O centralizare parțială realizată de Inspectoratul Școlar Suceava relevă faptul că 82.223 de cereri au fost depuse la secretariatele școlilor din județ în favoarea organizării orei de religie, până miercuri, la ora 12.00.
Astfel, potrivit insp. Mariana Drumea, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Școlar, 11.666 de elevi încă nu au fost înscriși pentru a frecventa ora de religie, la nivelul județului Suceava fiind înscriși în clasele pregătitoare – a XII-a 93.989 de elevi.
În țară, până marți, pentru 1,2 milioane de elevi s-au depus cereri de participare la ora de religie, dintr-un total de 3,95 milioane de elevi.
Participarea elevilor la ora de religie se va face doar dacă părinții vor solicita în scris acest lucru, cererea trebuind transmisă școlii până vineri, 6 martie.
Cererile vor fi puse la dispoziție de școli, iar odată completate vor primi număr de înregistrare, urmând să fie introduse în Sistemul informatic integrat pentru învățământul preuniversitar.
Inspectoratul Școlar solicită unităților de învățământ să monitorizeze cu atenție completarea cererilor, pentru ca instituția să realizeze, ulterior, o prognoză a resurselor umane necesare pentru predarea acestei discipline.
Elevul care nu frecventează ora de religie va avea situația școlară încheiată fără această disciplină.
Mariana Drumea a mai precizat că în județul Suceava sunt 226,75 de norme de profesori pentru ora de religie. Activitatea profesorilor de religie este bulversată de decizia Curții Constituționale, Ministerul Educației menționând că profesorii de religie care își vor pierde orele vor putea căuta dreptatea în justiție.
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, pe 12 noiembrie 2014, că obligația de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie este neconstituțională, motivând că „oferta educațională pentru materia religie este de natură să afecteze libertatea de conștiință. Potrivit Constituției, individul se bucură de libertatea neîngrădită a gândirii, a conștiinței și a credinței religioase, situație ce oferă consistență liberei dezvoltări a personalității umane ca valoare supremă garantată de Legea fundamentală”.