Eliberat acum cinci ani din penitenciarul de la Botoșani, un criminal feroce, Gheorghe Lazăr, astăzi în vârstă de 76 de ani, închis pentru două crime terifiante și suspect într-o cauză similară, rămasă însă cu autori necunoscuți, a fost adus ieri cu mascații poliției de la Câmpulung Moldovenesc la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava, acuzat de alte lucruri îngrozitoare.
De data asta, Gheorghe Lazăr este acuzat că alături de alți indivizi, majoritatea rude de-ale sale, a racolat mai multe tinere, printre care și minore, pe care le-a obligat să cerșească în folosul lui, recurgând la acte de violență atunci când victimele se împotriveau.
Una dintre victime a fost tratată cu o cruzime ieșită din comun, fiind aproape să fie omorâtă în bătaie, susțin procurorii DIICOT Suceava, chiar de către septuagenarul Gheorghe Lazăr.
Mărturisirile anchetatorilor sunt de-a dreptul îngrozitoare: criminalul Lazăr și-a supus victima unui regim inuman și degradant, de înfometare și de însetare, dar și unor violențe extreme. „A legat-o de mâini și de picioare, a lovit-o cu pumnii, picioarele și cu diferite obiecte contondente, după ce mai întâi îi punea un căluș în gură, pentru ca vecinii să nu audă țipetele victimei, dându-i de mâncare numai resturi adunate de prin gunoaie”, explică anchetatorii, arătând și că, dacă nu ar fi intervenit o altă persoană, victima ar fi fost moartă astăzi.
DIICOT: șapte victime, din care trei minore. Țiganii le duceau prin târguri și piețe, în județ, dar și prin țară
Procurorii DIICOT Suceava au transmis un comunicat prin care arată că în cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Suceava, alături de luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, au făcut o percheziție în municipiul Câmpulung Moldovenesc și două în municipiul Gherla, județul Cluj, fiind puse în executare șase mandate de aducere.
Pe lângă septuagenarul Gheorghe Lazăr, mascații i-au livrat la DIICOT și pe Pardalian Lazăr, de 20 de ani, Tudor Lazăr, în vârstă de 42 de ani, Livica Motan, în vârstă de 37 de ani, concubina acestuia, Gheorghe Lazăr, zis „Norocel”, în vârstă de 31 de ani, și Florea Lazăr, de 22 de ani. Acuzațiile: trafic de persoane, trafic de minori, vătămare corporală, tentativă de omor calificat, lovire sau alte violențe și exploatarea cerșetoriei.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2013-2015, suspecțiiau racolat un număr de 7 victime, dintre care 3 erau minore. Profitând de starea vădită de vulnerabilitate în care acestea se aflau, victimele provenind din familii dezorganizate, cu o situație materială deosebit de precară, le-au exploatat prin obligare la practicarea cerșetoriei în folosul lor,obligându-le să apeleze în mod repetat la mila publicului în diferite localități rurale sau urbane, în care săptămânal erau organizate târguri și piețe, atât raza județului Suceava, dar și în alte județe din țară: Cluj, Neamț, Botoșani, Arad, Bihor, Iași, sumele câștigate fiind însușite în totalitate de către traficanți”, se mai arată în comunicatul DIICOT Suceava.
Procurorii DIICOT Suceava mai arată că traficații își supravegheau în permanență victimele și că, mai mult, și ei cerșeau. „Deși erau persoane apte de muncă, simulau diferite handicapuri fizice”, mai spun anchetatorii, precizând că victimele erau constrânse să meargă la cerșit „prin amenințări cu acte de violență și chiar cu moartea, prin acte de violență de mare intensitate și înfometare”.
Gheorghe Lazăr – 20 de ani de închisoare, fiul său, Norocel – 10 ani, pentru două crime
Pe data de 6 iunie 2000, în parcarea din apropierea cabanei Mestecăniș a fost găsit, acoperit cu fân și cu o pătură, cadavrul unei femei, o țigăncușă de aproximativ 25 de ani.
Victima, aveau să concluzioneze legiștii în urma necropsiei, murise prin ștrangulare cu un bici, iar pe corp prezenta numeroase semne de violență.
După opt luni, la mijlocul lui februarie 2001, la trecerea la nivel cu calea ferată dintre localitățile Sadova și Pojorâta, mecanicul locomotivei acceleratului Iași -Timișoara a observat cadavrul unei persoane.
