Școala Gimnazială “Ion Creangă” Suceava și-a sărbătorit, la finele săptămânii trecute, patronul spiritual, prilej cu care elevi și cadre didactice, deopotrivă, au participat la diferite activități dedicate acestui eveniment: șezători și întâlniri literare, ateliere de creație, jocuri ale copilăriei intitulate sugestiv “în ograda lui Nică”.
Sâmbătă, școala patronată de marele povestitor a găzduit faza județeană a Olimpiadei de Educație și cultură civică (clasele a III-a – a VIII-a), la care au participat peste 200 de elevi, iar duminică, 1 martie, cadrele didactice de la Catedra de Educație fizică au organizat “Cupa Mărțișor” – concurs de minihandbal cu elevii claselor a IV-a.
Manifestările dedicate acestui eveniment au continuat și luni, 2 martie, când, în cadrul unui consiliu profesoral festiv, au fost evidențiați elevii cu performanțe deosebite și a fost prezentat un program artistic. La întâlnire au fost invitați părinți și foste cadre didactice ale școlii, care au retrăit momente emoționante.
Directoarea instituției, prof. Dorina Murariu, a mulțumit colectivului de cadre didactice pentru implicarea deosebită în desfășurarea acestor activități.