Elevii clasei I B de la Școala Gimnazială „Teodor V. Ștefanelli” Câmpulung Moldovenesc, alături de părinți și învățătoarea Adriana Reabschi, au sărbătorit marți, 3 martie, împlinirea a o sută de zile de școală.
Cu acest prilej, copiii au desfășurat o activitate interdisciplinară în cadrul căreia au lucrat individual, în perechi și pe grupe, demonstrând faptul că au acumulat multe cunoștințe și deprinderi de la începutul anului școlar până în prezent. Activitatea a debutat cu numărarea celor 100 de simboluri de pe calendarul ce a fost completat zilnic de către elevi, încă din prima zi de școală conștientizând astfel progresele făcute. Lucrând pe grupe, ei au operat cu numerele de la 0 la 100, au citit povestea „Împărăția culorilor” și au scris fiecare câte cinci cuvinte pe care le-au așezat pe un panou, toate însumând 100 de cuvinte. Școlarii au interpretat cântece și au împărțit mărțișoare părinților și directorului școlii, prezent la eveniment.
Învățământ
O sută de zile de cursuri, sărbătorite la Școala ,,Teodor V. Ștefanelli” Câmpulung Moldovenesc
