Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 19 sep 2015 - Anul XX, nr. 218 (6030)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Acţiune poliţie

Cinci indivizi, săltaţi după ce au răspândit teroare în Suceava prin fapte cu violenţă

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Poliţiştii suceveni au organizat, ieri, o acţiune în forţă, care a constat în cinci percheziţii domiciliare care au vizat cinci tineri cu vârste cuprinse între 21 şi 36 de ani, din Suceava şi Şcheia, acuzaţi de fapte cu violenţă.

O parte dintre suspecţi mai au la activ dosare penale pentru agresiuni, din ancheta coordonată de ofiţerii de la Serviciul de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava rezultând că cei cinci au încercat să se impună, prin acte de violenţă, ca o grupare dominantă, interlopă.

 

Pe cine a vizat acţiunea în forţă a poliţiei

La prima oră a dimineţii de ieri, 20 de poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale, au efectuat cinci percheziţii, având o listă de cinci suspecţi: Cezar Cojinschi, în vârstă de 27 de ani, din satul Sf. Ilie, comuna Şcheia, Adrian Aursulesei, în vârstă de 36 de ani, Beniamin Mircea Maruseac, în vârstă de 21 de ani, Andrei Orest Maruseac, în vârstă de 30 de ani, fraţi, şi Ştefăniţă Bujorean, în vârstă de 28 de ani, toţi patru din municipiul Suceava.

 

Tânăr bătut măr în parcul central

Principala faptă pentru care au fost puşi sub acuzare suspecţii s-a petrecut la finele lunii iulie, în plin centrul Sucevei.

Pe 25 iulie, în zori de zi, un tânăr în vârstă de 33 de ani, Florin Ş., a fost găsit pe o alee din parcul de peste drum de Prefectura Suceava, cu faţa tumefiată şi plină de sânge.

Tânărul a fost diagnosticat cu multiple leziuni: contuzii cu echimoze, hematoame, plăgi contuze, fractură de piramidă nazală şi de masiv facial, leziuni care au necesitat pentru vindecare 30 de zile de îngrijiri medicale.

Victima petrecuse într-un local din centrul Sucevei, unde a intrat în conflict cu agresorii.

„Din investigaţiile efectuate, a rezultat faptul că cei cinci tineri cu vârste cuprinse între 21 şi 36 de ani, bănuiţi şi de săvârşirea unor alte fapte penale, au încercat prin afişarea unui comportament violent să inducă în cercurile frecventate ideea unui grup dominant. În acest sens, inclusiv în noaptea de 24 spre 25 iulie, unii dintre membrii grupului au mers într-un club din municipiul Suceava, unde au intrat în conflict cu tânărul de 33 de ani”, se arată într-un comunicat al anchetatorilor.

 

L-au blocat în trafic, l-au urmărit şi l-au lovit cu pumnii, picioarele, bare din metal şi pari

Mai exact, tânărul de 33 de ani nu ar fi acceptat să plece capul în faţa agresorilor, iar aceştia s-au organizat imediat pentru a-i aplica o „corecţie”.

„Ulterior, cei cinci s-au organizat în vederea aplicării unei corecţii tânărului de 33 de ani, blocându-l pe acesta cu două autoturisme la ieşirea din clubul respectiv. Victima a încercat să fugă pentru a-şi asigura scăparea, însă a fost ajunsă în parcul central din municipiul Suceava, fiind lovită în mod repetat cu pumnii, picioarele şi obiecte contondente”, a descris scenariul agresiunii subcomisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Obiectele contondente folosite au fost bare metalice şi pari. Tânărul bătut mai era însoţit de un amic, care a fost şi el urmărit de agresori, însă nu a fost prins.

 

Dosare penale pentru două capete de acuzare

Având în vedere modul în care au acţionat agresorii, într-un loc public, provocând teama şi indignarea unor persoane, poliţiştii au deschis şi un dosar penal pentru „tulburarea ordinii şi liniştii publice”, pe lângă cel pentru infracţiunea de „lovire sau alte violenţe”.

Suspecţii au fost conduşi, ieri, la audieri, în faţa unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

„Poliţiştii atrag încă o dată atenţia celor care nesocotesc normele legale că vor acţiona în continuare cu fermitate maximă, comportamentele de tip antisocial de natură a afecta gradul de siguranţă al cetăţenilor nefiind tolerate”, a transmis IPJ Suceava într-un comunicat de presă. 

