Retailerul britanic de bricolaj Kingfisher inaugurează astăzi, sub brandul Brico Depot, șase dintre magazinele Bricostore preluate în urmă cu un an, printre care și cel din Suceava, din incinta centrului comercial Iulius Mall.
Magazinele au fost remodelate cu ușile deschise, urmare a strategiei de rebranding pe care compania o desfășoară din a doua parte a anului trecut.
Traseul în depozite este organizat în jurul a trei poli importanți: materiale de construcții și renovare, amenajări interioare și unelte necesare pentru realizarea lucrărilor.
Brico Depot oferă un concept diferit pe piața locală de bricolaj. Magazinele sunt de tip „depozit”, cu marfă în volume mari, o varietate mai redusă de produse, la care se adaugă articole care se comercializează în cantități mai mici și pentru o perioadă limitată de timp. Acestea din urmă sunt denumite „arivaj” și au „prețuri excepționale”. Brico Depot înseamnă o varietate mai mică de produse expuse pe o suprafață restrânsă și marfă în cantități foarte mari. Într-un Brico Depot se comercializează în jur de 12.000 de produse, față de 30.000 într-un Bricostore.
Începând de astăzi, Kingfisher, liderul pieței de bricolaj din Europa, va avea la nivel național 14 unități Brico Depot, deschise zilnic, începând cu ora 07:00.