Foc în noapte

Incendiu puternic la tarabele din Piața Burdujeni, de la o candelă uitată aprinsă

Incendiul a distrus în totalitate 19 tarabe
Incendiul a distrus în totalitate 19 tarabe

Un puternic incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri la tarabele Pieței agroalimentare din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, focul pornind de la o candelă uitată aprinsă într-una din tarabe. Incendiul a izbucnit în jurul orei 2.20 din noapte, iar extinderea flăcărilor a fost extrem de rapidă. Paznicul de serviciu a încercat să stingă focul, însă acesta era deja extins, astfel că bărbatul nu a reușit, ba mai mult a suferit arsuri la mâini, primind îngrijiri medicale de la un echipaj SMURD, care l-a transportat ulterior la Spitalul Județean Suceava.
La Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava alarma s-a dat în jurul orei 2.45.
La fața locului au intervenit militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Suceava, cu trei autospeciale cu apă și o ambulanță SMURD.
Pompierii au găsit un incendiu deja extins, la mai multe tarabe și la acoperișul unui bar.
Administrator piață: o mică flacără care în aproximativ cinci minute a cuprins cele 19 mese
Tarabele erau mutate în această perioadă în parcarea de lângă piață, în condițiile în care în interior se fac lucrări de modernizare.
Cristi Curelușă, directorul Direcției Administrația Piețelor, a explicat cum a izbucnit incendiul, după ce a studiat imaginile de pe o cameră de supraveghere: „De pe imaginile de pe dispozitivele de monitorizare se observă cum apare o mică flacără care în aproximativ cinci minute a cuprins cele 19 mese care au ars în totalitate”.
O candelă aprinsă pentru sărbătoarea Sfintei Cruci, uitată într-o tarabă
Pe parcursul cercetărilor efectuate ieri s-a stabilit aproape cert că focul a pornit de la o candelă lăsată aprinsă peste noapte într-o tarabă.
„Se pare că focul a izbucnit de la o candelă care s-a supraîncălzit, mesele erau din fibră de sticlă, un material ușor inflamabil, și de aici s-a produs necazul”, a explicat Cristi Curelușă.
Cum joi a fost o mare sărbătoare religioasă, Înălțarea Sfintei Cruci, o femeie care deține una din tarabe a aprins o candelă, însă, la plecare, se pare că a uitat-o aprinsă.
Focul a fost lichidat în jurul orei 5.20, în limitele găsite.
Plutonierul adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al pompierilor militari suceveni, a declarat: „În urma incendiului au ars 19 tarabe și bunurile din interiorul acestora, respectiv legume, ambalaje și fructe, a mai ars structura din lemn de la acoperișul unui bar, pe 110 mp, și acoperișul de la o cizmărie, pe 3 mp. Cauza probabilă de izbucnire a focului este flacără de la o lumânare tip candelă lăsată nesupravegheată”.
Alte cinci tarabe din piață au fost degradate de flăcări.
Pompierii au salvat în timpul intervenției restul barului, cizmăria și alte construcții învecinate.

Incendiul a distrus în totalitate 19 tarabe
Incendiul a distrus în totalitate 19 tarabe
Pompierii au intervenit la fața locului cu trei mașini de stingere

Recomandări