Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 28 aug 2015 - Anul XX, nr. 199 (6011)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Escrocherii

Sătenii din Dărmăneşti s-au trezit cu banii furaţi şi cu datorii la CARP Suceava, în urma unor escrocherii

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Zeci de oameni din satul Dărmănești au aflat că au datorii de zeci de mii de lei în urma unor împrumuturi pe care nu le-au făcut ori că economiile lor din fondurile depuse la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor au dispărut peste noapte, iar în spatele acestor escrocherii se află chiar o consăteancă de-a lor, o anume Elena Ladaniuc, în vârstă de 64 de ani. Aceasta din urmă  a dispărut fără urmă de câteva zile, spun sătenii, zvonul fiind că femeia s-ar fi internat la secţia de psihiatrie din Burdujeni a Spitalului Judeţean Suceava.

Agitaţia în sat a început în urmă cu câteva zile, când factorul poștal a distribuit mai multe plicuri de la CARP Suceava prin care destinatarii lor erau somați să-și achite datoriile, altfel vor fi executaţi silit.

Aşa au aflat oamenii că pe numele lor au fost făcute diverse împrumuturi. O bună parte dintre sătenii din Dărmăneşti nici nu au mai aşteptat să primească vreun plic acasă şi s-au dus direct la sediul CARP, de pe strada Sbl. Alexandru Ienceanu, unde au aflat că au făcut şi ei astfel de împrumuturi. De asemenea, mulţi dintre păgubiţi s-au trezit şi că nu mai au nici un leu din economiile pe care le-au depus la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor.

 

„Sunt în jur de 500 de plicuri venite, toţi păgubiţi”

În urmă cu două zile, peste o sută de săteni s-au adunat în faţa casei Elenei Ladaniuc, încercând să o caute pe aceasta şi să o întrebe ce a făcut cu banii.

După aproximativ o oră, după ce li s-a spus că femeia nu se află la domiciliu, oamenii au plecat spre casele lor.
„ Se zice că ar fi internată la Burdujeni (n.r. - la Psihiatrie)”, mărturisea ieri Elena Reboşapcă.

Aceasta spune că s-a trezit cu un împrumut de 10.000 de lei, făcut în baza cuponului ei de pensie.

 „Eu am avut un împrumut pe care l-am terminat în iunie 2015. Ea ( n.r. - Elena Ladaniuc) a venit pe 4 august la mine şi mi-a dat un cadou de 50 de lei, pentru că am fost foarte promptă în a plăti rata anterioară şi mi-a cerut un cupon. Ei, cu acel cupon a făcut un împrumut de 10.000 de lei pe numele meu”, povestea păgubita.

S-a dus, imediat ce a aflat că e datoare la CARP, la Elena Ladaniuc acasă, însă rudele acesteia i-au spus că nu au nici un ban. „Şi că ea (n.r. Elena Ladaniuc) este o legumă la spitalul Burdujeni (n.r.- secţia de psihiatrie), dar ea era foarte aptă până zilele trecute”.

Femeia spune că numărul păgubiţilor nu ar fi de ordinul zecilor, ci al sutelor.

„Sunt în jur de 500 de plicuri venite în toată comuna. Sunt 630 de înscrişi la CAR-ul pensionarilor şi sunt în jur de 500 de plicuri venite, toţi păgubiţi. În fel şi chip păgubiţi. Păgubiţi şi cu fondul de rulment pe care îl aveau şi cu împrumuturi fictive pe care le-a făcut ea”, completează Elena Reboşapcă.

 

Aproximativ 70.000 de lei, numai din cele 14 plângeri înregistrate până ieri după-amiază

Sătenii din Dărmăneşti spun că păgubiţi ar fi şi prin celelalte sate ale comunei.

Ieri după-amiază, la poliţie erau înregistrate deja în jur de 14 plângeri penale, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, subcomisarul Ionuţ Epureanu, precizând că plângerile au fost conexate într-un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Calculând un prejudiciu aproximativ numai din plângerile înregistrate până ieri după-amiază, vorbim de o sumă de circa 70.000 de lei.

 

 „De unde să dau eu banii ăştia acuma, că eu nu am de unde, abia iau pastile şi mâncare...”

O altă păgubită, Ionela Roşca, mărturisea ieri că şi ea şi soţul ei au făcut împrumuturi la CARP Suceava, iar spre sfârşitul anului ar fi trebuit să termine de achitat ratele.

Numai că, recent, au aflat că banii pe care i-au dat Elenei Ladaniuc, pentru rate, nu au mai ajuns şi la CARP Suceava, şi aşa s-au trezit cu somaţii de plată.

„Am toate chitanţele”, spune femeia.

Aglaia Roşca spune este înscrisă la CARP Suceava din 2005 şi că avea un fond de 2.500 de lei. Zilele trecute a aflat şi ea că nu mai are nici un leu din banii pe care îi avea depuşi, dar şi că are un împrumut de 3.000 de lei. „Fără să fac hârtie, un act, nimic, nimic”, era revoltată pe bună dreptate femeia.

Viorica Ruban, care este şi rudă cu Elena Ladaniuc, era disperată: „Am avut 50 de milioane (n.r. - lei vechi) pentru înmormântare şi am avut încredere în ea şi i-am dat să-i depună, să nu bag mâna în bani. Nu am făcut rate de 10-11 ani”. Acum, s-a trezit şi fără cei 5.000 de lei şi cu un împrumut de 3.000 de lei.

