Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 6 oct 2016 - Anul XXI, nr. 234 (6347)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Buciumul pădurilor

Nunta cerbilor, în Ţara Dornelor

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

În fiecare toamnă, de pe la jumătatea lunii septembrie, până în a doua parte a lunii octombrie, în pădurile Bucovinei răsună o simfonie a naturii, de un farmec inegalabil – boncăluitul cerbilor.

Cei care s-au pornit la o plimbare prin păduri, la ceas de seară, ori dimineaţa devreme, când luna îşi mijeşte pleoapele somnoroase către soarele ce răsare după creste, poleindu-le în aur, au avut cu siguranţă onoarea de a fi spectatori la nunta cerbilor – aşa cum este cunoscut acest fenomen unic, sălbatic şi atât de frumos.

Chemarea ancestrală a cerbului îndrăgostit, provocarea transmisă rivalilor cu care este dornic să se lupte aprig, pentru a intra în graţiile ciutelor din jur, este una dintre cele mai impresionante simfonii ale naturii.

În căutarea „nuntaşilor” am ajuns „pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”, în Ţara Dornelor, pe meleaguri binecuvântate, cu peisaje ce-ţi taie respiraţia, cu păduri în care brazii şi molizii cresc mai înalţi decât blocurile-turn, unde ciutele, veveriţele şi mistreţii ţi se arată în cale când te aştepţi mai puţin, în vreme ce cocoşul de munte ori cel de mesteacăn – adevărate monumente ale naturii - se ascund în desişul codrilor, cât mai departe de civilizaţia ce vine năprasnic peste ei, necruţătoare.

 

La umbra măreţului Giumalău

Drumul ce urcă şerpuit pe munte, printre văi adânci, din care răsar capetele încoronate de verdeaţă ale arborilor seculari, ne poartă către patria cerbului, rege ale pădurilor Bucovinei. Estimările oficiale spun că prin pădurile judeţului Suceava sălăşluiesc vreo 4.500 de exemplare de cervide. Dar, în realitate, numărul lor ar putea fi cu mult mai mare, pentru că nu ai cum număra „la virgulă” aceste umbre călătoare, care străbat distanţe mari, mai ales în perioada împerecherii, când masculii care au pierdut lupta cu alţii mai puternici se avântă şi la zeci de kilometri distanţă, doar pentru a găsi o ciută liberă.

Pe de altă parte, chiar acolo unde am ajuns noi, la umbra măreţului Giumalău, cu a sa cruce construită în anul 1908 de Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, doborâtă de artilerie în anul 1915 şi ridicată în 1947 din iniţiativa gospodarilor din zonă, cu o zi înainte, un cerb păşea mândru, înconjurat de 20 de ciute. Un adevărat harem, demn de un rege al pădurilor.

„E prima oară când văd aşa ceva şi mă minunez. De obicei au pe lângă ei una, două sau trei ciute. Rar vezi mai multe. Dar de 20 la unul singur nu am auzit vreodată, nici nu am găsit în studiile de specialitate. Nici tata, că are peste 80 de ani de viaţă în mijlocul naturii, nu a întâlnit vreodată atât de multe ciute la un cerb, în perioada de reproducere”, spune Dan Lungu, ghidul nostru în tainele pădurii.

De ani şi ani de zile, misiunea sa, în calitate de reprezentant al Gărzii Forestiere, este să facă evaluarea efectivelor de animale sălbatice din pădurile judeţului, să constate şi să combată acţiunile de braconaj, să vadă ce măsuri trebuie luate de gestionarii fondurilor de vânătoare şi dacă acestea sunt respectate. Iar asta nu doar aici, ci în cinci judeţe - Suceava, Botoşani, Iaşi, Bacău şi Neamţ.

Dar cele mai mari efective de cerb sunt aici, în codrii Bucovinei, care ar merita cu prisosinţă să fie consideraţi tărâmul cerbilor, după cum confirmă şi Mihai Găşpărel, şeful Gărzii Forestiere Suceava: „Aici, în bazinul Dornelor, unde ne aflăm, pe raza Ocolului Silva-Bucovina, efectivele de cerbi sunt destul de mari, cu trofee de calitate, şi încercăm să menţinem acest standard la nivel cât mai ridicat”.

Mihai Găşpărel a evidenţiat faptul că un rol foarte important îl au gestionarii fondurilor cinegetice, în ale căror atribuţii intră paza acestora, prevenirea actelor de braconaj, asigurarea hranei necesare animalelor sălbatice în perioadele dificile şi, nu în ultimul rând, asigurarea liniştii.

 

Observatorul buclucaş

Pe înserat, când nori plumburii se lăsau greoi, mai mai să-i atingi, deasupra culmilor împădurite şi parchetelor de exploatare forestieră – zone căutate de cerbi, pentru că acolo au parte de hrană mai multă decât în desişurile de pădure, am plecat să căutăm cerbii, care-şi „rosteau” înflăcăraţi declaraţiile de iubire, făcând să răsune codrul, din toate direcţiile.

„Nu vorbiţi, nu vă mişcaţi brusc, nu călcaţi pe crengi, nu vă abateţi de la cărare etc...” - un scurt instructaj, după care ne împărţim pe grupuri şi mergem în trei direcţii.

Eu şi cu „maestrul regizor”, Silviu Olariu – operatorul de imagine, suntem îndrumaţi către observatorul de vânătoare. Îl găsim, străjuind înălţimile, pe o culme muntoasă, de unde, de jur împrejur, se vede totul, ca-n palmă. Totul, mai puţin cerbii, de care nu am avut parte. Cât i-am aşteptat, înţepeniţi în nemişcare, cu suflul suprimat, contorsionaţi, puţin îngheţaţi şi olecuţică frustraţi, nu au venit şi pace. Îi auzeam în jur, boncăluind de zor, când mai tare, când mai domol, doar că scumpi la vedere.

O fi fost şi vina noastră, nu zic nu. Mai ales că, de cum am ajuns, norocul ne-a surâs atât de tare, de se ţinea de burtă. Pentru orăşeni ca noi, grei la propriu şi la figurat, obişnuiţi cu lift, scări rulante şi, în cel mai rău caz, scările de la bloc, cu trepte mici, să urci pe o scară de lemn înaltă de patru metri, cu fuşteie rare, e deja o provocare.

Dar când din prima constaţi că prima treaptă e deja ruptă şi ai de urcat direct pe a doua, la un metru înălţime, lucrurile se complică.

Primul urcă Silviu şi, după ce se aburcă în cutiuţa de lemn suspendată la înălţime, din urmă îi pasez echipamentele de filmat. Cu rucsacul în spinare, urc scara de lemn, către gura îngustă de acces, care deja mă pune pe gânduri.

Nu apuc să gândesc prea mult, că penultima treaptă cedează cu un pârâit sec şi simt că zbor. Nu mult, câteva trepte. Chiar nu ţineam să ajung până la pământ.

Puţin şifonat, reiau urcarea, dar sus, constat că avântul mi-e zadarnic. Golul rămas după căderea treptei rupte e prea mare. Privesc în sus la Silviu, îngenuncheat pe podeaua de lemn, cu mâna întinsă spre mine şi, brusc, pe amândoi ne buşeşte râsul.

Eu nu pot să urc, iar el nu poate să coboare. Sau cel puţin nu uşor, fără emoţii.

Mă întorc pe pământ (ce bine se simte sub picioare!) şi mă lipesc de o buturugă, în aşteptarea cerbilor.

 

Raportul de seară

Hălăduim pe munte, păşind atenţi să nu facem zgomot, orientându-ne după boncăluitul cerbilor din preajmă, căutând să ajungem în apropierea lor. Chiar am ajuns atât de aproape că ne răsuna în urechi ca un tunet. Doar că şi el ne-a auzit pe noi. Şi a tăcut, indiferent chiar la chemările celorlalţi cerbi, ce răsună în faţă, în spate, la stânga, la dreapta...

Noaptea s-a lăsat hoţeşte şi ne trezim în întuneric. Pornim spre locul de unde am plecat, dar în întuneric, nimic nu mai arată la fel ca ziua. Cărarea pe care o căutăm nu se lasă găsită. O linişte apăsătoare se lasă pe munte şi auzim doar foşnetul paşilor noştri prin iarbă, pocnetele înfundate ale crenguţelor rupte sub tălpi şi scrâşnetul scoarţei de copac peste care trecem. Undeva, în faţă, trebuie să fie drumul pe care am venit... Brusc, o luminiţă se strecoară printre copaci. O maşină. Pe drum.

Dan Lungu şi colegul nostru de la TVR Iulian Cazacu au pornit să ne caute.

Împreună mergem la cabană, unde cealaltă echipă, de la Plus TV, ajunge mai târziu decât noi.

Fiecare îşi povesteşte aventurile, ce a văzut, ce a simţit. E raportul de seară. E vremea poveştilor...

Lupul de curte

 

Vorbim câte-n lună şi în stele, poveşti vânătoreşti, ale unor vânători de... imagini.

Dan Lungu are puşcă de vânătoare, dar stă în cui, acasă. În schimb are cu el mereu aparatul de fotografiat şi camera video, cu care a surprins imagini unice. Aşa aflăm că e doctor în lup. Chiar singurul din ţară.

„Am studiat lupul atât în libertate, cât şi în captivitate. Ştiam în Neamţ un bărbat care avea în curte un lup crescut de mic. Ştii cum – avea iepurele în curte, făcea ţup-ţup, sărea lupul pe el şi-l punea la pământ, îi dădea o labă peste cap, prieteneşte, dar nu-i făcea nimic. Nici lui, nici câinelui din curte. Dar dacă intra altul, străin, praf îl făcea. Când l-am căutat din nou pe acel om, nu mai avea lupul. Era la un pas de divorţ, femeia i-a spus – <Ori eu, ori lupul>. Aveau copii, se temea pentru ei.

L-am întrebat ce a făcut cu lupul. <L-am dus la grădină>.

Am mers împreună să-l vedem, la Grădina Zoologică. La ţarcul cu lupi, omul numai ce s-a apropiat şi a zis încetişor: <Lupu, hai aici...>. Şi un lup din haită s-a desprins, a venit la gard şi s-a lipit cu blana de zăbrele, aşteptând să fie mângâiat. Şi clămpănea – e un semn de respect, un sunet pe care îl scot din fălci.

L-am întrebat pe om de cât timp nu l-a mai văzut. De 6 luni nu a mai avut nici un contact cu acel animal sălbatic, care din prima l-a recunoscut şi a venit la el afectuos. Lupul e inteligent...”

Nu ştiu cât de inteligent e păstrăvul, dar am aflat cât e de gustos cel gătit pe grătar. Daniel Vleju, un om ce s-a născut cu zâmbetul pe buze, ne spune şi secretul: „E apa de aici, de la munte!”

 

Prima pensiune privată din România

Miezul nopţii ne prinde încă afară, cu vălătuci albi, ieşind din gură, la fiecare vorbă.

Iarna se face simţită mai devreme aici, la cota 1400, sub Vârful Giumalău, unde a fost ridicată prima pensiune privată din România. Asta s-a întâmplat prin anii ‘70, când comunismul era în floare. Adrian Păunescu venea des aici, la Cabana Gigi Ursu, unde frumuseţea peisajelor şi liniştea naturii erau cele mai bune muze.

Gigi Ursu, un munte de om, bărbat falnic, după cum îl descriu cei ce l-au cunoscut, s-a „prăvălit” din picioare, în urmă cu câţiva ani. Om al pădurilor, a fost „verde” până în ultimul moment. Din dorinţa sa şi din puterile proprii, în poiana de sub Giumalău a fost ridicat un schit mănăstiresc, cu o cruce mare, albă, de marmură, ce veghează de sus asupra oraşului Vatra Dornei, uneori ascuns vederii de ceaţa ce coboară din munte.

În cameră, unde am mers la culcare, de cum am stins lumina, m-a învăluit un întuneric atât de negru, încât îţi venea să-ţi bagi degetele în ochi, doar-doar ai vedea măcar nişte luminiţe jucând în jurul tău.

Abia când te desprinzi de lumina nocturnă a oraşelor vezi cât de neagră e noaptea.

 

Tărâmul din ceaţă

A doua zi cerul a coborât pe pământ. Vălătuci groşi, albi ca spuma laptelui, acopereau văile şi aşezările omeneşti de acolo, de nici nu credeai că se mai află ceva dedesubt, decât o mare de nori. Doar că din loc în loc, o insuliţă de verdeaţă, ori o turlă de biserică răzbătea prin ceaţă. Târziu am realizat că un tărâmul misterios, ascuns privirilor de colinele munţilor şi de ceaţa groasă, era Vatra Dornei, oraşul-staţiune de care nu ai cum să nu te îndrăgosteşti şi să-ţi doreşti să mai revii, fie vară, fie iarnă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Nunta cerbilor, în Ţara Dornelor.
 Vizualizări articol: 3751 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 6 voturi
Nunta cerbilor, în Ţara Dornelor5.056

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei