Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 17 aug 2017 - Anul XXII, nr. 184 (6600)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Dificultăţi

Programările online şi bonurile de ordine nu reuşesc să domolească aglomeraţia de la Paşapoarte

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Aglomeraţia de la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Suceava rămâne o constantă a lunilor iulie şi august, în ciuda introducerii sistemului de programări online, a bonurilor de ordine şi a extinderii programului de lucru la 9 ore. Numărul de solicitări venite în special de la sucevenii care lucrează în străinătate, veniţi în lunile de vară în vacanţă acasă, este în continuă creştere, ajungând ca în lunile menţionate mai sus să fie dublu faţă de restul anului.

Directorul serviciului, Angela Irimia, ne-a declarat, ieri, că săptămâna trecută, marţi, au fost primite 401 cereri la sediul din Suceava şi încă 153 la Rădăuţi, iar miercuri, la Suceava au fost înregistrate 450 de cereri. La acestea se mai adaugă încă 60-70 de cereri zilnic, ale cetăţenilor din judeţ, depuse la ambasadele şi consulatele României din străinătate. ”Lucrăm de la 8.00 la 17.00, un schimb de 9 ore, cu cele patru staţii non-stop. Lucrăm la capacitate maximă, mai mult de atât nu se poate, cu posibilităţile pe care le avem. În iulie-august se dublează numărul de cereri”, a spus Angela Irimie. Foarte multe solicitări sunt de eliberare a paşapoartelor pentru copii, iar ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit) determină un număr mare de suceveni care lucrează în Regatul Unit să apeleze la paşaport pentru călătorie, deşi încă se mai poate circula pe bază de carte de identitate. Potrivit directorului Angela Irimia, de la sucevenii din Marea Britanie vin lunar aproximativ 500-600 de cereri de eliberare de paşapoarte. ”Brexit ne-a dat peste cap cu totul”, a afirmat ea.

Aglomeraţia de la misiunile diplomatice ale României în străinătate, mai ales în lunile de vară, distanţele mari, uneori, dintre localitatea de rezidenţa şi oraşul în care este ambasada sau consulatul României sau pur şi simplu lipsa de informaţii sunt alţi factori care contribuie la avalanşa de solicitări de paşapoarte, la serviciul de profil din Suceava. De asemenea, anul acesta expiră documentele de călătorie temporare eliberate în anul 2016, cele eliberate în 2014 minorilor sub 12 ani, cele din 2012 pentru persoane peste 12 ani, cele din 2007, care aveau valabilitate 10 ani. La toate acestea se adaugă solicitările persoanelor care nu au deţinut niciodată paşaport.

 

Programarea trebuie făcută pentru fiecare titular de paşaport în parte, inclusiv pentru copii

Adrian Balan, din Rădăuţi, lucrează în Spania. S-a programat pentru ieri, online, la Suceava, în urmă cu trei săptămâni. ”Din oraşul în care locuiesc eu până la ambasadă sunt 200 de kilometri. Am preferat să las asta pentru când vin în concediu în România”, ne-a spus el, aşezat calm la rândul din faţa uneia dintre cele patru staţii de preluări documente.

Familia Bahrin lucrează în Italia şi are nevoie de paşaport pentru fiica lor, care s-a născut în ţara în care muncesc. ”Noi circulăm cu buletinul, dar pentru copil ne trebuie paşaport. Nu am mers la ambasadă să depunem actele pentru că oricum veneam în august acasă şi îi facem aici”, a afirmat Loredana Bahrin, posesoarea unui bon de ordine şi care până la amiază nu reuşise să ajungă în faţa funcţionarului de la ghişeul unde trebuie să achite taxa de eliberare a documentului solicitat.

În aceeaşi situaţie erau şi alţi părinţi, care trebuie să le facă paşaport copiilor, ca să-i poată lua cu ei în ţara de adopţie.

Datele de la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Suceava arată că în luna iulie a acestui an s-au eliberat cu 1.070 de paşapoarte mai mult faţă de luna similară a anului trecut, respectiv 6.700, faţă de 5.630. În primele 10 zile din august 2017, deja numărul de cereri depuse la ghişeele din Suceava şi Rădăuţi este mai mare cu 303 faţă de perioada similară a anului 2016: 3.396 de cereri, faţă de 3.093.

Chiar dacă volumul de muncă la Serviciul Paşapoarte se dublează, nu se poate face la fel, temporar, şi cu personalul care lucrează la Paşapoarte. Certificările şi avizele de care au nevoie salariaţii care au acces la datele cu caracter personal se acordă printr-o procedură extrem de laborioasă, ceea ce face dificilă detaşarea unor angajaţi din alte servicii sau utilizarea stagiarilor. 