 „Eu am patru milioane pensie şi-s bolnavă cu tensiunea, cu inima, vai de mama mea, de unde să dau eu banii ăştia acuma, că eu nu am de unde, abia iau pastile şi mâncare... ce să facem noi acum”, îi dădeau lacrimile femeii.

Liviu Holovenciuc, un alt sătean din Dărmăneşti, susţine că a primit de la Elena Ladaniuc 50 de lei, însă aceasta i-a cerut în schimb un cupon de pensie. „Am primit hârtie prin poştă că am de dat 21 de milioane de lei”, se crucea bărbatul.

 

I-au dispărut banii de înmormântare, iar soţul ei mort a „făcut” un împrumut

La gospodăria femeii acuzate de magaescrocheria de la Dărmăneşti funcţiona un magazin mixt de la care mulţi săteni îşi făceau cumpărăturile. Oamenii aveau încredere în ea şi nimeni nu se aştepta ca Elena Ladaniuc să-şi bată joc de tot satul.

„Am avut la dânsa, depus, 100 de milioane (n.r. lei vechi), 50 pentru mine, la înmormântare, 50 pentru bărbatul meu”, povestea ieri şi Cornelia Sauciuc. Bătrâna spunea că soţul i-a murit şi s-a trezit că, după ce şi-a îngropat bărbatul, acesta a împrumut 800 de lei de la CARP Suceava.

„Şi banii mei, ăia 50 de milioane, pentru când am să mor, m-am dus la Suceava şi când am întrebat acolo, au căutat pe calculator: nu-i nici un leu”, îşi punea mâinile în cap bătrâna, arătând toate chitanţele pe care le-a strâns.

De altfel, mulţi dintre păgubiţi au chitanţe prin care dovedesc că ei au făcut plăţile, însă banii lor s-au volatilizat din evidenţele CARP Suceava.

 

„Când am întrebat-o a spus că e o eroare de calculator de la Suceava, de la centru”

Dimitrie Lazaniuc, un alt sătean din Dărmăneşti, apare cu datorii de 6.000 de lei la CARP Suceava, după un împrumut cu doi giranţi pe care spune că nu îi cunoaşte şi cu o semnătură falsificată. Aceeaşi poveste şi în cazul lui Constantin Mateiuc: „Am avut 5.000 de lei fondul meu şi acum mai am 1.000 de lei, 4.000 s-au dus, împrumutaţi pe giranţi falşi”.

Cătălina Holovenciuc a avut un fond de 700 de lei, însă în urmă cu doi ani a retras banii. „Alaltăieri am fost la Casa de ajutor reciproc şi ne-am trezit cu 30 de milioane datorii, că avem rată”, spunea ieri femeia.

O altă păgubită spunea că apare în evidenţele CARP Suceava cu un împrumut de 3.000 de lei, făcut în luna mai a acestui an, însă în acea perioadă femeia era internată în spital. „Cum puteam eu să iscălesc un contract, să iau eu bani, dacă eram în spital”, întreabă ea revoltată.

Maria Tabarcea a apucat să stea de vorbă zilele trecute cu Elena Ladaniuc, după ce a împrumutat 2.000 de lei de la CARP Suceava şi a aflat ulterior că apărea cu un credit de 3.000 de lei.

„Când am întrebat-o a spus că e o eroare de calculator de la Suceava, de la centru”, explica ieri păgubita. De altfel, mai toţi păgubiţii adunaţi ieri în zona casei Elenei Ladaniuc povesteau cum acesta îi tot ducea cu vorba. Multora le-a reţinut şi carnetele de la CARP Suceava, iar când i le cereau invoca diferite pretexte pentru a le ţine în continuare la ea. 

 

Ce spune preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Preşedintele CARP Suceava, Cezar Telescu, ne-a declarat ieri că Elena Ladaniuc era de 11 ani reprezentanta lor la Dărmăneşti.

„Am rămas şi noi surprinşi”, susţinea  Cezar Telescu, explicând că un control intern a dus la descoperirea neregulilor. „Nu întocmea documentele ca lumea. Când am văzut că persistă cu aceleaşi chestii, cu aceleaşi greşeli, zic hai să sistez, să ridic gestiunea, să o verific”. Şi atunci, justifică preşedintele CARP, a început să descopere avalanşa de escrocherii în activitatea Elenei Ladaniuc. „Am trimis somaţii pentru oameni cu soldul care este să vină să reglementăm, să verificăm soldul”, a completat Cezar Telescu, precizând că o comisie internă din cadrul instituției pe care o conduce va verifica fiecare caz în parte.

Telescu dă vina şi pe oameni, care ar fi avut prea mare încredere în Elena Ladaniuc şi i-au dat acesteia bani direct ori fie prin intermediari, de multe ori chiar şi fără documente justificative.

Ancheta poliţiei ar trebui însă să vizeze şi uşurinţa cu care suspecta ridica personal banii împrumutaţi de la CARP Suceava cu un simplu cupon şi documente cu semnături falsificate.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sătenii din Dărmăneşti s-au trezit cu banii furaţi şi cu datorii la CARP Suceava, în urma unor escrocherii.
 Vizualizări articol: 5040 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Sătenii din Dărmăneşti s-au trezit cu banii furaţi şi cu datorii la CARP Suceava, în urma unor escrocherii5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei