Amănunte șocante ies la iveală în cazul pădurarului în vârstă de 55 de ani, de la Ocolul Silvic Pătrăuți, acuzat că a violat o adolescentă în vârstă de 14 ani, într-o casă nelocuită de la marginea pădurii.
Ieri, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au anunțat oficial reținerea pădurarului, Duțu Florea, acuzat de viol în formă agravantă.
Alături de acesta, în arestul poliției județene au ajuns încă de marți după-amiază alți doi indivizi, Gheorghe Lucan, în vârstă de 43 de ani, și Ionel Maruneac, de 38 de ani, aceștia din urmă acuzați de mărturie mincinoasă în formă agravată, după ce-ar fi încercat să-i asigure pădurarului un alibi în fața anchetatorilor.
„La data de 24.02.2015, inculpații Duțu Florea, Maruneac Ionel și Lucan Gheorghe au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, fiindu-le aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale formulate împotriva lor, urmând să fie prezentați judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, a transmis ieri purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, Ciprian Morișcă.
Procurorii: Pădurarul i-a spus să urce în mașină, pentru că l-a prins pe tatăl ei la furat lemne
Potrivit anchetatorilor, fapta s-a petrecut pe 12 mai 2014.
Prezentăm în continuare scenariul conturat în urma anchetei, cu precizarea că vorbim de acuzații aduse de procurori, și nu de o certitudine care să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
În acea seară de mai, în jurul orei 21.00, pădurarul se deplasa cu mașina prin Pătrăuți, când a observat-o pe drum pe minora în vârstă de 14 ani, de etnie romă, căreia
i-a spus că tatăl ei a fost prins la furat lemne și i-a cerut să meargă cu el până acolo. După ce adolescenta a urcat în autoturismul pădurarului, susțin procurorii, inculpatul a blocat portierele mașinii și a pornit spre Dărmănești. A dus-o pe minoră la o casă nelocuită de la marginea satului Dărmănești, aproape de pădure, pădurarul având o cheie de la proprietar.
I-a spus fetei să nu fugă, pentru că, dacă va încerca acest lucru, o va lăsa singură în pădure, iar apoi, odată intrați în casă, se arată în actele înaintate instanței, pădurarul i-a cerut adolescentei să se dezbrace. Victima a refuzat, însă, continuă procurorii să contureze scenariul violului, bărbatul a dezbrăcat-o cu forța, în timp ce minora plângea și îl implora să o lase în pace.
I-a spus să plângă cât vrea, că oricum nu o aude nimeni, apoi i-a dat o palmă și a făcut-o țigancă.
Raportul sexual s-a consumat la lumina unei lanterne. Lacrimile victimei nu l-au impresionat pe pădurar, care s-a îmbrăcat, și-a urcat victima în mașină, a lăsat-o lângă biserica din Pătrăuți și i-a cerut să nu spună nimănui ce s-a petrecut între ei, în caz contrar amenințând-o că o va pândi și ascunde într-un loc unde nu o va mai găsi nimeni.
Salvată de un cioban
Era aproape de miezul nopții, iar victima, traumatizată, se afla într-o zonă relativ izolată. Nimeni pe stradă, întuneric. S-a dus înspre pădure, reiese în scenariul anchetatorilor, însă speriată de zgomote, s-a refugiat pe imaș. „Încercată de un puternic sentiment de vinovăție și marcată profund de evenimentele petrecute, dar și de eventualele consecințe ale comunității religioase din care făcea parte”, explică procurorii, minora s-a gândit să-și pună capăt zilelor. „Persoana vătămată s-a deplasat pe imaș, a trecut pe lângă o stână, cu intenția de a se arunca, de rușine, în fața mașinilor care circulau pe drumul național Suceava-Rădăuți”, mai precizează anchetatorii.
Procurorii mai arată că, din fericire, un cioban de la stâna din apropiere a observat-o pe minoră și a convins-o să își sune părinții, pentru a veni să o ia acasă.
Martorii, duși la detectorul de minciuni
Cei doi bărbați reținuți pentru mărturie mincinoasă, Gheorghe Lucan și Ionel Maruneac, au dat declarații în fața anchetatorilor, susținând că în acea noapte, în care s-ar fi petrecut infracțiunea de viol, ei erau împreună cu pădurarul într-o pădure din apropierea statului Dărmănești, unde păzeau să nu se taie copaci.
Practic, arată anchetatorii, cei doi îi asigurau alibiul pădurarului, care nega cu vehemență acuzațiile de viol.
Duși la detectorul de minciuni, însă, cei doi martori au avut reacții specifice comportamentului simulat la toate întrebările adresate. Poligraful a arătat că cei doi nu spun adevărul.
Mai mult, martorii, dar și pădurarul, au fost puși, separat, să indice traseul pe care au mers în acea noapte, când chipurile au stat și au păzit pădurea. Fiecare dintre cei trei a indicat un traseu relativ diferit față de ceilalți. Au dat vina pe faptul că erau băuți în acea noapte sau că nu cunoșteau zona.
Ce au hotărât judecătorii
Cei trei inculpați au fost duși ieri după-amiază la Judecătoria Suceava, procurorii cerând arestarea preventivă a acestora.
Pronunțarea s-a dat după câteva ore. Verdictul – comunicat de către reprezentanții poliției județene – a fost următorul: pădurarul Florea a fost arestat preventiv, iar ceilalți doi inculpați, lăsați în libertate, sub măsura preventivă a controlului judiciar.