Accident mortal

A plecat băut din club, la volanul unei mașini, și a murit zdrobit de un stâlp de pe Calea Unirii



Impactul a fost deosebit de violent
Impactul a fost deosebit de violent

Un tânăr în vârstă de 37 de ani, tatăl unui copil în vârstă de 4 ani, a murit după ce a intrat violent cu autoturismul pe care îl conducea într-un stâlp de pe Calea Unirii, artera principală a municipiului Suceava. Accidentul s-a petrecut în noaptea de marți spre miercuri, puțin după miezul nopții, în fața restaurantului Scorpion, în apropiere de fostul IRIC din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava.
Tânărul se afla singur în autoturismul Audi A3 cu volan pe partea dreaptă pe care îl conducea, dinspre Burdujeni spre Centru. Din păcate, acesta pare să fi plătit cu viața inconștiența de care a dat dovadă. Mai mulți martori au relatat că tânărul a consumat alcool în seara zilei de marți, iar cu puțin înainte de tragedie a plecat dintr-un local de pe strada Gheorghe Doja.
Imediat, la mai puțin de un kilometru, avea să piardă brusc controlul asupra volanului, mașina părăsind carosabilul și intrând direct în stâlp.
În urma impactului, bărbatul a rămas încarcerat în autoturism, fiind extras de pompierii militari specialiști în descarcerare. Tânărul a fost transportat la Urgențele Spitalului Județean Suceava, unde a intrat în stop cardio-respirator și a decedat, în ciuda încercărilor medicilor de a-l resuscita.
Ghinionul tânărului pare să fi fost și că mașina, fiind cu volan pe dreapta, a resimțit în plin impactul cu stâlpul.
Din cauza stării de sănătate, tânărul nu a putut fi verificat cu etilotestul, însă la spital i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.



Tânărul care a decedat
Tânărul care a decedat
A plecat băut din club, la volanul unei mașini, și a murit zdrobit de un stâlp de pe Calea Unirii
A plecat băut din club, la volanul unei mașini, și a murit zdrobit de un stâlp de pe Calea Unirii
Impactul a fost deosebit de violent
Impactul a fost deosebit de violent


Recomandări

Un bărbat a murit după ce ar fi adormit la volanul mașinii, iar aceasta a intrat pe contrasens unde s-a ciocnit violent cu un alt autovehicul

Un bărbat a murit după ce autoturismul în care se afla a fost făcut armonică după ciocnirea cu o autoutilitară
Un bărbat a murit după ce autoturismul în care se afla a fost făcut armonică după ciocnirea cu o autoutilitară