 

Alte episoade violente în care apar numele suspecţilor din acest dosar

Numele celor vizaţi de anchetă apar şi în alte episoade violente, în majoritate ca agresori.

Adrian Aursulesei, zis „Căpoi”, a fost cercetat şi condamnat de-a lungul timpului pentru mai multe fapte cu violenţă. Printre altele, a fost anchetat pentru că a cerut taxă de protecţie unui afacerist şi l-a ameninţat că-i dă foc. Tot Aursulesei, dar şi un alt suspect în cazul agresiunii din luna iulie, Orest Andrei Maruseac, au fost implicaţi într-o răfuială cu agenţii unei firme de pază, după ce aceştia din urmă l-au predat la poliţie, după un scandal, pe unul dintre ei. Adrian Aursulesei s-a mai făcut remarcat în mod negativ după ce s-a urcat pe un geam al secţiei de Urologie a Spitalului Judeţean şi a ameninţat că se sinucide dacă primarul nu îi dă casă.

Beniamin Mircea Maruseac, un alt suspect ridicat ieri pentru audieri, a fost înjunghiat în gât în 2012, după o altercaţie în fostul club Runch din Suceava.

Un alt suspect, Ştefăniţă Bujorean, a fost trimis recent în judecată după ce a provocat  scandal într-un club, alături de „Căpoi”. Cei doi sunt acuzaţi că au sărit la bătaie în timpul unei petreceri private la care participau medici, avocaţi şi funcţionari publici.

Mai trebuie amintit şi că Beniamin şi Andrei Maruseac sunt fraţi cu Daniel Maruseac, un alt personaj implicat în episoade violente, inclusiv o tentativă de omor.

 

Trei din cinci în arest

După audierile efectuate pe parcursul mai multor ore, anchetatorii au decis, aseară, ca trei dintre suspecţi să fie băgaţi în arestul IPJ, în baza ordonanţei de reţinere pentru 24 de ore. Este vorba de Cezar Cojinschi, cel care a avut altercaţia iniţială, din club, cu victima şi care şi-ar fi chemat prin telefon „colegii” din grupare, de Adrian Aursulesei şi de Ştefăniţă Bujorean. Beniamin Mircea Maruseac şi Andrei Orest Maruseac au fost lăsaţi, cel puţin deocamdată, în libertate. Din datele adunate până acum rezultă că aceştia ar fi avut o participaţie mai redusă la comiterea agresiunii.

Astăzi, procurorul care se ocupă de caz urmează să-i ducă pe cei trei suspecţi în faţa magistraţilor Judecătoriei Suceava, cu propunere de emitere a unor mandate de arestare preventivă.  

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cinci indivizi, săltaţi după ce au răspândit teroare în Suceava prin fapte cu violenţă.
 Vizualizări articol: 8488 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.7 din 3 voturi
Cinci indivizi, săltaţi după ce au răspândit teroare în Suceava prin fapte cu violenţă3.753

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Ce naiba e cu justitia in Suceava???? trimis de
(19 sep 2015, 12:43:12
Ce dracu se intampla chiar justitia asta nu isi mai face treaba? tine cu interlopii, le schimba incadrarile cum vor ei? Il lovesc in cap cu batele, il lasa inconstient si incadrarea e de loviri si alte violente,ce inseamna asta??? Sa vina de la Bucuresti sa le faca un control procurorilor, ca se pare ca tin cu "smecherii" ...
2.   Ce naiba e cu justitia in Suceava???? trimis de
(19 sep 2015, 14:12:42
la puscarieeee!
3.   Pt Domnul Bolohan trimis de
(19 sep 2015, 16:05:14
Stai in banca ta si nu vb ca te asteapta si pe tine o cazare la BT, criminalule de babe!
4.   Banare trimis de
(19 sep 2015, 20:07:27
Cine mai poate comenta pe acest site, daca stergeţi tot? Mai rău ca pe vremea inpuscatului. De ce nu anulaţi dreptul la opinie dacă nu agreaţi si altele in afară de ale vs.? Doamne fereşte ca intr-o zi să vină la putere oameni ca voil...Diktat

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei