Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 28 nov 2015 - Anul XX, nr. 278 (6090)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Trafic descongestionat

Pasarela CFR de la Iţcani a fost redeschisă circulaţiei rutiere

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Tocmai când iarna a decis să îşi arate colţii, îngreunând şi mai mult traficul rutier din Suceava, pasarela CFR de la Iţcani a fost redată circulaţiei rutiere, spre bucuria şoferilor, care nu mai sunt forţaţi să meargă pe rute ocolitoare.

Pasajul de peste calea ferată de la Iţcani a fost închis în urmă cu trei luni de zile, pentru executarea de lucrări de consolidare şi reabilitare.

Vineri dimineaţă, în prezenţa constructorului, primarul Sucevei, Ion Lungu, a inaugurat simbolic această lucrare de mare complexitate, finalizată în timp record, îndepărtând semnele de circulaţie care le indicau şoferilor că pe acolo nu se poate circula.

„Este un moment important pentru oraşul nostru, pentru că s-a făcut o lucrare importantă, de reabilitare a pasajului de peste calea ferată. Asemenea lucrări nu au mai fost făcute la el de mai bine de 40 de ani, de la punerea sa în folosinţă, în 1972. Pasajul a fost salvat în ceasul al 14-lea, asta este realitatea. S-a făcut o lucrare bună, profesionistă, atât la partea de rulare, cât şi dedesubt, unde s-au făcut ridicările cu prese hidraulice şi s-a intervenit la reazeme. Nu sunt specialist, dar cred că încă 40 de ani acest pasaj va rezista şi sucevenii vor beneficia de el. Dacă iarna venea cu o lună mai devreme, nu cred că se termina de făcut această lucrare”, a declarat şeful municipalităţii sucevene.

Refacerea pasarelei CFR de la Iţcani face parte dintr-un proiect în valoare de opt milioane de euro, fonduri europene, prin care s-au modernizat şi asfaltat zece străzi din Suceava şi s-au reabilitat podul de peste apa Sucevei, de la Iţcani şi alte două poduri din Burdujeni. Proiectul, al cărui termen final de realizare este 31 decembrie 2015, nu este încă terminat, dar gradul de finalizare este de 98%.

Prezent la inaugurarea pasarelei CFR alături de primarul Sucevei, patronul firmei Victor Construct, Victor Mihalachi, a precizat că reabilitarea acesteia este una dintre cele mai complexe lucrări efectuate în Moldova după Revoluţie.

„Această lucrare demonstrează că ne merităm sloganul Puterea lucrului bine făcut. Dacă nu se sincronizau plăţile cu eforturile constructorilor, pe şantier, nu am fi reuşit să finalizăm la timp lucrarea de reabilitare a unui pasaj de 700 de metri, cu cale ferată şi linii de înaltă tensiune”, a spus patronul firmei Victor Construct, Victor Mihalachi.

La inaugurarea podului a fost adusă şi o sticlă de şampanie, de către primarul Ion Lungu, dar nu pentru a o deschide acolo, ci pentru a se achita de cel de-al doilea pariu pierdut, cu şeful de echipă care s-a ţinut tare că lucrarea va fi finalizată înainte de 1 decembrie. Anterior, Lungu a mai pus un pariu, pe o sticlă de whisky, în privinţa termenului de finalizare a rosturilor de dilataţie de la pasarelă, finalizate de asemeni mai rapid decât se preconiza.

Managerul de proiect care s-a ocupat de toate lucrările efectuate de firma Victor Construct în Suceava, Elisei Bidu, a precizat că nu era posibil să se finalizeze lucrările înainte de termen dacă nu exista o mobilizare puternică: „Pentru asta s-a lucrat inclusiv sâmbătă şi duminică, chiar şi în două schimburi. Consider că am demonstrat că suntem capabili să facem lucrări foarte delicate şi complexe, precum pasarela CFR. Podurile sunt lucrări de artă şi a trebuit să intervenim cu mare atenţie. Cea mai delicată operaţiune a fost cea a ridicării suprastructurii pasajului, astfel încât să se poată interveni la aparatele de reazem, care erau într-o stare de degradare avansată. Materialele folosite sunt speciale, aduse din Elveţia şi garantează că o perioadă nu vor fi probleme cu infiltraţiile, cu carbonatarea betonului. Lucrarea are o garanţie de doi ani, dar nu am absolut nici o emoţie să spun că măcar 30 de ani nu vor mai fi probleme”.

Odată cu refacerea căii de rulare a fost refăcut şi întreg sistemul de iluminat de pe pasarelă, fiind demontaţi cei 54 de stâlpi, din care o mare parte erau măcinaţi de rugină, la fel ca şi balustradele.

Imediat după îndepărtarea semnelor de restricţionare a circulaţiei pe pasarela CFR de la Iţcani, din ambele sensuri de mers au venit o mulţime de maşini, demonstrând încă o dată că acea rută este una intens circulată, iar prin redeschiderea ei, se mai descongestionează din traficul rutier de pe rutele alternative, în principal de pe Calea Unirii.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pasarela CFR de la Iţcani a fost redeschisă circulaţiei rutiere.
 Vizualizări articol: 10132 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.56/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.6 din 9 voturi
Pasarela CFR de la Iţcani a fost redeschisă circulaţiei rutiere4.659

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Magistrala albastra trimis de
(29 nov 2015, 10:58:04
Pe vremea impuscatului era o melodie:"Magistrala albastra"care elogia canalul Dunare Marea Neagra.La fel pasarela a fost facuta pe vremea impuscatului.Acum a fost doar reparata si reconditionata.Sper ca domnul primar de la inaltimea pasarelei proaspat reconditionata a avut o vedere de ansamblu a cartierului Itcani.Sper ca a vazut cladirile darapanate,cinema Arta care este abandonat,strazile de pamant si pietris ca pe vremea lui Stefan cel Mare.A vazut ca totusi populatia din itcani nu este racordata la sistemul centralizat si totusi plateste din banii ei de taxe si impozite subventia pentru caldura si apa calda a celor centralizati.Plateste din banii ei imprumutul facut de Primarie pentru cumpararea rumegusului pentru centrala termica.Sper ca domnul primar a vazut din inaltimea pasarelei strazile de pamant si pietris.Felicitari celor 500 de cetateni din cartierul G.Enescu care au semnat o petiie catre Prinmarie si astfel a inceput asfaltarea strazilor de dupa blocuri.Un exemplu care trebuie urmat.Societatea civila trebuie sa-si impuna drepturile,pentru ca administratia locala sta la inaltime pe pasarela si nu-i vede,nu-i aude.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Biscuiți linzer (versiunea de post) Delicate, fine, ușor de făcut și foarte gustoase, aceste prăjiturele de inspirație germană, în formă de biscuiți dubli, sunt o surpriză plăcută la orice masă festivă. Sau micul secret gurmand pe care îl putem păstra în dulap doar... Citeşte