O tânără în vârstă de 21 de ani a fost accidentată de o mașină pe trecerea de pietoni, impactul având loc pe Calea Unirii, pe locul marcat din dreptul SC Ambro, pe care se traversează spre Shopping City Suceava. Evenimentul rutier a avut loc ieri dimineață, în jurul orei 8.30, din fericire tânăra scăpând fără leziuni grave. Accidentul de ieri atrage însă atenția asupra unui aspect deloc de neglijat: această trecere de pietoni a devenit mult mai periculoasă după ce semaforul din această zonă a fost dezafectat, fiind interzis virajul la stânga, spre centrul comercial.
Din ancheta preliminară a polițiștilor rutieri deplasați ieri la fața locului rezultă că Ion Grosu, în vârstă de 48 de ani, din Adâncata, aflat la volanul unui VW Touran, care se deplasa pe direcția Bazar-Dedeman, nu a acordat prioritate de trecere și a acroșat-o pe Nicoleta F., în vârstă de 21 de ani, din comuna Poiana Solca, care era angajată regulamentar în traversare, dinspre Ambro.
Tânăra a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticată cu contuzii ușoare, care nu au necesitat internarea.
Atât șoferul, cât și victima au fost verificați cu etilotestul, rezultând alcoolemii 0.
Polițiștii de la Biroul Rutier Suceava au deschis un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă” și continuă ancheta pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.





