Avarie pe magistrala de termoficare

Furnizarea căldurii pentru două treimi din suceveni, reluată după aproape 12 ore

Reparațiile magistralei de termoficare s-au făcut printr-un tunel subteran, aproape de zona centrală a orașului
Reparațiile magistralei de termoficare s-au făcut printr-un tunel subteran, aproape de zona centrală a orașului

Cea mai mare avarie a acestui sezon rece, din sistemul centralizat de termoficare al municipiului Suceava, pe magistrala II, care alimentează cartierele Centru, Zamca, George Enescu, Obcini și Areni, a fost remediată după aproximativ opt ore de muncă, după care s-a trecut la umplerea instalațiilor. Astfel, căldura a revenit după aproape 12 ore în locuințele celor peste 11.000 de familii afectate de oprirea temporară a furnizării agentului termic. În acest interval a fost efectuată și o a doua intervenție, de consolidare a magistralei de termoficare pe turul acesteia, situat de cealaltă parte a străzii Calea Unirii, aceasta fiind zona în care au fost depistate problemele.
Avaria de pe magistrala II de termoficare a apărut în zona din capătul dinspre Centru al străzii Calea Unirii, pe tronsonul de retur al agentului termic, intervenția fiind făcută printr-un tunel subteran.
Lucrarea a fost efectuată în condiții dificile, într-un spațiu foarte îngust, printre conducte, cei care efectuau sudurile și alte operațiuni fiind nevoiți să stea întinși pe jos, printre resturile lăsate de un boschetar care își amenajase acolo adăpost.
„Cu câteva zile în urmă a apărut o spărtură pe conducta retur, o avarie pe care am reușit să o controlăm prin utilizarea unor coliere, cu care am reușit să stopăm temporar pierderile, să nu oprim asigurarea căldurii în perioada cu temperaturi foarte scăzute. Doar că ulterior am constatat că spărtura înainta pe coloană, în lung, existând pericolul producerii unei avarii mult mai mari. De aceea s-a luat ieri decizia de a face reparațiile în regim de urgență. Dacă nu interveneam acum, când s-a diminuat presiunea temperaturilor scăzute, dar urmează un nou val de frig, riscam mult mai mult”, a explicat directorul tehnic al Thermonet, Neculai Frunzaru, care a supravegheat îndeaproape executarea lucrărilor.
Modul în care s-a intervenit pentru remedierea avariei care a afectat aproape întreg orașul, mai puțin cartierul Burdujeni, a fost verificat inclusiv de viceprimarul Lucian Harșovschi, care a fost acolo la primele ore ale dimineții, de conducerea Thermonet, dar și de cea a Bioenergy, care furnizează energia termică necesară sucevenilor.
Conducta la care a apărut avaria are o vechime de 42 de ani, a depășit cu mult durata ei normală de viață, de 20 – 25 de ani.
Oprirea căldurii, în „pauza” dintre două perioade geroase
Decizia de întrerupere a furnizării energiei termice pentru aproximativ două treimi din consumatorii racordați din municipiul Suceava a fost luată cam în pripă, miercuri după-amiază, când s-a constatat că lucrurile puteau deveni cu mult mai grave, existând riscul ca sucevenii să rămână în weekend fără căldură și apă caldă.
„Am decis să începem joi lucrările de remediere profitând de temperaturile moderate, astfel încât să rezolvăm cât mai curând problema și să fim pregătiți pentru un nou episod de frig și viscol. De asemenea, am ales intervalul orar luând în considerare faptul că sucevenii sunt la serviciu în prima parte a zilei, astfel încât să minimalizăm impactul produs de această decizie. În plus, de la ora opririi apei calde și a căldurii, respectiv ora 06:00, până în jur de orele 08:00 – 09:00, sucevenii au putut beneficia de căldură, fiind necesare câteva ore până la golirea completă a sistemului, aspect de care, de asemenea, am ținut cont atunci când am luat această decizie”, a declarat Nicu Frunzaru.
Rețele vechi de peste 40 de ani
Ordinul de umplere a instalațiilor a fost dat ieri, în jurul orei 14.30, când Bioenergy și Thermonet au început din nou să pompeze agent termic către locuințele sucevenilor, agenți economici și instituțiile rămase în frig o parte a zilei.
„Operațiunea durează câteva ore, dar preconizăm că în jurul orei 18.00 căldura va fi asigurată în locuințele tuturor consumatorilor racordați la sistemul centralizat”, a declarat ieri Mugur Corlățean, directorul general al Thermonet Suceava.
Reprezentanții Thermonet au oferit câteva lămuriri cu privire la oprirea furnizării apei calde și a agentului termic ca urmare a lucrărilor de reparație a conductei:
“Sistemul de transport și distribuție a agentului termic aparține Primăriei, Thermonet fiind doar operatorul acestui sistem. Din păcate, de 40 de ani, sistemul nu a mai fost modernizat sau eficientizat. Există un plan de înlocuire a țevilor vechi, prin accesarea de fonduri europene, aplicantul fiind Primăria, însă procedura durează și este în curs. Între timp, Thermonet remediază și întreține sistemul de transport, asumându-și costurile de reparații și suportând pierderile, în condițiile în care rețeaua aparține domeniului public”, a adăugat Mugur Corlățan.
Conducta care a cedat acum, în miezul iernii, este în funcțiune din anul 1974 și prezintă un grad de uzură avansat.

Magistrala de termoficare pe care a apărut avaria este în funcțiune de 42 de ani
Magistrala de termoficare pe care a apărut avaria este în funcțiune de 42 de ani
Furnizarea căldurii pentru două treimi din suceveni, reluată după aproape 12 ore
Furnizarea căldurii pentru două treimi din suceveni, reluată după aproape 12 ore
Furnizarea căldurii pentru două treimi din suceveni, reluată după aproape 12 ore
Furnizarea căldurii pentru două treimi din suceveni, reluată după aproape 12 ore
Furnizarea căldurii pentru două treimi din suceveni, reluată după aproape 12 ore
Furnizarea căldurii pentru două treimi din suceveni, reluată după aproape 12 ore
Furnizarea căldurii pentru două treimi din suceveni, reluată după aproape 12 ore
Furnizarea căldurii pentru două treimi din suceveni, reluată după aproape 12 ore
Furnizarea căldurii pentru două treimi din suceveni, reluată după aproape 12 ore
Furnizarea căldurii pentru două treimi din suceveni, reluată după aproape 12 ore
Furnizarea căldurii pentru două treimi din suceveni, reluată după aproape 12 ore
Furnizarea căldurii pentru două treimi din suceveni, reluată după aproape 12 ore
Reparațiile magistralei de termoficare s-au făcut printr-un tunel subteran, aproape de zona centrală a orașului
Reparațiile magistralei de termoficare s-au făcut printr-un tunel subteran, aproape de zona centrală a orașului

Recomandări

Primăria Suceava va lua împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației

Consiliul Local Suceava a aprobat un împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației
Consiliul Local Suceava a aprobat un împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației

Furnizarea apei potabile, întreruptă miercuri pe mai multe străzi din Suceava, dar și din comunele Moara și Șcheia