control
Accident cu trei răniți, după ce o șoferiță a scăpat mașina de sub control
Accident cu trei răniți, după ce o șoferiță a scăpat mașina de sub control
Accident cu trei răniți, după ce o șoferiță a scăpat mașina de sub control
După impact cele două mașini au ieșit în decor
După impact cele două mașini au ieșit în decor

Recomandări

Un bărbat a murit după ce ar fi adormit la volanul mașinii, iar aceasta a intrat pe contrasens unde s-a ciocnit violent cu un alt autovehicul

Un bărbat a murit după ce autoturismul în care se afla a fost făcut armonică după ciocnirea cu o autoutilitară