Era tot o tânără de etnie romă, al cărei cadavru, aveau să stabilească polițiștii, a fost așezat pe șinele de cale ferată, pentru a simula un accident feroviar. Victima fusese omorâtă în altă parte, iar asasinii, în încercarea de a-și acoperi urmele, au așezat-o între șine, de-a lungul căii ferate. Trenul a trecut peste cadavru, însă nu i-a provocat nici o tăietură, iar la autopsie, legiștii au stabilit adevărata cauză a morții: ștrangularea. La necropsie, s-a observat și că victima avea pe corp urme ale unor agresiuni.
În cel de-al doilea caz, judiciariștii au reușit să afle identitatea tinerei omorâte, o fată de 20 de ani, din comuna Vulturești.
Așa au reușit să ajungă și la cei care au omorât-o. Gheorghe Lazăr, care pe atunci avea 63 de ani, și fiul acestuia, cu același nume, zis „Norocel”, la acea vreme, de 17 ani.
Făcând conexiuni între fapta din 2001 și cea din 2000, ofițerii și procurorii criminaliști au reușit să probeze că ambele crime au fost comise de cei doi suspecți, tată și fiu.
Ca și în actualul dosar al DIICOT Suceava, și atunci oamenii legii au stabilit că cele două victime, care proveneau din familii dezorganizate, de romi, erau obligate să cerșească și să întrețină relații sexuale.
Gheorghe Lazăr, tatăl, a primit 20 de ani pentru omor deosebit de grav, iar fiul său, 10 ani, pentru complicitate.
Gheorghe Lazăr, principalul suspect și într-o crimă care s-a prescris acum patru ani
Același Gheorghe Lazăr a fost suspectul principal într-un alt dosar de crimă, faptă petrecută în 1996, când, pe data de 4 mai, pe raza satului Mestecăniș, comuna Iacobeni, într-o zonă împădurită, la aproximativ 30-40 de metri de Drumul Național 17, a fost descoperit cadavrul unei persoane de sex feminin, de aproximativ 35-40 de ani.
Trupul neînsuflețit al victimei era în stare avansată de descompunere, o parte din cadavru fiind mâncat de animale.
Femeia avea în jurul gâtului un laț, răsucit cu ajutorul unei bucăți de lemn.
Legiștii au concluzionat la acea vreme că victima a murit ștrangulată, iar crima fusese comisă cu câteva luni în urmă.
Eforturile oamenilor legii de a identifica victima au fost în zadar.
Nimeni nu a reclamat dispariția vreunei persoane care să corespundă semnalmentelor victimei de la Mestecăniș.
Deși și în ziua de astăzi, ofițerii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava sunt convinși că Lazăr are legătură cu acea crimă, nu au putut să strângă probe care să-l incrimineze pe principalul lor suspect.
A fost eliberat condiționat după 10 ani. „Vreau să mă duc la o mănăstire, să mă închin”
În spatele gratiilor, Gheorghe Lazăr s-a apucat de școală și, la 71 de ani, a absolvit clasa I. A fost dat ca exemplu de reprezentanții penitenciarului de la Botoșani.
După zece de ani de pușcărie, în noiembrie 2010, a fost liberat condiționat, fiind considerat un „deținut model” și beneficiind de legislația care permite persoanelor private de libertate care au peste 60 de ani să iasă din pușcărie după executarea a jumătate din pedeapsa primită.
Din 20 de ani de temniță, a scăpat doar cu zece executați.
„În primul rând, vreau să îmi văd familia și apoi să mă duc la o mănăstire, să mă închin, și pe urmă să mor între ai mei. Să nu mor în pușcărie, să mor acasă. Asta aș vrea…”, mărturisea din penitenciar Lazăr ce avea de gând să facă când i se vor deschide porțile penitenciarului.
SMURD-ul chemat la Parchet
În timp ce aștepta să intre la audieri, lui Gheorghe Lazăr i s-a făcut rău, motiv pentru care la sediul Parchetelor sucevene, unde, la etajul IV, funcționează și DIICOT, a fost chemat SMURD-ul.
La fața locului a fost trimisă o ambulanță cu medic, personalul medical intrând în clădire și ieșind fără pacient după câteva minute.
Ne-au spus că i-au acordat îngrijiri medicale, la fața locului, și că pacientul (Gheorghe Lazăr) a suferit un atac de panică.
Iar după acuzațiile celor de la DIICOT, are toate motivele să intre în panică.



