Odată cu venirea primăverii din punct de vedere calendaristic, municipalitatea suceveană a mobilizat echipele firmei de salubrizare Diasil la curățarea străzilor și trotuarelor principalei artere de circulație a municipiului.
Campania de curățenie de primăvară este executată atât manual, cu echipele de măturători, cât și mecanic, cu utilajele care îndepărtează mizeria cu ajutorul periilor speciale și o aspiră într-un container.
Pentru început, lucrările de curățenie se axează pe bulevardul principal, de la intrarea dinspre Fălticeni până la ieșirea spre Botoșani, precum și pe alte zone de prioritate zero, urmând ca în perioada imediat următoare să se intre în cartiere.
„Am solicitat direcției de specialitate din primărie să îmi prezinte în cel mai scurt timp un program complet de curățenie în toate cartierele Sucevei, astfel încât până la Paști să avem o curățenie exemplară”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu.
Dar cum iarna nu și-a ieșit încă din drepturi, în a doua jumătate a săptămânii se anunță ninsori și temperaturi scăzute.
„Pe durata acestor răbufniri ale iernii vom acționa doar cu sare, fără să mai folosim nisipul cu pietriș, pentru a nu murdări străzile abia curățate”, a explicat viceprimarul Lucian Harșovschi, care răspunde de salubrizarea municipiului.
Programul de curățenie de primăvară la nivelul întregului municipiu urmează să fie realizat în colaborare cu asociațiile de proprietari, a căror implicare contează mult pentru înfrumusețarea spațiilor dintre blocuri.
Cum anul acesta Paștele este sărbătorit pe 12 aprilie, autoritățile sucevene au la dispoziție mai bine de o lună pentru a curăța străzile și trotuarele de mizeriile acumulate în iarnă, în principal din cauza cantităților mari de antiderapant folosite, dar și a numeroaselor șantiere din oraș.