Modalităţile de rezolvare a solicitărilor sunt: programarea online pe site-ul www.prefecturasuceava.ro (80 de persoane/zi, miercuri - 100 de persoane/zi), care se face pentru fiecare titular de paşaport în parte, nu pe familie; bonuri cu numere de ordine şi interval orar, în luna august, eliberate zilnic la sediul serviciului, la ora 7.30, în medie 280 zilnic, 305 miercuri, când este program prelungit; în regim de audienţă marţi şi joi, între orele 10.00-12.00, pentru situaţiile deosebite, în baza unor documente doveditoare - bilete de avion, rezervări de transport, vouchere de vacanţă, documente medicale etc.

 

Cum puteţi reduce timpul petrecut la Paşapoarte       

Contravaloarea paşaportului se poate achita la Trezoreria municipiului Suceava - sediul central, cu un ghişeu care funcţionează în sediu, program 8.00-14.00, prin internet banking (cu excepţia paşaportului temporar), prin ordin de plată sau la oficiile poştale din localitatea de domiciliu. ”Ideal ar fi ca primii programaţi să aibă taxa achitată anticipat. La prima oră, ghişeul Trezoreriei din sediu este suprasolicitat”, a precizat Angela Irimia.

Taxele care trebuie achitate sunt de 96 de lei pentru paşaport temporar; 234 de lei pentru paşaport electronic la minori sub 12 ani şi 234 de lei pentru paşaport electronic la persoane de la 12 ani.

Valabilitatea este de 12 luni - paşaport temporar; 3 ani - paşaport electronic minori sub 12 ani; 5 ani - paşaport electronic persoane peste 12 ani.

Depunerea documentaţiei pentru paşaport se poate face la locul de domiciliu sau reşedinţă, în general; la cel mai apropiat serviciu de paşapoarte (excepţie) şi la ambasada României sau la consulatul cel mai apropiat din străinătate.

Pentru eliberarea paşapoartelor temporare copiilor sub 14 ani se poate depune cererea de către părinţi, prezentând două fotografii color identice ale minorului, având dimensiunile 3,5 x 4,5 cm, pe fond alb, fără a fi necesară prezenţa acestuia.

Eliberarea paşaportului electronic se face de la orice serviciu de paşapoarte din ţară, de la orice ambasadă a României sau consulat din străinătate sau la domiciliu, prin CN Poşta Română, contra cost, cca. 10 lei, în acelaşi termen de 14 zile calendaristice de la data depunerii.

Eliberarea paşaportului temporar se face de la serviciul de paşapoarte unde s-a depus cererea.

Directorul Serviciului Paşapoarte Suceava, Angela Irimia, le face solicitanţilor câteva recomandări pentru a scuti statul la cozi. Astfel, ea recomandă ca procura sau declaraţiile de acord pentru eliberarea paşaportului minorului să fie întocmite în străinătate, de preferat la ambasada României sau la consulatul cel mai apropiat din străinătate sau la autorităţile străine competente, cu condiţia de a fi autentificat înscrisul (din cuprinsul încheierii de autentificare să rezulte verificarea şi stabilirea identităţii părţilor, citirea înscrisului, exprimarea consimţământului acestora cu privire la conţinutul actului, semnătura şi data actului) şi nu legalizată semnătura.

Verificarea valabilităţii documentelor de călătorie şi solicitarea unora noi ar fi de preferat să fie făcute în lunile mai puţin aglomerate.

Directorul Irimia a mai arătat că preţul scăzut al paşaportului temporar a condus la o avalanşă de solicitări de acest tip. ”Ceea ce este trecut ca excepţie în lege, <Paşaportul simplu temporar se eliberează …a) pentru persoanele care declară că nu dispun de timpul necesar pentru eliberarea unui paşaport simplu electronic> a devenit o regulă. Motivul solicitării este legat de partea pecuniară, însă valabilitatea acestuia este de 12 luni, multe state nu recunosc acest document sau nu este acceptat cu o valabilitate mai mică de 6 luni”, a subliniat şeful de la Paşapoarte, din Suceava.

Dacă în luna iulie, solicitările de eliberare de paşaport au venit majoritar de la suceveni care lucrează în ţările nordice, în Marea Britanie şi Belgia, în august cele mai multe cereri sunt de la suceveni care lucrează în Italia şi Spania.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Programările online şi bonurile de ordine nu reuşesc să domolească aglomeraţia de la Paşapoarte.
 Vizualizări articol: 2461 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Programările online şi bonurile de ordine nu reuşesc să domolească aglomeraţia de la Paşapoarte0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei