Vineri

Premiera spectacolului Kebab se joacă cu casa închisă

Premiera piesei Kebab, anunțată de echipa de producție a spectacolului
Premiera piesei Kebab, anunțată de echipa de producție a spectacolului

Astăzi, 18 octombrie, este Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane. Tocmai de aceea, vineri, în premieră, pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava va putea fi urmărit un spectacol dedicat luptei împotriva traficului de persoane.
Kebab, de Gianina Cărbunariu, este povestea a trei tineri români care, din motive personale, părăsesc țara din dorința de a se realiza în Irlanda. Motivul fiecăruia dintre ei este diferit dar, în același timp, este plin de speranță. Caruselul în care sunt prinși, ambiția dusă la extrem fac din ei victime și călăi. Textul abordează subiectul traficului de persoane, o realitate, din păcate, extrem de des întâlnită în țara noastră.
Spectacolul Kebab, a cărui premieră are loc pe 20 octombrie, la ora 19.00, se desfășoară în parteneriat cu Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane Suceava. Datorită numărului mare de solicitări, spectacolul se joacă cu casa închisă, dar o nouă reprezentație este programată deja pentru data de 24 noiembrie, la ora 19.00.
Relații și rezervări, la telefon: 0759048677.
Regizorul Daniel Iordan și directorul de imagine/ foto Augustin Bucur fac parte din echipa de producție a noului spectacol, în vreme ce distribuția este formată din Mădălina – Ioana Nichita, Bogdan – Bogdan Amurăriței și Voicu – Răzvan Bănuț.
Prezent la Suceava, unde va fi în sală și la premieră, regizorul Daniel Iordan, absolvent al U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” București, cu mare experiență în teatru, dar și în film, a declarat:
„Mă bucură mult faptul că am avut șansa de a ajunge la Suceava, în Bucovina, să lucrez cu această echipă minunată, a Teatrului «Matei Vișniec». Mesajul spectacolului este acela că avem destule resurse materiale și spirituale care ne pot face să ne dezvoltăm. Sigur, lucrând la acest proiect teatral cu acești tineri actori minunați – Ioana Nichita, Bogdan Amurăriței și nu în ultimul rând Răzvan Bănuț – am descoperit că atunci când provoci, în sensul bun, prin exerciții specifice artei actorului, se descoperă lucruri care pot da o tușă personală fiecărui caracter din piesă. Explorând mai mult, având curajul să meargă și mai departe, s-a descoperit că fiecare dintre cele trei personaje are o anumită biografie, fapt care duce inclusiv la faptul că, de cele mai multe ori, ajungi să nu mai judeci un caracter anume, ba chiar să-l aperi. Personajele acționează conform conceptului fiecăruia și de aici rezultă și drama”.
Actorul sucevean Bogdan Amurăriței a mărturisit că numeroasele ore dedicate repetițiilor i-a făcut să se descopere mai bine, să închege relații de prietenie: „În timpul repetițiilor s-a creat o energie foarte frumoasă, care a făcut scenele să se construiască parcă de la sine. M-aș bucura foarte tare să vină lumea la spectacol, nu era rău dacă s-ar fi putut face 5 lei intrarea – cât costă și un kebab. Să vină cât mai multă lume la Kebab – ieftin și bun”, a spus el, râzând.
După care a adăugat, devenind brusc foarte serios:
„Într-o lume în care mesajele de natură sexuală sunt peste tot, în piesă arătăm cum traficanții de carne vie se folosesc de astfel de mesaje pentru a-și atrage și manipula victimele”.
Ioana Nichita, interpreta unuia dintre cele mai grele roluri din spectacol, a venit însoțită de Nilă, un iepuraș de pluș, partenerul lor de scenă.
„Este o experiență foarte interesantă pentru mine, am avut parte de o adevărată surpriză să dau de acești oameni minunați de aici. În privința spectacolului – veniți și vedeți. Nu e de spus, ci de arătat. Noi avem multe de spus, dar pe scenă”, consideră tânăra actriță, masterand la U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” București, actor colaborator în acest spectacol.
Cel de-al treilea actor din spectacol, Răzvan Bănuț, care este și cea mai nouă „achiziție” a teatrului sucevean, spune despre Kebab că nu este un simplu spectacol de teatru – „Noi nu inventăm personaje, noi descoperim niște oameni. Din punctul meu de vedere, tema generală a acestui proiect este singurătatea”.
Cei trei actori joacă pentru prima dată împreună.
Gianina Cărbunariu este una dintre cele mai puternice voci din dramaturgia română contemporană. Textele ei au fost montate nu doar în România, ci și în importante teatre din Europa.
Kebab, montat acum la Suceava, reprezintă a doua sa colaborare cu Teatrul „Matei Vișniec”, după spectacolul inaugural „Tigrul din orașul nostru”.

Repetiții pentru spectacolul Kebab, pe scena Teatrului Matei Vișniec
Repetiții pentru spectacolul Kebab, pe scena Teatrului Matei Vișniec
Premiera spectacolului Kebab se joacă cu casa închisă
Premiera spectacolului Kebab se joacă cu casa închisă
Premiera spectacolului Kebab se joacă cu casa închisă
Premiera spectacolului Kebab se joacă cu casa închisă
Premiera spectacolului Kebab se joacă cu casa închisă
Premiera spectacolului Kebab se joacă cu casa închisă
Premiera spectacolului Kebab se joacă cu casa închisă
Premiera spectacolului Kebab se joacă cu casa închisă
Premiera spectacolului Kebab se joacă cu casa închisă
Premiera spectacolului Kebab se joacă cu casa închisă
Premiera spectacolului Kebab se joacă cu casa închisă
Premiera spectacolului Kebab se joacă cu casa închisă
Premiera spectacolului Kebab se joacă cu casa închisă
Premiera spectacolului Kebab se joacă cu casa închisă
Premiera piesei Kebab, anunțată de echipa de producție a spectacolului
Premiera piesei Kebab, anunțată de echipa de producție a spectacolului

Recomandări

Cetatea copiilor – Festival Internațional de Teatru și Literatură Dramatică și concert Andreea Bălan, la Suceava