Intervenție

Bărbat rănit, salvat de salvamontiști de la poalele unui vârf din Călimani

Bărbatul a fost coborât de pe munte cu o targă mobilă
Bărbatul a fost coborât de pe munte cu o targă mobilă

Un bărbat care se deplasa pe un traseu din Munții Călimani, spre vârful Negoiu Unguresc, a avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor pentru a reveni la punctul de plecare, după ce a suferit un accident la unul din genunchi. Sâmbătă, printr-un apel la 112, Salvamontiștii de la Serviciile Publice Suceava și Vatra Dornei au fost anunțați că un bărbat în vârstă de 51 de ani nu se mai poate deplasa și are nevoie de ajutor.
Bărbatul se afla pe traseul de sub vârful Negoiu Unguresc, și a fost relativ ușor de localizat pentru că a comunicat cu salvamontiștii și a dat date precise cu privire la locul în care se află.
La intervenția de salvare a bărbatului au participat șapte salvamontiști, cu două mijloace auto. Intervenția s-a întins pe durata a aproape patru ore, traseul fiind accidentat și greu accesibil.
Bărbatul de 51 de ani a fost coborât de pe munte în condiții de siguranță, cu o targă mobilă. Coborârea s-a făcut pe poteci înguste și abrupte, cu diferențe mari de nivel, pe care deplasarea cu targa de urgență a dat destul de multe bătăi de cap salvamontiștilor.
Bărbatul este în stare bună și nu a necesitat internarea în spital.

Recomandări

Bărbatul accidentat mortal pe str. Traian Vuia traversase pe trecerea de pietoni. Șoferul unui autoturism l-a lovit în plin, de lângă un camion